ICCJ. Decizia nr. 3319/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3319
Dosar nr. 14368/3/200.
Şedinţa publică din 23 mai 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, reclamanta B.J. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Bucureşti prin Primar General, retrocedarea terenului în suprafaţă de 263 mp situat în Bucureşti, expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 552 din 15 septembrie 1964.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că a dobândit acest teren prin moştenire legală de la sora sa, A.L., conform certificatului de moştenitor nr. 287/962 din 9 octombrie 1962.
Terenul a fost expropriat în anul 1964 prin Decretul Consiliului de Stat nr. 287/962 din 9 octombrie 1962, aplicat prin Decizia nr. 3066 din 1 octombrie 1964 şi, întrucât timp de 1 an nu s-a realizat obiectivul urmărit prin expropriere şi nici nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică, sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Se mai invocă Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţiile Unite, potrivit căreia, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile şi bunurilor imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.
La termenul din 8 iunie 2007, tribunalul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar prin sentinţa civilă nr. 839 din 8 iunie 2007, a admis excepţia şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că legiuitorul a reglementat situaţia imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prin adoptarea unei legi speciale, Legea nr. 10/2001, care instituie o procedură specială şi obligatorie, astfel că, admisibilitatea prezentei cereri nu se poate aprecia exclusiv prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, iar Decizia Secţiilor Unite ale CSJ, invocată de reclamantă, a fost pronunţată înainte de adoptarea Legii nr. 10/2001.
Soluţia tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, care prin Decizia nr. 728 A din 19 noiembrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Instanţa de apel a reţinut că cererea de restituire a terenului trecut în proprietatea statului prin expropriere, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu se poate soluţiona legal decât în conformitate cu dispoziţiile acestei legi speciale. De altfel, prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEa stabilit cu putere obligatorie că, prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de reclamantă care, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că nici o dispoziţie a Legii nr. 10/2001 nu interzice formularea de către adevăratul proprietar a unei acţiuni în revendicare, în contradictoriu cu deţinătorul actual al imobilului, iar acest lucru nici nu ar fi posibil deoarece ar fi de natură a îngrădi accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Imobilul în litigiu, teren în suprafaţă de 263 mp, a fost expropriat în baza Decretului Consiliului de Stat nr. nr. 552 din 15 septembrie 1964.
În raport de data preluării, solicitările formulate de reclamantă la 25 aprilie 2005, nu pot fi circumscrise decât cadrului juridic stabilit prin dispoziţiile art. 11 al Legii nr. 10/2001, text ce conţine reguli speciale pentru restituirea (în natură sau echivalent) a imobilelor expropriate.
Art. 11 se aplică în toate cazurile de expropriere operate în perioada de referinţă a legii (6 martie 1945-22 decembrie 1989) indiferent dacă preluarea s-a făcut cu sau fără titlu valabil şi fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.
Art. 11 este de asemenea aplicabil imobilelor preluate în forma exproprierii chiar dacă lucrarea pentru care s-a dispus această măsură nu a fost finalizată până la intrarea în vigoare a legii, consecinţa fiind, în măsura în care este posibil, restituirea în natură.
In ce priveşte corelarea acestui act normativ cu alte legi speciale care au de asemenea, în sfera lor de aplicare imobile expropriate (Legea nr. 33/1994, art. 35) din interpretarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1)-(8) din lege, atât în varianta anterioară cât şi în varianta ulterioară republicării, rezultă că legiuitorul a vizat prin acest act normativ inclusiv restituirea acelor imobile a căror situaţie juridica şi-ar fi putut găsi dezlegarea până la data intrării lui în vigoare.
Astfel, textul invocat reglementează posibilitatea acordării măsurilor reparatorii, în toate formele exproprierii (cu sau fără titlu, cu sau fără acordarea despăgubirilor) şi pentru toate situaţiile generate de această modalitate de preluare.
Ca atare, concluzia ce se impune este că, după apariţia Legii nr. 10/2001, singura cale pentru obţinerea restituirii imobilelor preluate în perioada de referinţă a legii este cea prevăzută prin dispoziţiile art. 21 şi urm. din acest act normativ, raţiunea, ce se înscrie în logica evenimentelor istorice şi reglementărilor de după decembrie 1989, fiind soluţionarea cu sporită celeritate a cererilor vizând restituirea proprietăţilor preluate abuziv, cu sau fără titlu, sau acordarea, acolo unde restituirea nu mai este posibilă, reparaţiilor cuvenite.
Prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite a decis că atâta vreme cât Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum şi de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general faţă de Legea 10/2001, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 suprimă acţiunea dreptului comun al revendicării, dar nu şi accesul la un proces echitabil întrucât, ca lege nouă, perfecţionează sistemul reparator şi procedural, controlul judecătoresc al reparaţiilor, prin accesul deplin şi liber la trei grade de jurisdicţie, în condiţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi ale art. 6 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Nu poate fi primită critica recurentei în sensul că obligaţia de a respecta procedura şi termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001 îi îngrădeşte accesul la justiţie, întrucât stabilirea de către legiuitor a unei proceduri prealabile sesizării instanţei de judecată, nu reprezintă o încălcare a art. 6 din Convenţie.
Oricum, după pronunţarea deciziei nr. 53 din 4 iunie 2007 de cătreSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii, dezlegarea dată acestei probleme de drept este obligatorie pentru instanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., astfel că recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.J. împotriva deciziei nr. 728 A din 19 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3411/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 302/2008. Civil → |
|---|
