ICCJ. Decizia nr. 3830/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3830
Dosar nr. 3280/90/200.
Şedinţa publică din 11 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 26 mai 2006, contestatorul P.A.G. a solicitat Tribunalului Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea, anularea parţială a dispoziţiei nr. 1148 din 18 aprilie 2006 prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 130 mp, situat în fosta stradă M.B. nr. 3 şi i s-au propus despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru teren şi construcţiile demolate.
Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 140 din 1 februarie 2007, a respins contestaţia ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că potrivit înscrisurilor depuse de părţi şi raportului de expertiză administrat, terenul a cărui restituire în natură se solicită este afectat domeniului public de interes local, realizându-se amenajări şi dotări tehnico-edilitare care ocupă funcţional întregul teren, fiind necesare în vederea unei bune utilizări a zonei în litigiu.
S-a apreciat că nu există motive temeinice pentru anularea dispoziţiei atacate, fiind aplicabile dispoziţiile art. 11 raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 11 alin. (4) potrivit cu care suprafaţa de teren rămasă după demolare nu mai poate fi restituită, iar persoana îndreptăţită are dreptul la măsurile reparatorii în echivalent ce se stabilesc pentru întregul imobil.
Apelul declarat de reclamant, prin care s-a invocat greşita reţinere a incidenţei art. 10 alin. (1) şi a art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, precum şi modul în care instanţa de fond a interpretat probele administrate şi a încălcat regula fundamentală în materia restituirilor înscrisă în art. 10 alin. (1) prima teză din Legea nr. 10/2001, a fost respins ca nefondat, potrivit deciziei civile nr. 271/A din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Piteşti.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut corecta aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că, deşi terenul în cauză este liber de construcţii, el aparţine domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea, are destinaţia de spaţiu verde în cadrul amenajării urbanistice de agrement din faţa Complexului Comercial Modern, iar potrivit Normelor metodologice de aplicare a legii restituirea în natură a unui imobil preluat abuziv este condiţionată de verificarea destinaţiei actuale a acestuia, pentru a nu afecta căile de acces, străzi, trotuare, parcări amenajate şi alte asemenea amenajări de utilitate publică.
S-a mai reţinut că prima instanţă a interpretat corect probatoriul administrat şi că nu a încălcat regula fundamentală în materia restituirilor, apreciind aplicabilă în speţă excepţia de la această regulă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs apelantul reclamant, criticând-o ca fiind nelegală în temeiul art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- Instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), în care se înscriu şi cele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nearătând motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat o serie de critici exprimate prin motivele de apel şi argumentele expuse în susţinerea lor, nemotivarea hotărârii constituind şi o „încălcare a art. 6 din Convenţie".
- Hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Pe de o parte, instanţa a reţinut corect că terenul solicitat a fost preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar pe de altă parte, în mod contradictoriu şi nelegal a reţinut că terenul aparţine domeniului public, deşi a fost preluat abuziv, este liber de construcţii şi nu există nici un act de trecere legală în proprietatea publică a unităţii administrativ teritoriale.
- Hotărârea este lipsită de temei legal; s-au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza ultimă şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, texte ce nu au aplicare, întrucât terenul este liber de construcţii şi nu este supus prevederilor art. 11, nefiind expropriat ci preluat în baza Decretului nr. 92/1950.
În raport de situaţia de fapt, rezultă că terenul nu este ocupat funcţional, iar simpla depunere a planului urbanistic şi a inventarului bunurilor aparţinând domeniului public nu probează cuprinderea terenului în domeniul public; prin Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 nu se prevede că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilelor ce fac parte din domeniul public.
Instanţa a încălcat regula fundamentală în materia restituirilor, înscrisă în art. 10 alin. (1) prima teză din Legea nr. 10/2001.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul nu este fondat.
- Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate se poate cere când instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2).
Dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. au caracter general, constituind dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, întrucât include toate încălcările normelor de procedură.
În măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare sau de modificare (greşita alcătuire a instanţei, art. 304 pct. 1; nerespectarea principiului continuităţii art. 304 pct. 2; necompetenţa art. 304 pct. 3; nemotivarea hotărârii art. 304 pct. 7) criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susţine că a fost nelegal îndeplinit, în speţă în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi nu în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Recurentul reclamant susţine neîntemeiat că instanţa nu a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat o serie de critici exprimate prin motivele de apel („motivul de apel circumscris situaţiei suprafeţei în discuţie, de teren liber"; „motivul de apel referitor la neapartenenţa terenului solicitat la domeniul public"; „motivul de apel privind verificarea situaţiei terenului din perspectiva art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (…)".
