ICCJ. Decizia nr. 3869/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3869
Dosar nr.32798/3/200.
Şedinţa publică din 11 iunie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1607 din 29 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis cererea formulată de petenta E. SRL în contradictoriu cu pârâta SC M&M I.E. SRL.
A recunoscut pe teritoriul României efectele judecătoreşti ale sentinţei nr. 5617/2006, pronunţată de secţiunea a VII a civilă din cadrul Tribunalului ordinar din Milano, Italia, în dosarul nr. 43982/2004/RG.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin sentinţa nr. 5617/2006, pronunţată de Secţiunea a VII a din cadrul Tribunalului ordinar din Milano, pârâta a fost obligată la plata sumei de 10.545,10 Euro, reprezentând contravaloarea produselor furnizate către aceasta de reclamantă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar originalul sentinţei în copie, semnată pentru conformitate şi copia tradusă şi legalizată a respectivei hotărâri, din cuprinsul căreia rezultă faptul că aceasta este definitivă.
Faţă de dispoziţiile art. 165 şi art. 172 din Legea nr. 105/1992, tribunalul a admis cererea, în sensul solicitat.
Prin Decizia nr. 363 din 25 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de SC M&M I.E. SRL şi a obligat pe apelantă la plata sumei de 1978 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimată.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta, deşi invocă judecarea cauzei de către instanţa străină cu procedura viciată de citare, nu aduce nici un argument cu privire la acest aspect, pe care îl semnalează în mod generic, ceea ce face ca menţiunea autorităţilor italiene privind întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a fi judecată cauza să nu poată fi pusă la îndoială.
Instanţa de apel a mai reţinut că celelalte motive invocate de apelantă privesc aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate pe calea exequatur - ului, potrivit Legii nr. 187/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs SC M&M I.E. SRL
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că Decizia este nelegală, deoarece pronunţarea asupra hotărârii Tribunalului ordinar din Milano s-a dat fără participarea recurentei, în condiţiile în care societatea nu a primit nici o citaţie sau altă formă de înştiinţare despre existenţa pe rolul instanţei italiene a unei cauze în ceea ce o priveşte.
Hotărârea tribunalului cuprinde menţiunea că „dat fiind că durează în continuare tăcerea din partea societăţii M&M I.E. SRL (...) prin scrisoarea din 22 martie 2005 Tribunalul Bucureşti a comunicat imposibilitatea notificării actului judiciar destinatarului, care, de altfel, avizat de sosirea plicului care i-a fost adresat acestuia, nu s-a prezentat pentru retragerea poştei. Ca urmare, documentele au fost retransmise notificatorului."
În mod greşit a constatat curtea de apel că dacă instanţa italiană a constatat că procedura de citare a fost legal îndeplinită, aceasta nu mai poate fi verificată.
Procedura de citare a fost greşit realizată de instanţele române, care au omis aplicabilitatea imperativă a dispoziţiilor art. 89, art. 92 şi art. 921 C. proc. civ.
Art. 37 lit. b) din Legea nr. 187/2003, privind recunoaşterea hotărârilor străine în România statuează tocmai situaţia în care recunoaşterea nu poate fi făcută dacă judecata în faţa autorităţilor judiciare ale statului străin s-a făcut în lipsa părţii române, aceasta indicând o viciere a procedurii de citare.
Intimata S.C. E. SRL, prin concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterii recursului şi prin concluziile scrise depuse la dosar, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, deoarece, prin OUG nr. 119/2006 s-a stabilit că hotărârea pronunţată în urma cererii de recunoaştere, precum şi pentru încuviinţarea executării pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, poate fi atacată numai cu recurs.
Or, în cauză, recurenta a uzat deja de o cale de atac, motiv pentru care recursul este inadmisibil.
Recursul declarat de SC M&M I.E. SRL nu este inadmisibil.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 725 alin. (3) C. proc. civ., hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
În, cauză, sentinţa civilă nr. 1607 din 29 noiembrie 2006, a fost pronunţată anterior datei intrării în vigoare a OUG nr. 119/2006, publicată în M.Of. nr. 1036 din 21 decembrie 2006, aplicabile la acel moment fiind dispoziţiile Legii nr. 187/2003.
Prin urmare, recursul este admisibil, pentru că legea sub imperiul căreia a fost pronunţată hotărârea instanţei de fond permitea cele două căi de atac : apel şi recurs.
În ceea ce priveşte criticile aduse de recurentă hotărârii instanţei de apel şi care permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate.
La data la care tribunalul a pronunţat sentinţa prin care s-au recunoscut pe teritoriul României efectele hotărârii judecătoreşti italiene, România nu era stat membru al Uniunii Europene şi aplicabile în materie erau dispoziţiile Legii nr. 187/2003.
