ICCJ. Decizia nr. 3826/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3826
Dosar nr. 754/88/200.
Şedinţa publică din 11 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta D.A. a chemat în judecată pe pârâta SC V.S.N. SA; solicitând Tribunalului Tulcea, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată la data de 14 februarie 2006, să dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei de soluţionare a notificărilor privind restituirea imobilului situat în Bădila – Niculiţel (teren în suprafaţă de 4000 mp şi construcţii, casa de locuit şi anexe gospodăreşti, precum şi a bunurilor mobile indicate în notificare.
La termenul din 22 iunie 2006 a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă şi Agenţia Domeniilor Statului.
Urmare a decesului reclamantei, intervenit în timpul procesului, a fost introdusă în cauză D.N.D., moştenitoarea defunctei D.A.
Tribunalul Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 484 din 29 martie 2007, a admis acţiunea, a dispus obligarea pârâtelor la restituirea în natură a imobilului, teren şi construcţii, în valoare de 123.900 RON, identificat în expertiza L.G.V. şi la plata sumei de 500 RON, contravaloarea construcţiei demolate şi a dispus obligarea pârâtei A.D.G. de a emite decizie care să conţină oferta de acordare a despăgubirilor „aferente imobilelor preluate abuziv pentru inventarul agricol".
Pârâtele au fost obligate în solidar la 4.500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanţa a reţinut calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilele şi inventarul agricol preluate abuziv din patrimoniul autorului său, D.A., faptul că aceasta a urmat procedura prealabilă a notificării unităţii deţinătoare SC V.S.N. S. A., societatea privatizată integral în anul 2000, procedură nefinalizată prin emiterea unei decizii motivate.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a stabilit că pârâta A.D.G. a reziliat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni şi a devenit acţionar minoritar al societăţii, fiind aplicabile prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilelor individualizate şi evaluate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, cu excepţia unor anexe gospodăreşti ce au fost demolate, pentru care, potrivit art. 10 din lege, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
A apreciat instanţa că pentru bunurile reprezentând inventarul agricol devin aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (4) din lege, în sensul că instituţia implicată în privatizare va propune, prin decizie, acordarea de despăgubiri.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului, potrivi deciziei nr. 307/c 1 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa.
Criticile apelantei vizau greşita obligare a acesteia, alături de SC V.S.N. SA la restituirea în natură a imobilului şi la celelalte măsuri stabilite în sarcina acesteia de către tribunal şi prematuritatea cererii de chemare în judecată, în sensul că numai după emiterea deciziei motivate, instanţa poate dispune restituirea în natură.
Instanţa de apel a înlăturat criticile menţionate, cu motivarea că apelanta are calitate procesuală, ca instituţie implicată în privatizare şi care dispune asupra măsurilor reparatorii prin echivalent atunci când nu se pot restitui în natură bunurile (inventarul agricol şi construcţia demolată).
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, s-a reţinut, în esenţă, că instanţa poate să dispună ea însăşi, în mod direct, restituirea în natură a imobilului, atât în cazul în care constată nelegalitatea deciziei/dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare, cât şi în cazul când unitatea deţinătoare nu s-a pronunţat în termenul prevăzut de lege cu privire la pretenţiile reclamantului, care a uzat de procedurile de restituire reglementate de lege.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs apelanta pârâtă Agenţia Domeniilor Statului, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- Potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, competenţa de soluţionare a cererii de retrocedare, atunci când este posibilă restituirea în natură, revine organelor de conducere ale societăţii deţinătoare, instanţele anterioare nestabilind care este unitatea notificată şi care are obligaţia de a o soluţiona şi dispunând nelegal obligarea ambelor pârâte la restituirea în natură a imobilului.
- Ambele instanţe au pronunţat hotărârile judecătoreşti fără a ţine seama de faptul că: notificarea a fost depusă în copie xerox; petenta nu dovedeşte că este succesoarea fostului proprietar, nu a depus actele de proprietate şi nu probează preluarea abuzivă.
- Cererea de acordare a despăgubirii a fost admisă cu nerespectarea art. 6 din Legea nr. 10/2001.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Criticile referitoare la nedepunerea de către reclamantă ale actelor doveditoare ale calităţii de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 (de altfel neîntemeiate faţă de înscrisurile depuse în primă instanţă) nu vor face obiectul analizei instanţei de control judiciar, în condiţiile în care au fost invocate inadmisibil (omisso medio) direct în recurs, fără să fi fost formulate prin motivele de apel.
