ICCJ. Decizia nr. 3710/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3710
Dosar nr. 3132/40/200.
Şedinţa publică din 6 iunie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia civilă, la data de 17 iulie 2007, sub nr. 3132/40/2007, reclamantul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Anglia pentru o perioadă de cel mult 3 ani pârâtei T.T.
Prin sentinţa civilă nr. 799 din 7 august 2007 a aceleiaşi instanţe, s-a respins cererea formulată de către reclamant, ca nefondată.
În pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că durata până la care poate fi restrâns dreptul la liberă circulaţie în condiţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, respectiv de 3 ani, este scurtă, impunând pronunţarea unei soluţii ulterior unei perioade cât mai reduse de timp după ce cetăţeanul român a fost returnat din ţară.
În speţă, cererea a fot formulată de D.G.P. Bucureşti după un interval de timp de 1 an şi 2 luni după ce pârâta a revenit în România, aşa încât aplicarea unei asemenea măsuri nu ar mai avea nicio eficienţă, în raport de intervalul mare de timp scurs de la momentul de la care putea fi formulată sesizarea, dar şi de schimbarea condiţiilor ce guvernează posibilitatea oferită cetăţenilor români de a circula în spaţiul Uniunii Europene, după data de 1 ianuarie 2007.
Aplicarea interdicţiei trebuie interpretată în raport de situaţia de fapt şi de legislaţia incidentă.
La momentul soluţionării cererii, nu au fost administrate probe în legătură cu situaţia dreptului de şedere al pârâtei pe teritoriul statului englez, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, în condiţiile art. 3 şi art. 6 din Directiva 38/CEE/2004.
Prin Decizia civilă nr. 302 din 31 octombrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, s-a respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat.
Instanţa de apel a constatat că dispoziţiile at. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, invocate de apelant, nu sunt în concordanţă cu directiva sus-menţionată, privind libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie, pe teritoriul statelor membre.
Singura condiţie impusă de legea română pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie cetăţenilor români este aceea ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat.
Directiva Consiliului nr. 38/2004 prevede că limitarea dreptului la liberă circulaţie al cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene poate fi impusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, sub forma refuzului dreptului de intrare pe teritoriul unui stat membru sau prin aplicarea măsurii de expulzare.
Aceste norme au fost transpuse în legislaţia română prin OUG nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European.
După 1 ianuarie 2007, cetăţenilor români nu li se poate aplica un tratament discriminatoriu în raport de cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii, în ceea ce priveşte motivele şi modurile în care li se poate limita exerciţiul dreptului la circulaţie, pe teritoriul statelor membre.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor cuprinse în actele normative menţionate anterior, în acord cu dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, Curtea a apreciat că dreptul la liberă circulaţie nu poate fi restrâns decât în situaţiile expres şi limitativ prevăzute în art. 27 din Directiva Consiliului nr. 38/2004, iar, în speţă, singurul motiv invocat de reclamant a fost returnarea pârâtei din Anglia, la data de 8 mai 2006.
Faţă de acest motiv, soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii vizând restrângerea dreptului la liberă circulaţie, este corectă.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, recurentul a arătat că pârâta a fost returnată din Anglia la data de 8 mai 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Astfel, nu se poate susţine că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituţie sau din alte instrumente juridice internaţionale, inclusiv de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, recurentul consideră că sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 157/2005, prin care a fost ratificat Tratatul privind aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, şi care reglementează în anexa VII alin. (9) posibilitatea ca statele membre, inclusiv statul român, să deroge de la dispoziţiile art. 2 al Directivei. Această derogare poate viza acele dispoziţii ce preiau prevederile Directivei nr. 68/360/CEE privind eliminarea restricţiilor de a circula şi locui în cadrul Comunităţii Uniunii Europene pentru lucrătorii statelor membre şi care nu pot fi disociate de dispoziţiile din Regulamentul CEE nr. 1612/1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor din cadrul comunităţii,
Prin această prevedere legală, se oferă vechilor state membre ale Uniunii, posibilitatea de a refuza accesul resortisanţilor români pe piaţa forţei de muncă din respectiva ţară, până la sfârşitul unei perioade de până la doi ani, de la data aderării.
