ICCJ. Decizia nr. 3221/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3221
Dosar nr. 10646/1/200.
Şedinţa publică din 21 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2005, reclamantul F.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Timişoara şi Consiliul Local al municipiului Timişoara, anularea dispoziţiei nr. 767 din 24 februarie 2005 emise în procedura Legii nr. 10/2001 şi, potrivit precizării depuse la data de 27 aprilie 2005, constatarea calităţii sale de persoană îndreptăţită în sensul acestui act normativ şi obligarea la restituirea în natură a imobilului, construcţie cu teren aferent în suprafaţă de 824 mp precum şi înscrierea dreptului său de proprietate în evidenţele de carte funciară, cu titlu de restituire în natură.
În motivarea cererii, reclamantul a criticat dispoziţia emisă de pârâtă prin care i-a fost respinsă notificarea, justificat de neprezentarea unui certificat din care să rezulte vocaţia sa la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială în calitatea invocată de succesor al proprietarului bunului.
A arătat că entitatea administrativă nu a analizat celelalte înscrisuri şi declaraţii autentificate, anexate notificării şi din care rezultă cu prisosinţă temeinicia pretenţiilor sale.
După parcurgerea unui prim ciclu procesual, finalizat prin Decizia civilă nr. 90 din 16 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, irevocabilă prin Decizia nr. 8063 din 17 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanţe care, prin sentinţa civilă nr. 768/PI din 3 aprilie 2007 a admis în parte cererea reclamantului, astfel cum a fost formulată şi precizată.
S-a dispus anularea dispoziţiei emise de intimatul Primarul municipiului Timişoara, care a fost obligat să emită o nouă dispoziţie motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii în favoarea contestatorului, aferente imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 114 Timişoara, sub nr. top. 206/9, compus din casă de locuit cu dependinţe, curte şi grădină de 824 mp.
Prima instanţă a reţinut în esenţă că în mod greşit a considerat organului administrativ că reclamantul nu a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii ori a dreptului de proprietate al antecesorilor săi, anterior preluării imobilului de către stat, întrucât cu actele de proprietate şi evidenţele de carte funciară, rezultă cu prisosinţă îndeplinirea cerinţelor arătate.
S-a reţinut ca exagerată pretenţia intimaţilor de a se depune certificat de moştenitor după foştii proprietari tabulari, măsură ce excede prevederilor art. 22.1 lit. b) şi art. 4.2 şi art. 4.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 şi care, în atare condiţiuni justifică anularea dispoziţiei de respingere a notificării pe acest considerent.
De altfel, această omisiune a fost suplinită în timpul procedurii judiciare, mai precis la termenul de judecată din 27 martie 2007, când reclamantul a depus la dosar certificatul de calitate de moştenitor, care atestă că reclamantul este moştenitor al defuncţilor F.I. şi F.M. şi deci persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Nu a fost admisă cererea de restituire în natură a terenului, întrucât notificatorul are cetăţenie canadiană şi, potrivit Legii nr. 315/2005 nu poate deveni, ca cetăţean străin, titularul unui drept real de proprietate în România în condiţii mai avantajoase decât orice alt cetăţean al statelor membre ale Uniunii Europene.
Dispoziţiile acestei hotărâri au fost confirmate prin Decizia civilă nr. 386 din 13 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, care a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, atât cu actele depuse în faza administrativă a procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 cât şi cu certificatul de calitate de moştenitor depus în faza judiciară a acesteia, motiv pentru care s-au reţinut ca nefondate criticile pârâţilor.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au arătat că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită deşi a fost înştiinţat în legătură cu necesitatea completării dosarului administrativ cu diverse acte.
Contestatorul F.F. a depus certificatul de calitate de moştenitor în cursul etapei judiciare a procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, cu depăşirea terenului prevăzut de lege, 1 iulie 2003, de depunere a actelor doveditoare cerute de această lege.
Ca urmare, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei precum şi a sentinţei şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.
Recursul nu este fondat.
Alăturat notificării înregistrate sub nr. 62 din 28 mai 2001, reclamantul a anexat extras de carte funciară privind imobilul solicitat, copie certificat de naştere, act de identitate şi certificatul de deces al proprietarului tabular.
Ulterior, reclamantul a mai depus la data de 22 mai 2003 extras C.F. in extenso actualizat al imobilului obiect al notificării (f. 32 d.f.), declaraţie autentificată sub nr. 2758 din 29 iulie 2004 cerută de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, precum şi o serie de alte înscrisuri, care erau de natură să dovedească, astfel cum temeinic a reţinut şi prima instanţă, calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Justificat s-a considerat că reclamantul a făcut această dovadă încă din faza administrativă a procedurii, norma interpretativă a dispoziţiilor art. 22.1 lit. b), în prezent art. 23.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, incluzând în categoria actelor apte să ateste calitatea de moştenitor şi a actelor de stare civilă.
Apare, într-adevăr ca exagerată şi în afara limitelor legii de reparaţie, pretenţia pârâtei de a se depune la dosar şi certificat de moştenitor, cerinţă care a fost de altfel complinită în cursul etapei judiciare a procedurii şi care a demonstrat temeinicia pretenţiilor reclamantei şi, consecutiv, legalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această cauză.
Excede legii de reparaţii, iar susţinerea pârâtei în acest sens este contrară atât prevederilor acestei legi (art. 23 din Legea nr. 10/2001) cât şi prevederilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, instituirea unui termen limită de probaţiune în această materie, sens în care sunt prevederile legale evocate, dar şi împrejurarea că etapa judiciară a procedurii constituie, alături de cea administrativă un tot unitar, căruia îi sunt aplicabile normele de procedură prevăzute de această lege, care se completează cu cele de drept comun şi care permit administrarea probei cu înscrisuri până la epuizarea irevocabilă a procedurii.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 386 din 13 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3242/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3207/2008. Civil → |
|---|
