ICCJ. Decizia nr. 398/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 398
Dosar nr. 1165/63/200.
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 19 iunie 2006 reclamanta C.C.D. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Craiova, desfiinţarea dispoziţiei nr. 9542 din 30 mai 2006 emisă de pârât şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 640 mp situat în Craiova.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin notificarea nr. 996/N/2001 a solicitat restituirea în natură a terenului preluat în mod abuziv de la autorul său C.P..
Prin sentinţa civilă nr. 49 din 22 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, acţiunea a fost respinsă.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că terenul solicitat a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 şi HCM 583/1959 şi a fost afectat unei utilităţi publice încă de la preluare, constituind o parte a pieţei centrale din Craiova.
Întrucât nu este posibilă restituirea în natură, prin dispoziţia contestată s-a propus acordarea de titluri de despăgubiri, reţinându-se că prin notificare chiar reclamanta a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri băneşti, iar prin solicitarea adresată instanţei aceasta a modificat cauza juridică a cererii.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei menţionate susţinând că aceasta este greşită pentru că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care stabilesc condiţiile de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv nu disting după cum acestea au intrat sau nu, după preluare, în domeniul public şi că Legea nr. 213/1998 nu este incidentă în cauză, HG nr. 965/2002 fiind ulterioară notificării.
Prin Decizia nr. 716 din 2 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că HG nr. 965/2002 reprezintă un act de atestare a unei situaţii juridice preexistente Legii nr. 10/2001 şi nu de modificare a regimului juridic al imobilului în litigiu după data intrării în vigoare a legii, că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 s-au aplicat corect prin coroborare cu dispoziţiile Legii nr. 213/1998, iar pe de altă parte că însăşi reclamanta, prin notificarea formulată, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent şi nu restituirea în natură a terenului, având în vedere afectarea acestuia unei utilităţi publice.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care decid condiţiile de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv nu disting după cum acestea au intrat sau nu, după preluarea abuzivă, în domeniul public şi că nefăcând această distincţie a intrării imobilelor în domeniul public, atunci nici Legea nr. 213/1998 nu este incidentă, pentru că, în speţă, spune recurenta, nu este vorba de imobile care fac parte din domeniul public, ci de un imobil care a fost preluat abuziv aşa cum este recunoscut de Legea nr. 10/2001.
În primul rând se impune a se preciza că, faţă de motivele de recurs invocate, rezultă că recursul se poate circumscrie numai motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu şi celui prevăzut de pct. 7 al aceluiaşi articol, recurenta neinvocând nemotivarea sau motivarea contradictorie a hotărârilor recurate.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
Legea nr. 10/2001, act normativ cu profund caracter reparatoriu, înscrie într-adevăr principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, când această restituire este posibilă.
În speţă însă nu ne regăsim într-o asemenea situaţie, terenul solicitat de reclamanta recurentă fiind afectat unei utilităţi publice încă de la preluare în temeiul HCM nr. 583/1959 privind completarea listelor anexă la Decretul nr. 92/1950, respectiv făcând parte din piaţa centrală a municipiului Craiova.
În atare situaţie, în speţă devin aplicabile prevederile art. 26 (fost art. 24) din Legea nr. 10/2001, împrejurare reţinută judicios şi de instanţele anterioare care au menţinut dispoziţia nr. 9542 din 30 mai 2006 prin care s-a propus acordarea de titluri de despăgubire către reclamantă pentru imobilul imposibil de restituit în natură.
Contrar susţinerilor din motivele de recurs, imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură datorită afectaţiunii sale de utilitate publică, deci din cauza unei situaţii de fapt; Legea nr. 213/1998 nu face altceva decât să reglementeze din punct de vedere juridic situaţia acestui bun şi prin aceasta, evidenţiindu-se în plus imposibilitatea restituirii în natură.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a dispune respingerea recursului declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.C.D. împotriva deciziei nr. 716 din 2 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 395/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3710/2008. Civil → |
|---|