La data la care curtea de apel a pronunţat Decizia, România devenise deja stat membru al Uniunii Europene, având obligaţia de a implementa dispoziţiilor normelor comunitare, în domeniul lor de reglementare.
În materie de recunoaştere a hotărârilor străine, atât legea în vigoare la data pronunţării deciziei cât şi Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciara, recunoaşterea si executarea hotărârilor in materie civila si comerciala cuprind prevederi similare.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 37 lit. b) din Legea nr. 187/2003, hotărârea pronunţată într-un stat membru nu poate fi recunoscută dacă „hotărârea a fost pronunţată în lipsa pârâtului, iar instanţa constată că actul de sesizare a instanţei sau un alt act echivalent nu a fost înmânat în timp util, astfel încât pârâtul să aibă posibilitatea de a-şi pregăti apărarea, cu condiţia ca pârâtul să fi exercitat căile de atac împotriva hotărârii, dacă a avut posibilitatea să o facă".
Conform dispoziţiilor art. 34 din norma comunitară, o hotărâre nu este recunoscută dacă „actul de sesizare a instanţei sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului, care nu s-a înfăţişat in timp util şi intr-o manieră care să-i permită acestuia să-şi pregătească apărarea, daca pârâtul nu a introdus o acţiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă".
Prin urmare, instanţele române, sesizate cu o cerere prin care se solicită recunoaşterea efectelor unei hotărâri pronunţate în străinătate, pot verifica legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, în condiţiile arătate.
În cauză, instanţa italiană a acordat mai multe termene de judecată, pentru neîndeplinirea procedurii de citare cu societatea pârâtă SC M&M I.E. SRL
Astfel, primul termen de judecată a fost fixat 9 februarie 2005, apoi cauza a fost amânată la data de 8 iunie 2005, 8 octombrie 2005 şi apoi la 5 aprilie 2006, când constatându-se îndeplinită procedura de citare cu pârâta, s-a dispus judecata în contumacie, fixându-se termen de judecată la 9 mai 2006, dându-se părţii pârâte un termen de până la 20 de zile înainte de audienţă pentru „prezentarea celor indicate la art. 180 C. proc. civ."
Între România şi Republica Italiană, la data judecării litigiului exista Convenţia privind asistenţa judiciară în materie civilă şi penală, publicată în M.Of. nr. 77 din 2 iunie 1973, iar dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Convenţie prevăd că actele judiciare se comunică potrivit prevederilor Convenţiei de la Haga din 1 martie 1954, cu excepţia situaţiilor limitativ enumerate.
Or, potrivit art. 6 alin. (1) şi (2) din Convenţia de la Haga din 1 martie 1954, la care România a aderat prin Decretul nr. 81/1971, prevederile sale nu exclud facultatea de a transmite actele direct, prin poştă, celor interesaţi care se află în străinătate şi facultatea, pentru cei interesaţi, de a face să se efectueze notificări direct, prin grija funcţionarilor ministeriali sau a altor funcţionari competenţi din ţara de destinaţie;
În cauză, la primele termene de judecată procedura de citare s-a realizat prin autoritatea centrală instituită de Convenţia de la Haga, care în România este Ministerul Justiţiei, dar la termenul de judecată din 5 aprilie 2005, procedura de citare s-a realizat direct între autorităţile italiene şi partea română din proces.
Acest lucru este dovedit de citaţia expediată, conform procedurii italiene, de avocatul societăţii E. SRL, la data de 19 octombrie 2005 şi pentru care, la dosar, există copia avizului de primire, semnată de destinatar la data de 11 noiembrie 2005.
Prin urmare, nu are relevanţă faptul că autorităţile române însărcinate cu realizarea procedurii de citare nu au îndeplinit corespunzător această procedură pe parcursul anului 2005, din moment ce, la termenul din 5 aprilie 2006, procedura de citare cu partea română a fost realizată direct, lucru permis de Convenţia de la Haga şi de Convenţia bilaterală de asistenţă judiciară în materie civilă şi penală.
Prin urmare, se constată că societatea recurentă a fost înştiinţată de existenţa procesului pe rolul instanţelor italiene, în acest sens comunicându-i-se nu doar notificarea din care rezulta data la care a fost fixată audierea publică, ci şi copie după cererea de chemare în judecată şi că a dispus de timpul necesar în vederea pregătirii apărării.
Acest lucru este atestat de faptul că pe avizul de primire, la rubrica destinatar de află semnătura reprezentantului societăţii, semnătură ce nu a fost contestată de aceasta.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de SC M&M I.E. SRL se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC M&M I.E. SRL împotriva deciziei nr. 363 din 25 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă
Obligă recurenta SC M&M I.E. SRL sa plătească intimatei S.C. E. SRL suma de 740 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4129/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 412/2008. Civil → |
|---|