Întemeiat este motivul de ordine publică privind lipsa calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte Agenţia Domeniilor Statului.
S-a stabilit în primă instanţă faptul că urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 88 din 19 decembrie 2000, Agenţia Domeniilor Statului a redevenit în anul 2003 acţionară la SC V.S.N. SA, în al cărei patrimoniu este evidenţiat imobilul solicitat de reclamantă.
Conform certificatului emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea (f. 181 dosar tribunal), la data pronunţării hotărârii în primă instanţă, aportul A.D.G. la capitolul societăţii era de 529570 lei, sumă superioară valorii imobilului revendicat, stabilită prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză.
În această situaţie, unitatea deţinătoare obligată la restituirea în natură a imobilului este, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, societatea comercială la care A.D.G., ca reprezentantă a statului, este acţionar minoritar, valoarea acţiunilor deţinute de aceasta fiind mai mare decât valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură a fost solicitată şi dispusă de instanţă.
Rezoluţiunea parţială a contractului de privatizare, producând efecte ex tunc cu caracter retroactiv, din perspectiva prevederilor legii speciale de reparaţie A.D.G. are doar calitatea de acţionar al societăţii comerciale care este unitatea deţinătoare, neavând nici o obligaţie specifică actului normativ analizat, respectiv de restituire în natură sau de propunere a măsurilor reparatorii prin echivalent, singura entitate obligată la măsurile reparatorii fiind unitatea deţinătoare definită de art. 21 din Legea nr. 10/2001, în speţă SC V.S.N.
De altfel, aceasta din urmă, în calitate de unitate deţinătoare, a achiesat la hotărârea pronunţată în primă instanţă, neexercitând căile de atac şi, potrivit procesului-verbal încheiat la data de 11 decembrie 2007, înscris depus în recurs, a procedat la predarea imobilului către reclamantă.
Şi dispoziţia privind obligarea A.D.G. la emiterea deciziei care să conţină oferta de acordare de despăgubiri pentru inventarul agricol este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a prevederilor Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (4), reţinute de instanţele anterioare în argumentarea soluţiei privind inventarul agricol, pentru instalaţiile şi utilajele preluate odată cu imobilul şi care sunt evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale integral privatizate, se va propune acordarea de despăgubiri prin Decizia entităţii implicată în privatizare.
Textul de lege citat impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume ca astfel de bunuri (imobile prin destinaţie definite de art. 468 alin. (2) C. civ. ca fiind bunurile mobile care „s-au pus de proprietar pentru serviciul şi exploatarea fondului", de natura celor solicitate de reclamantă) să existe, respectiv să nu fi fost înlocuite, casate sau distruse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi ca ele să fie evidenţiate în patrimoniul unor societăţi privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2).
Or, în prezenta cauză, cea de-a doua condiţie în mod cert nu este îndeplinită, unitatea deţinătoare a imobilului împreună cu care a fost preluat şi inventarul agricol nefiind o societate comercială integral privatizată, pentru ca entitatea implicată în privatizarea acesteia să fie ţinută la emiterea deciziei prevăzută de art. 6 alin. (4).
În această situaţie, pentru inventarul agricol, pot deveni aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, conform cărora unitatea deţinătoare a imobilului restituibil în natură va dispune prin decizie/dispoziţie şi restituirea bunurilor mobile devenite imobile prin destinaţie, „în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse".
Deşi, faţă de considerentele prezentate, Curtea constată întemeiat motivul de recurs privind lipsa calităţii procesuale pasive a A.D.G. în cauza dedusă judecăţii şi incidenţa cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care este unul din cazurile de modificare, soluţia modificării hotărârilor anterioare nu este posibilă în această etapă procesuală, nefiind stabilite împrejurările de fapt referitoare la existenţa sau inexistenţa fizică a inventarului agricol în patrimoniul unităţii deţinătoare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, împrejurări de fapt ce presupun administrarea de probatorii sub acest aspect, în funcţie de care să se determine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 în sarcina pârâtei SC V.S.N. S.A.
În baza dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării apelului declarat de A.D.G., instanţa de trimitere urmează să aibă în vedere şi prevederile art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 307 din 1 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă de apel pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3830/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3749/2008. Civil → |
|---|
