ICCJ. Decizia nr. 3613/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3613
Dosar nr. 77/105/200.
Şedinţa publică din 4 iunie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 ianuarie 2007, reclamanţii M.I. şi M.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Ploieşti, anularea în parte a dispoziţiei nr. 20.182/2006 emisă de pârâtă şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 456 mp situat în Ploieşti.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că prin dispoziţia atacată s-a constatat doar dreptul la despăgubiri pentru construcţia ce a aparţinut autorilor lor şi care a fost amplasată pe terenul menţionat, construcţie ce a fost demolată, fără a se dispune cu privire la măsurile reparatorii cuvenite pentru terenul arătat, care este liber şi poate fi restituit în natură.
Prin sentinţa nr. 473 din 20 martie 2007, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis cererea reclamanţilor şi a anulat în parte dispoziţia atacată numai în ceea ce priveşte suprafaţa de teren solicitată.
S-a constatat dreptul reclamanţilor de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi pentru terenul de 457 mp situat în localitatea Ploieşti, Judeţul Prahova şi s-a dispus restituirea bunului în natură către reclamanţi, bun identificat potrivit raportului de expertiză topometrică ing. B.N. şi a schiţei de plan, cu conturul cuprins între punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 1.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, ca fiind nelegală modalitatea adoptată de pârâtă, de soluţionare parţială a notificării cu care a fost sesizată, dispoziţia atacată fiind emisă astfel cu încălcarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care s-a constatat temeinicia cererii introductive şi, constatându-se că terenul solicitat este liber în accepţiunea Legii nr. 10/2001 s-a dispus restituirea lui în natură.
Această hotărâre a fost schimbată prin Decizia nr. 304 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, instanţă care a admis apelul declarat de pârât şi, în urma rejudecării cauzei, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
S-a reţinut că, ulterior emiterii actului administrativ atacat în prezenta procedură şi în cursul soluţionării acesteia, respectiv la data de 19 februarie 2007, pârâta a emis dispoziţia nr. 5463 prin care a recunoscut dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii şi pentru terenul, obiect al litigiului, dispunând restituirea în natură a suprafeţei de 106,75 mp parte din terenul solicitat.
Pentru diferenţa de teren s-a dispus în sensul emiterii unei dispoziţii care să cuprindă propunerea motivată de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, întrucât aceasta ar putea fi afectată de reţele de distribuţie a gazelor naturale, aspect ce urma a fi determinat de distribuitorul acestor reţele.
Instanţa de apel a conchis că atâta vreme cât reclamanţii nu au contestat această ultimă dispoziţie emisă pentru teren în mod greşit s-a dispus desfiinţarea actului atacat care a fost emis exclusiv pentru construcţia situată pe terenul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate, critici încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în dezvoltarea cărora s-a susţinut că în mod greşit a fost reformată hotărârea primei instanţe, deşi dispoziţiile actului administrativ emis ulterior celui atacat în prezenta cauză, sunt identice cât priveşte terenul solicitat, teren ce este liber şi care în mod corect a fost restituit în natură în integralitatea sa.
Recursul este fondat potrivit considerentelor ce succed:
Pârâta Primăria municipiului Ploieşti a fost sesizată, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, (în reglementare actuală) cu notificarea reclamanţilor înregistrată sub nr. 252/2/2001 la BEJ M.S..
Obiectul notificării l-a constituit acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Ploieşti, compus din construcţie demolată şi teren de 450 mp.
Fiind declanşată procedura de restituire reglementată de legea specială de reparaţie, pârâta avea obligaţia de a proceda la soluţionarea sa în conformitate cu prevederile legale ce o reglementează, respectiv dispoziţiile art. 25 şi art. 26 din lege.
În acest sens, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stipulează că „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 entitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Iar dispoziţiile alin. (4) şi (6) ale art. 25 din lege, consacră regimul juridic complex al acestui act administrativ de putere şi care, odată îndeplinite formalităţile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate supus regulilor prevăzute de dreptul comun.
În virtutea prevederilor art. 26 din lege, unităţii deţinătoare a imobilului imposibil de restituit în natură sau, după caz, entităţii învestite cu soluţionarea notificării îi revine obligaţia ca prin decizie/dispoziţie motivată să acorde persoanei îndreptăţite măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de art. 1 alin. (2) din lege.
Finalizarea procedurii administrative se materializează în actul sus menţionat constând într-o decizie/ dispoziţie unică care poate fi supusă, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din aceeaşi lege, controlului de legalitate în etapa judiciară a procedurii de restituire prevăzute la cap. III din Legea nr. 10/2001.
În această modalitate au procedat şi reclamanţii care, nemulţumiţi de dispoziţiile actului administrativ emis în soluţionarea notificării lor, Decizia nr. 20182 din 19 decembrie 2006, au declanşat controlul acesteia de legalitate în conformitate cu prevederile legale sus enunţate.
Astfel sesizată, instanţa de judecată, în raport de obiectul sesizării şi în acord cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., urma să se pronunţe numai cu privire la obiectul cererii deduse judecăţii, respectiv anularea actului administrativ menţionat.
Potrivit acestor ultime prevederi legale, judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât pe baza cererii persoanei interesate şi numai în limitele sesizării, depăşirea cadrului procesual fixat de reclamanţi constituind o încălcare a principiului disponibilităţii procesuale şi care se constituie într-o încălcare esenţială a legii a cărei consecinţă este casarea hotărârii.
Or, în speţă, instanţa de apel a reţinut realizarea parţială a dreptului subiectiv invocat prin emiterea unei noi dispoziţii de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, soluţionând cauza cu încălcarea principiului menţionat şi fără a se pronunţa asupra fondului pricinii, constând în anularea actului administrativ nr. 20182/2006, motiv pentru care, constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. recursul va fi admis cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Cu prilejul rejudecării pricinii se va dispune suplimentarea probatoriului în sensul administrării probelor considerate a fi pertinente şi concludente de instanţa de trimitere, ca şi a completării expertizei de specialitate administrată de prima instanţă, în vederea determinării cu certitudine dacă terenul solicitat în prezenta procedură se încadrează în ipoteza art. 9 sau în una din ipotezele art. 10 din Legea nr. 10/2001, urmând ca la soluţionarea contestaţiei în condiţiile lămuririi pe deplin a situaţiei de fapt menţionate, instanţa să procedeze în modalitatea reglementată de aceste prevederi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele M.V. şi D.A.C. împotriva deciziei nr. 304 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3631/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3281/2008. Civil → |
|---|
