ICCJ. Decizia nr. 3838/2008. Civil
| Comentarii |
|
Reclamantul M.R.F. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiului București, solicitând Judecătoriei sector 3, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 4556/2004, obligarea pârâtului la restituirea terenului situat în București, în suprafață de 350 mp preluat abuziv prin două decrete de expropriere din patrimoniul autoarei M.G.E., al cărei succesor cu titlu cu titlu universal a devenit contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale nr. 927 din 3 octombrie 2000 (BNP M.R.G.).
Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru perioada în care a fost lipsit de folosința imobilului datorită culpei pârâtului care nu a răspuns notificării formulate în cursul anului 2001 în baza Legii nr. 10/2001.
Judecătoria sectorului 3, prin sentința civilă nr. 8124 din 18 octombrie 2004, a respins acțiunea în baza excepției autorității de lucru judecat, reținând că prin hotărâre rămasă irevocabilă, o cerere identică a fost respinsă ca inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 666 din 12 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul reclamantului, a anulat sentința, respingând excepția reținută în primă instanță și a reținut cauza pentru evocarea fondului. Urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005, curtea de apel a trimis dosarul la Tribunalul București.
Decizia civilă nr. 845/A din 21 aprilie 2006, prin care Tribunalul București a "respins ca nefondat apelul" declarat de reclamant împotriva sentinței Judecătoriei sector 3 a fost modificată în recursul reclamantului, potrivit deciziei civile nr. 2019 din 6 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul admiterii apelului, a anulării sentinței (necompetența materială a judecătoriei în materia Legii nr. 10/2001) și a trimiterii cauzei pentru soluționare în primă instanță la Tribunalul București.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 144 din 24 ianuarie 2007, a respins cererea de chemare în judecată, cu motivarea că terenul în suprafață de 350 mp, expropriat de la defuncta M.E. prin Decretele de expropriere nr. 55/1981 și nr. 43/1984, nu este liber, astfel încât nu poate fi restituit în natură, reclamantul urmând a primi despăgubiri în conformitate cu procedura instituită prin Legea nr. 247/2005.
împotriva sentinței a declarat apel reclamantul M.R.F.
Prin decizia civilă nr. 496 din 4 iulie 1007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat sentința și a admis în parte acțiunea, constatând dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent în limita terenului în suprafață de 211 mp, expropriat potrivit Decretului nr. 43/1994.
Instanța a dispus obligarea pârâtului de a se conforma dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247, Titlul VII și a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului.
Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Cererea de apel nu a fost motivată, fiind analizată în baza art. 292 alin. (2) C proc. civ.
Reclamantul are calitate de persoană îndreptățită pentru terenul expropriat pe numele lui M.G., în suprafață de 211 mp, diferența de 50 mp. fiind expropriată din patrimoniul lui M.E., iar cei două proprietari sunt persoane diferite, reclamantul cumpărând numai drepturile succesorale ale moștenitorilor lui M.G.
Terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece zona în care s-a aflat a fost total restructurată, conform expertizei efectuate în cauză (dosar nr. 3839/2005 al Tribunalului București).
Deși reclamantul a cerut numai restituirea în natură a terenului, indicarea ca temei al cererii a Legii nr. 10/2001 obliga instanța la stabilirea subsidiară a despăgubirilor, pentru a epuiza astfel dreptul ce poate fi valorificat în baza legii menționate, ca efect al ignorării de către Municipiul București a notificării reclamantului, despăgubiri ce urmează a fi acordată conform dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 titlul VII.
împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs ambele părți.
în motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ., recurentul reclamant arată că a cerut retrocedarea în natură, iar instanța s-a pronunțat cu privire la despăgubiri, deci a acordat altceva, încălcând principiul judecării cauzelor în limita actului de sesizare.
Se mai susține că instanța a încălcat și dispozițiile art. 296 C. proc. civ. atunci când a reținut că M.E. și M.G. sunt persoane diferite și că reclamantul este îndreptățit doar la o suprafață de 211 mp, fără a pune în discuție acest aspect și a solicita probe în sensul identității celor două persoane.
Cu privire la cererea de restituire în natură, reclamantul arata că din raportul de expertiză rezultă că cea mai mare parte a terenului este liberă, fiind ocupată fără titlu de o persoană, restul este ocupat de o parcare și de garaje, situații neprevăzute de Legea nr. 10/2001 și că singura parte ce nu s-ar putea restitui în natură este cea ocupată de R., sens în care invocă nelegalitatea deciziei.