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a prezentat în detaliu motivele pentru care a apreciat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 10/2001, situaţie în care în mod logic este exclusă aplicabilitatea art. 16 alin. (1) din actul normativ.
Făcând trimitere la raportul de expertiză, la dispoziţia art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi la Normele metodologice aprobate prin HG nr. 250 din 7 martie 2007, instanţa a argumentat motivul pentru care a considerat că, deşi nu este construit, terenul nu este liber în sensul legii speciale de reparaţie, neputând fi restituit în natură.
A mai reţinut curtea de apel, faţă de probele administrate, că „este evident că în prezent terenul a cărui restituire se solicită este afectat domeniului public de interes local", însuşindu-şi parţial motivarea primei instanţe sub acest aspect, ceea ce nu are semnificaţia motivării insuficiente a hotărârii, în condiţiile în care situaţia de fapt susţinută în apel a rămas neschimbată (nu s-au administrat probatorii în această etapă procesuală), iar soluţia primei instanţe a fost menţinută.
- Contrar afirmaţiei recurentului, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, argumentarea acesteia fiind logică, coerentă şi în acord cu prevederile legii speciale de reparaţie apreciate a fi aplicabile în cauză.
- Din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 10/2001, rezultă că măsurile reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent se acordă în funcţie de situaţia actuală a imobilului solicitat, independent de modul în care bunul a fost preluat. Prin art. 2 alin. (1), legiuitorul a inclus în categoria imobilelor preluate abuziv imobilele naţionalizate în baza Decretului nr. 92/1950, a Legii nr. 119/1948 sau a altor acte normative, precum şi alte imobile preluate cu sau fără titlu valabil, din perspectiva art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, tuturor acestor imobile fiindu-le aplicabile, în mod egal, regimul reparatoriu prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Restituirea în natură prevăzută de art. 16, alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2001, cu trimitere la anexa nr. 2 din lege, este reglementată pentru construcţiile nedemolate ulterior datei preluării lor abuzive şi care în prezent constituie sediile unor instituţii de interes public (de învăţământ, sănătate ori social-culturale sau autorităţi publice).
În prezenta cauză, construcţia preluată din patrimoniul autorului reclamantului a fost demolată, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Este adevărat că prin art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9, legiuitorul a prevăzut, de principiu, regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, însă de la această regulă a instituit şi câteva excepţii, cea incidentă în cauză fiind cuprinsă în art. 10 alin. (1) teza a II – a şi alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Conform textelor de lege citate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent nu doar în situaţia terenurilor pe care s-au edificat construcţii noi ci şi în ipoteza suprafeţelor afectate „servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale".
Răspunzând punctual obiectivelor stabilite în prima instanţă, expertul topograf desemnat să efectueze lucrarea de specialitate a stabilit că terenul identificat în raport cu titlul de proprietate invocat de reclamant „este liber de construcţii"; „nu a fost identificată existenţa unor utilităţi supraterane sau subterane în zona unde se află terenul în litigiu"; „terenul revendicat (…) are în prezent destinaţia de spaţiu verde în cadrul amenajării urbanistice de agrement din faţa Complexului Comercial Modern" şi este delimitat printr-un parapet de beton.
Evaluând probatoriul administrat în cauză, respectiv raportul de expertiză, planul de urbanism zonal, planşele fotografice, instanţele anterioare au stabilit, ca situaţie de fapt ce nu mai poate face obiectul analizei instanţei de control judiciar în actuala etapă procesuală, în condiţiile în care pct. 11 din mai vechea reglementare a art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat, împrejurarea că terenul solicitat este afectat unei amenajări de utilitate publică a localităţii.
Faţă de situaţia de fapt constatată, soluţia de respingere a cererii de restituire în natură este rezultatul aplicării şi interpretării corecte a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, în cauză nefiind incident nici cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.A.G. împotriva deciziei nr. 271 A din 22 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3842/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3826/2008. Civil → |
|---|
