ICCJ. Decizia nr. 3242/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3242
Dosar nr. 3965/118/200.
Şedinţa publică din 22 mai 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 608 din 16 martie 2007, Tribunalul Constanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa; a admis acţiunea reclamanţilor, în contradictoriu cu Primăria municipiului Constanţa şi a obligat pârâtul Primarul municipiului Constanţa să răspundă notificării nr. 2020 din 9 august 2001 privind terenul viran în suprafaţă de 432 mp, situat în Constanţa, careul 482, prin emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au adresat conform Legii nr. 10/2001, în termen legal, unităţii deţinătoare, municipiul Constanţa, notificare cu privire la terenul situat în Constanţa, careul 482, în suprafaţă de 432 mp, iar până în prezent Primarul municipiului Constanţa nu a emis o dispoziţie cu privire la acest teren.
Prin Decizia civilă nr. 200/C din 6 iunie 2007, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii Primăria municipiului Constanţa şi Primarul municipiului Constanţa, reţinând, în esenţă, următoarele:
Critica potrivit căreia instanţa de fond a admis acţiunea în contradictoriu cu Primăria municipiului Constanţa şi a obligat Primarul municipiului Constanţa să răspundă notificării formulate de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001, neexistând astfel identitate între persoana reţinută de instanţă ca pârât în cauză, şi debitorul obligaţie ce trebuie executată, a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât reclamanţii şi-au modificat acţiunea sub aspectul cadrului procesual, potrivit încheierii din 16 februarie 2007, în sensul că înţeleg să se judece numai cu Primarul municipiului Constanţa şi Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, nu şi cu Primăria Constanţa.
Menţiunea din dispozitivul sentinţei atacate în sensul că acţiunea a fost admisă în contradictoriu cu Primăria municipiului Constanţa şi nu cu Primarul municipiului Constanţa, este o simplă eroare materială ce poate fi îndreptată în condiţiile art. 281 C. proc. civ., din oficiu sau la cererea părţilor interesate.
Şi critica potrivit căreia soluţia primei instanţe este nelegală, deoarece instanţa nu a cercetat dacă în cauză este vorba despre un refuz nejustificat al pârâtului de a răspunde notificării sau dacă aceasta s-a aflat în imposibilitatea de a da curs solicitării reclamanţilor datorită lipsei actelor necesare, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Deşi legiuitorul nu a reglementat expres situaţia în care o persoană juridică deţinătoare nu respectă dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de a răspunde notificării prin decizie sau dispoziţie motivată în termenul de 60 de zile de la data notificării, cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei pentru ca unitatea deţinătoare să fie obligată să emită o decizie motivată, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Primarul municipiului Constanţa şi Primăria municipiului Constanţa, criticând-o pentru următoarele considerente:
În mod greşit instanţa de apel a constatat că menţiunea din dispozitivul sentinţei atacate, în sensul că acţiunea a fost admisă în contradictoriu cu Primăria municipiului Constanţa şi nu cu Primarul municipiului, este o greşeală materială evidentă, putând fi îndreptată conform art. 281 C. proc. civ.
În cazul de faţă nu s-a uzat de această procedură, împotriva hotărârii primei instanţe declarându-se apel, iar unul din motivele de apel a vizat şi acest aspect, tară ca instanţa de apel să fi schimbat dispozitivul sentinţei atacate pe acest aspect.
De altfel, hotărârea instanţei de apel este dată în contradictoriu cu Primăria municipiului Constanţa, deşi aceasta nu a fost parte în proces.
Cu privire la modul de soluţionare a fondului cauzei, se arată că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că apelanţilor-pârâţi le revenea obligaţia de a răspunde la notificarea formulată de către reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001, indiferent dacă dosarul cuprinzând notificarea era sau nu complet.
În ceea ce priveşte termenul de 60 de zile se reţine că este un termen de recomandare care nu poate fi prelungit sine die, însă formularea răspunsului la notificare, respectiv emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate este condiţionată şi de respectarea de către reclamanţi a cerinţelor legii, în sensul depunerii tuturor actelor în forma cerută în mod imperativ de lege.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Critica potrivit căreia greşit instanţa de apel a constatat că menţiunea din dispozitivul sentinţei apelate, în sensul că acţiunea a fost admisă în contradictoriu cu Primăria municipiului Constanţa şi nu cu Primarul municipiului Constanţa, este o greşeală materială, este nefondată.
Astfel, prin precizarea cadrului procesual, fila 146 doar fond, reclamanţii au arătat că în cauză calitate de pârâţi o au Primarul municipiului Constanţa şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa, şi de altfel chiar prin cererea introductivă de instanţă intimaţii-reclamanţi au chemat în judecată, în calitate de pârâţi şi „instituţia primarului".
În minuta întocmită cu ocazia deliberării, fila 150 dosar fond, nu s-a trecut că acţiunea reclamanţilor ar fi fost admisă în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Constanţa, ci numai în dispozitivul sentinţei civile, astfel că aceasta nu apare ca o greşeală de judecată.
Prin urmare, corect a apreciat instanţa de apel că în speţă este vorba de o simplă eroare materială, ce poate fi îndreptată în procedura reglementată de art. 281 C. proc. civ., din oficiu sau la cererea părţilor interesate, întrucât calitatea de pârât în raportul juridic dedus judecăţii, privind obligaţia de a face, respectiv de a răspunde prin decizie sau dispoziţie motivată notificării reclamanţilor, o are Primarul municipiul Constanţa, aşa cum rezultă din sentinţa apelată
Şi critica potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală pentru că a fost dată în contradictoriu cu Primăria municipiului Constanţa, care nu este parte în proces, este nefondată, deoarece în primă instanţă Primăria Constanţa, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a avut calitatea de parte, iar acţiunea faţă de aceasta a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă.
Criticile privind greşita soluţionare a fondului litigiului de către instanţa de apel, care a apreciat că apelanţii-pârâţi aveau obligaţia de a răspunde la notificarea formulată de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001, indiferent dacă dosarul cuprinzând notificarea era sau nu complet, sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată) s-a stabilit în sarcina unităţii deţinătoare, notificate, obligaţia de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depuenrea actelor doveditoare.
Conform art. 23.1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, termenul pentru îndeplinirea acestei obligaţii de „a face" se poate proroga numai dacă unitatea deţinătoare, în urma analizei actelor doveditoare, deja depuse, comunică celeilalte părţi, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Textul prevede în mod expres că pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar ca unitatea deţinătoare să comunice, în scris, persoanei îndreptăţite faptul că fundamentarea şi emiterea deciziei de restituire este condiţionată de depunerea probelor solicitate.
Prin urmare, prorogarea termenului stabilit de lege pentru soluţionarea notificării nu operează de drept, în beneficiul unităţii notificate, ori de câte ori notificatorul nu precizează că nu mai deţine alte probe, aşa cum susţine recurentul.
Prorogarea fiind condiţionată de faptul analizării notificării de către unitatea deţinătoare şi comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentaţia este insuficientă, în prezenta cauză, corect prin sentinţa tribunalului, păstrată prin Decizia recurată, instituţia notificată, care nu a făcut o asemenea comunicare, a fost obligată să soluţioneze notificarea.
De altfel, intimaţii-reclamanţi au ataşat la notificare actele doveditoare, aşa cum rezultă din conţinutul acesteia, însă pârâtul nu a emis dispoziţia prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, nici până la data soluţionării prezentului recurs.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de Primarul municipiului Constanţa şi Primăria municipiului Constanţa va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Primarul municipiului Constanţa şi Primăria municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 200 C din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2008 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3293/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3221/2008. Civil → |
|---|
