ICCJ. Decizia nr. 3355/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3355
Dosar nr. 36668/3/2008
Şedinţa publică din 27 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 4 iulie 2006, V.G. şi V.V. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, să oblige pârâtul la calcularea despăgubirilor datorate, pentru apartamentul nr. 64 situat în Bucureşti, la nivelul preţului de piaţă, potrivit standardelor internaţionale.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că imobilul a fost abuziv preluat de stat prin confiscare, iar ulterior, înstrăinat chiriaşului prin contract de vânzare-cumpărare.
Sesizată în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1729 din 5 septembrie 2006, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, reţinând că, potrivit chiar precizării din cererea introductivă, cadrul procesual este circumscris Legii nr. 10/2001, situaţie în care competenţa în primă instanţă revine tribunalului.
Prin sentinţa nr. 154 din 2 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamanţii nu au urmat procedura obligatorie impusă prin dispoziţiile art. 22 şi urm. din Legea nr. 10/2001, situaţie în care au pierdut dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 503/A din 5 septembrie 2007, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
În cauză, au declarat recurs în termen legal, reclamanţii V.G. şi V.V., invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se arată în esenţă, în motivarea căii extraordinare de atac că datorită exprimării lacunare a Legii nr. 10/2001, au fost în eroare în legătură cu declanşarea procedurii administrative şi nu au formulat notificare, întrucât deţinătorul este o persoană fizică iar nu juridică.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Din ansamblul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, se desprinde cu claritate concluzia că, cererile vizând restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele ce intră în sfera de aplicare a acestui act normativ, nu se pot circumscrie decât cadrului procesual şi cerinţelor impuse prin această reglementare cu caracter special.
Or, una din condiţiile sine qua non pentru ca persoanele îndreptăţite să beneficieze de măsurile reparatorii stipulate, este declanşarea procedurii administrative în condiţiile art. 22 şi urm. din lege, prin formularea notificării şi investirea entităţii abilitată să o soluţioneze.
Termenul prevăzut de lege pentru formularea notificării este de decădere, alin. (5) al art. 22 stipulând că nerespectarea lui atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Aşa cum corect au reţinut şi instanţele, este lipsită de suport argumentaţia reclamanţilor care au încercat să justifice nerespectarea dispoziţiilor legale privind obligativitatea formulării notificării, pe considerentul că imobilul este deţinut în prezent de o persoană fizică, respectiv fostul chiriaş, care l-a cumpărat în baza Legii nr. 112/1995.
Or, este chiar ipoteza vizată de dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, text care recunoaşte dreptul foştilor proprietari ale căror imobile au fost vândute cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Alineatul (5) al textului, stabileşte şi autoritatea abilitată cu soluţionarea unor astfel de cereri, respectiv primarul sau primarul general al Municipiului Bucureşti, textul nelăsând niciun fel de echivoc asupra entităţii căreia ar urma să-i fie adresată notificarea.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii V.G. şi V.V. împotriva deciziei nr. 503 A din 5 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3352/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 426/2008. Civil → |
|---|