În consecinţă, prin această prevedere legală, s-a suspendat pe o perioadă de doi ani de la data aderării României, aplicabilitatea Directivei nr. 2004/38/CEE, în privinţa lucrătorilor, cu excepţia menţionată la alin. (2) al anexei VII la Legea nr. 157/2005, care vizează persoanele care muncesc legal într-un stat membru al Uniunii Europene pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin douăsprezece luni.
Returnarea unui cetăţean se aplică atunci când acesta încalcă ordinea juridică internă a acelui stat, iar autorităţile române nu au competenţa de a cenzura actul de returnare săvârşit de autorităţile engleze.
Măsura luată în speţă de aceste autorităţi este de natură să facă dovada că pârâta nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul Uniunii Europene şi, fiind în culpă, trebuie să suporte consecinţele faptei sale.
România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală, iar prezenţa pârâtei pe teritoriul Angliei, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere, ar dovedi contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români, ceea ce este de natură să justifice o astfel de restricţie, admisă de art. 2 alin. (4) al Protocolului nr. 4 la C.E.D.O.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel a reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de dreptul comunitar, aplicabil şi în România de la data de 1 ianuarie 2007, când aceasta a devenit membră a Uniunii Europene; totodată, a reţinut că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că, în cauză, nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Această instanţă nu a reţinut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este, în sine, contrară Constituţiei sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulaţie, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamant.
Într-adevăr, simpla returnare a pârâtei din Anglia, la data de 8 mai 2006, nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului părţii la libera circulaţie, în acest stat al Uniunii Europene.
Deşi, potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, returnarea cetăţeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiţie suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie a respectivului cetăţean, o asemenea interpretare şi aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o asemenea măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.
Or, în speţă, chiar dacă instanţa nu poate cenzura măsura returnării pârâtei, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtei la liberă circulaţie pe viitor, câtă vreme reclamantul nu a învederat şi nu a dovedit prin ce ar ameninţa conduita acesteia una dintre valorile mai sus menţionate.
Dobândind statutul de ţară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.
Dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităţilor europene, precum şi prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European şi a Consiliului.
Pe de altă parte, suspendarea pentru o perioadă de 2 ani a aplicării Directivei în cazul României şi Bulgariei, în cazul lucrătorilor, cu excepţia celor care respectă condiţiile de lucru ale statului pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea nu sunt incidente în speţă deoarece intimata a fost returnată pentru intrare şi şedere ilegală pe teritoriul Angliei, iar nu pentru desfăşurarea unei activităţi fără respectarea legislaţiei statului respectiv.
Din perspectiva art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, alin. (2) din acest articol vizează dreptul oricărei persoane de a părăsi orice ţară, inclusiv pe a sa, acest drept putând cunoaşte anumite limitări în cazurile şi condiţiile prevăzute de paragrafele 3 şi 4, şi anume, limitările să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesare într-o societate democratică, necesitate verificată prin prisma raportului de proporţionalitate între scopul urmărit prin aplicarea limitării dreptului şi mijloacele folosite pentru realizarea lui.
În plus, pe lângă cerinţa ca măsura dispusă să aibă o bază legală în dreptul intern, trebuie să se examineze şi calităţile legii în cauză, şi anume să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în privinţa efectelor sale.
Cele două condiţii sunt îndeplinite, legea fiind publicată în Monitorul Oficial şi prezentând suficiente garanţii împotriva eventualelor abuzuri ce s-ar putea produce (este prevăzută posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârii prin care se aplică această măsură şi sunt indicate categoriile de persoane cărora li se aplică măsura respectivă).
Cu toate acestea, nu se respectă criteriul justificării măsurii, raportat la interesul public într-o societate democratică. În speţă, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie al pârâtei pe o perioadă de cel mult trei ani este disproporţionată faţă de scopul urmărit prin adoptarea ei, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţie.
Returnarea pârâtei din Anglia, la 8 mai 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de statul român cu ţara respectivă, nu constituie o împrejurare de natură a justifica persistenţa unei ingerinţe atât de semnificative în libertatea de circulaţie a părţii. Această ingerinţă nu poate fi privită ca „necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea ei".
În concluzie, cum reclamantul nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 302 din 31 octombrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 398/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3654/2008. Civil → |
|---|
