ICCJ. Decizia nr. 3883/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3883
Dosar nr. 5048/30/200.
Şedinţa publică din 12 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 18 aprilie 2006 reclamantul B.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 87.231,39 lei cu titlu de daune materiale şi 80.000 lei daune morale pentru prejudiciul cauzat prin condamnarea penală a tatălui său în anul 1959.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin sentinţa penală nr. 156/1959 pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara tatăl său B.T. a fost condamnat la pedeapsa de cinci ani închisoare corecţională şi trei ani interdicţie corecţională pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) din Codul penal anterior.
Totodată, s-a dispus confiscarea totală a averii acestuia, prin procesul-verbal încheiat la data de 22 aprilie 1959 de către „Gospodăria Agricolă Colectivă 8 Martie„ – Cadar consemnându-se preluarea bunurilor şi materialelor confiscate, având valoarea totală de 204.500 lei, la nivelul anului 1959.
Prin Decizia nr. 1930 din 7 aprilie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva hotărârii de condamnare şi s-a dispus achitarea inculpatului B.T. şi înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii, precizându-se că suma solicitată pentru daunele materiale (87.231,39 lei) a fost obţinută prin aplicarea coeficientului de inflaţie pentru perioada cuprinsă între anii 1970 – februarie 2006 la suma de 204.500 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 759/PI din 2 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârât şi s-a respins acţiunea pentru acest motiv.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 504-507 C. proc. pen. invocate de reclamant drept temei al acţiunii sale recunosc un drept de a obţine reparaţii pecuniare atât victimei unei erori judiciare săvârşite printr-o condamnare penală, cât şi persoanelor care se aflau în întreţinerea victimei iar din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul era major la data condamnării tatălui său şi nu a făcut dovada că se afla în continuarea studiilor ori că s-ar fi aflat în stare de nevoie.
Reclamantul a declarat apel împotriva sentinţei pronunţată în cauză, susţinând că în mod greşit i-a fost respinsă acţiunea, deoarece a făcut dovada că existenţa sa a depins atât de libertatea cât şi de activitatea tatălui său pentru că el şi mama sa au rămas fără mijloace de trai şi au dus o viaţă la limita subzistenţei.
Prin Decizia civilă nr. 496 din 15 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a admis apelul declarat de reclamant, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că faţă de petitul principal al acţiunii introductive prin care reclamanta a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul material suferit, reprezentând contravaloarea actualizată cu rata inflaţiei a averii confiscate rezultă că de fapt prin acţiune reclamantul doreşte o întoarcere a executării, în conformitate cu dispoziţiile art. 4041 C. proc. civ., potrivit cărora „în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia", iar art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că, dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării de către instanţa care a desfiinţat titlul executoriu, cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii.
S-a mai reţinut că temeiul juridic invocat de reclamant, respectiv art. 504 şi art. 506 C. proc. pen., nu leagă instanţa, aceasta fiind în drept, în exercitarea rolului ei activ conform art. 129 C. proc. civ., să dea acţiunii calificare juridică exactă.
Având în vedere că valoarea pretenţiilor solicitate de reclamant este sub 500.000 lei, s-a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este judecătoria, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. s) C. proc. civ., art. 373 C. proc. civ. şi art. 461 alin. ultim C. proc. pen.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. Timiş, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul acestuia transformând practic acţiunea în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 504 şi urm. C. proc. pen. într-o acţiune de întoarcere a executării, cu încălcarea principiului disponibilităţii potrivit cu care reclamantul este cel care are dreptul şi obligaţia procesuală de a stabilit codul procedural şi de a formula şi motiva petitele acţiunii cum crede de cuviinţă, după propriile sale interese şi voinţă.
Prin cel de al doilea motiv de recurs se susţine că apelul declarat de reclamant este vădit neîntemeiat, instanţa de fond reţinând în mod legal şi temeinic că acesta nu are calitate procesuală activă, întrucât nu a dovedit calitatea de persoană aflată în întreţinerea persoanei îndreptăţite, potrivit dispoziţiilor art. 506 alin. (1) C. proc. pen.
Recurentul pârât a mai solicitat respingerea acţiunii ca tardivă sau ca prescrisă, în raport de prevederile art. 506 alin. (2) C. proc. pen. sau respingerea ca inadmisibilă a acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 504 şi urm. C. proc. pen., în cauză fiind incidente prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, lege specială în raport cu art. 504 şi urm. C. proc. pen.
Recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
În conformitate cu principiul rolului activ consacrat prin dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., judecătorul dă calificarea exactă unei cereri în funcţie de conţinutul său, iar nu în funcţie de denumirea dată de parte, întrucât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată invocat de reclamant nu leagă instanţa, care este datoare să determine cadrul procesual exact.
În speţă, instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale menţionate în sensul că, în raport cu motivarea în fapt a cererii introductive de instanţă a dat o calificare legală corectă a acesteia, ca fiind o cerere de întoarcere a executării, fiind evident că reclamantul doreşte de fapt contravaloarea actualizată a averii confiscate.
Nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia s-a încălcat principiul disponibilităţii, deoarece, aşa cum s-a precizat, instanţa nu este ţinută de temeiul juridic al cererii.
Având în vedere cadrul procesual stabilit de instanţa de apel prin calificarea juridică a acţiunii cu raportare la dispoziţiile art. 4041 şi art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., în recurs se impune verificarea legalităţii deciziei pronunţate în apel cu privire la acest aspect.
Constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală din acest punct de vedere, criticile formulate prin cel de al doilea motiv de recurs exced cadrului procesual astfel cum a fost stabilit în mod legal, astfel că nu se mai impune analiza acestora.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. Timiş împotriva deciziei nr. 496 din 15 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3920/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3881/2008. Civil → |
|---|