Pârâtul Municipiul București prin Primarul general a criticat decizia ca fiind nelegală, în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C proc. civ., în dezvoltarea căruia invocă excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că imobilele preluate abuziv de stat se restituie în natură sau echivalent prin dispoziția motivată a primarilor, urmare a procedurii prealabile prevăzute de art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită având calea acțiunii în justiție, sub forma contestației, doar împotriva dispoziției primarului.
A doua critică formulată de pârât este comună cu unul dintre motivele invocate de reclamant și vizează împrejurarea că reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului și nu constatarea existenței dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de apel modificând obiectul pricinii.
Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat prin recursul Municipiului București, Curtea constată că este neîntemeiat.
Unitatea administrativ teritorială chemată în judecată a fost notificată în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, neconformându-se obligației cu caracter civil prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în termenul prescris de acest text de lege, împrejurare stabilită cu putere de lucru judecat într-un litigiu anterior purtat între aceleași părți, finalizat prin decizia civilă nr. 1768 din 22 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, potrivit căreia Municipiul General a fost obligat să răspundă notificării adresate de reclamant la 22 iunie 2001, constatându-se că "lipsa răspunsului prejudiciază persoana îndreptățită, punând-o în imposibilitate de a finaliza procedura administrativă.
Refuzul persoanei juridice notificate de a soluționa cererea de restituire nu poate fi precizat ca un impediment legal pentru titularul notificării de ase adresa instanței de judecată în vederea valorificării drepturilor recunoscute de legea specială de reparație, sub pretextul inadmisibilității (prematurității) cererii de chemare în judecată, o asemenea interpretare contravenind spiritului legii analizate, principiului liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Această concluzie este impusă și de faptul că obligația prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este o obligație potestativă, lăsată de legiuitor la latitudinea arbitrară, discreționară a entității notificate.
Cel de-al doilea motiv susținut în recursul declarat de pârât va fi examinat împreună cu motivul similar invocat de recurentul reclamant.
Regula de drept procesual potrivit cu care instanțele sunt ținute să se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății este prevăzută cu caracter general de dispozițiile art. 129 alin. (6) C proc. civ., fiind particularizată pentru faza procesuală a apelului art. 295 alin. (1) C proc. civ. - "Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu".
Având în vedere limitele caracterului devolutiv al apelului impuse de principiul tantum devolutum quantum appellantum, instanța anterioară trebuia să aibă în vedere criticile formulate de reclamant în cuprinsul cererii de apel.
Chiar dacă motivarea este succintă, aceasta vizează în mod substanțial nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe, apelantul reclamant contestând aprecierea tribunalului în sensul că terenul solicitat ar fi ocupat și arătând că "situația imobilului nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute de lege pentru care nu s-ar putea retroceda în natură".
Din eroare, instanța anterioară a analizat sentința în condițiile prevăzute de art. 292 alin. (2) C proc. civ., neobservând că cererea de apel este motivată și, în acest context a admis apelul și schimbat hotărârea pronunțată în primă instanță, în baza unui motiv care nu a făcut obiectul cererii de apel, dispunând obligarea pârâtului de a se conforma dispozițiilor art. 16 alin. (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Dacă instanța aprecia că motivul în baza căruia a schimbat sentința este unul de ordine publică, era obligată să-1 pună în dezbaterea contradictorie a părților, pentru ca acestea să-și poată formula apărările, conform dispozițiilor procedurale privind dreptul la apărare și contradictorialitatea dezbaterilor, forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Nesocotirea de către instanță a acestei obligații face aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (3) C proc. civ., motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 impune soluția casării hotărârii atacate, iar conform art. 313 C proc. civ., "înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată (...)".
Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor procedurale menționate, Curtea a admis cererile de recurs, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel urmează să aibă în vedere și celelalte critici formulate de reclamantul recurent, privind încălcarea dispozițiilor art. 296 teza a II - a C proc. civ., critică justificată de faptul că prin considerentele primei instanțe s-a reținut că acesta este îndreptățit la măsuri reparatorii echivalent pentru întreg terenul situat în București, expropriat prin Decretele nr. 55/1981 și nr. 43/1984, teren care conform actelor de preluare și expertizei efectuate în cauză măsoară 261 mp.
Va fi verificat în calea devolutivă a apelului și motivul (invocat în egală măsură în recurs și în apel) referitor la posibilitatea, din perspectiva art. 11 alin. (1)-(4) din Legea nr. 10/2001, restituirii în natură a terenului cu privire la care expertul desemnat în cauză a constatat că este "teren viran împrejmuit ... (proprietar necunoscut)", instanța urmând să stabilească regimul juridic actual al acestei suprafețe de teren (182,87 mp).
| ← ICCJ. Decizia nr. 4121/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4105/2008. Civil → |
|---|
