ICCJ. Decizia nr. 412/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 412.
Dosar nr. 383/100/200.
Şedinţa publică din 18 iunie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 398/2006 la Tribunalul Maramureş, M.M. a solicitat anularea parţială a Dispoziţiei nr. 1346 din 17 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Vişeu de Sus şi obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor băneşti pentru toate imobilele situate în oraşul Vişeu de Sus, actualmente demolate (două case şi anexe gospodăreşti) şi înglobate în Liceul Teoretic Bogdan Vodă (teren şi construcţie, curţi şi grădină).
Prin sentinţa civilă nr. 1280 din 10 noiembrie 2006 a Tribunalului Maramureş, plângerea pârâtei M.M. a fost admisă. Anulându-se în parte Dispoziţia nr. 1346 din 17 noiembrie 2005 emisă de Primarul oraşului Vişeu de Sus, instanţa l-a obligat pe intimat să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, conform procedurii stabilite în titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru ambele imobile demolate şi pentru terenul aferent acestora, înscris în C.F. nr. 6396 şi C.F. nr. 5680 Vişeu de Sus, prin emiterea unei noi dispoziţii.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că M.M. şi-a probat dreptul de proprietate asupra celor două construcţii, case de locuit, preluate în mod abuziv de stat de la autorii săi, ulterior demolate, şi că pe terenul astfel eliberat s-a construit un liceu.
Contrar acestor realităţi, intimatul, care nu a contestat petentei calitatea de persoană îndreptăţită, prin Dispoziţia nr. 1346 din 17 noiembrie 2001 a propus, în condiţiile art. VII din Legea nr. 247/2005, acordarea de despăgubiri numai pentru terenuri şi o singură casă de locuit.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 123 A din 13 aprilie 2007 a admis apelul declarat de Primarul oraşului Vişeu de Sus împotriva sentinţei civile nr. 1280 din 10 noiembrie 2006 a Tribunalului Maramureş pe care a schimbat-o în sensul respingerii plângerii petentei M.M. în contra dispoziţiei nr. 1346 din 17 noiembrie 2005 emisă de Primarul oraşului Vişeu de Sus.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în raport de prevederile art. 23 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 reclamanta M.M. nu a depus înscrisuri care să ateste existenţa celei de-a doua construcţii casă de locuit, preluată de stat abuziv şi demolată.
Fotografiile depuse la dosarul cauzei nu au valoarea unor înscrisuri probatorii în sensul art. 1172 C. civ., iar informaţiile celor doi martori, audiaţi în primă instanţă, nu pot avea valoare probatorie în lipsa unor acte doveditoare. În ipoteza demolării construcţiei preluate, dovada existenţei acesteia şi a dreptului de proprietate în patrimoniul antecesorilor, prin înscrisuri apare absolut necesară pentru cuantificarea măsurilor reparatorii prin echivalent, iar reclamanta căreia îi revenea sarcina probei în temeiul art. 1169 C. civ. şi a normei speciale cuprinsă în art. 23 din Legea nr. 10/2001, a abdicat de la această obligaţie, astfel că soluţia instanţei de fond sub aspectul acordării măsurilor reparatorii este nu numai netemeinică dar şi nelegală.
În recursul declarat şi motivat în drept pe dispoziţiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., M.M. critică Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, susţinând, în esenţă, că a probat existenţa celei de-a doua construcţii pe terenul identificat cu date de carte funciară, demolată după preluarea acesteia de către Statul Român, cu declaraţiile a doi martori şi fotografiile depuse în dosar.
Actele doveditoare solicitate de instanţă nu au putut fi depuse din motive obiective, arhiva depozitară a acestora fiind distrusă.
În cauză, recurenta M.M. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru un teren în suprafaţă de 320 mp şi două construcţii, case de locuit aflate pe acest teren, preluate de stat şi demolate, pe locul acestora aflându-se în prezent Liceul Teoretic Bogdan Vodă.
Potrivit extrasului de carte funciară nr. 5680 nr. top 216/B/2, petenta a probat existenţa dreptului de proprietate numai în privinţa terenului şi a unei singure construcţii care fiind preluată de stat i-au fost acordate petentei măsuri reparatorii prin echivalent, prin dispoziţia nr. 1346 din 17 noiembrie 2005, în condiţiile Cap. III al Legii nr. 247/2005.
Este adevărat că în accepţiunea art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi a normelor metodologice de aplicare a legii pct. 23/1, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţeleg actele translative de proprietate care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii sau ascendentul acesteia, la data preluării abuzive, precum şi orice acte care descriu construcţia, dacă aceasta a fost demolată.
Articolul 23 din Legea nr. 10/2001 nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate imobiliară, fiind aplicabile regulile de drept comun; dar, în sistemul de publicitate imobiliară reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938 care guvernează şi această materie, în zonele cu regim de carte funciară, transmiterea dreptului de proprietate şi deci dovedirea acestui drept, operează prin înscrierea în C.F. cu efecte constitutive de drepturi în condiţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1938 .
În raport de aceste reglementări, actele doveditoare la care se referă art. 23 din Legea nr. 10/2001, trebuie să se înscrie regimului probator special prevăzut de Decretul-lege nr. 115/1938.
În cauză, reclamanta-contestatoare nu a depus înscrisurile care să ateste existenţa celei de a doua construcţii, casă de locuit care nu figurează înscrisă nici în C.F., astfel că în mod corect instanţa de apel a concluzionat că reclamanta nu şi-a probat existenţa dreptului de proprietate în privinţa acestui imobil şi că declaraţiile martorilor, precum şi fotografiile, sunt lipsite de relevanţă.
Afirmaţiile recurentei privitoare la existenţa unor cauze obiective care ar fi împiedicat-o că înfăţişeze acte doveditoare dat fiind că arhiva a fost distrusă nu este susţinută de probe şi nici de prezumţia existenţei dreptului de proprietate decurgând din aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, deoarece recurenta nu a înfăţişat instanţei actul de preluare a imobilului.
Din perspectiva celor expuse mai sus soluţia instanţei de apel este legală, iar criticile formulate de contestatoarea M.M. nefondate, considerent pentru care recursul acesteia va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva deciziei nr. 123 A din 13 aprilie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3869/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3800/2008. Civil → |
|---|
