ICCJ. Decizia nr. 3927/2008. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3927

 Dosar nr. 2297/103/200.

Şedinţa publică din 12 iunie 2008

Asupra recursului civil de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 12 aprilie 2007, reclamanta K.E. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Piatra Neamţ, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 2173 din 30 martie 2004 şi acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în str. B. nr. 14.

În motivarea cererii, întemeiată pe Legea nr. 10/2001, reclamanta a susţinut că, prin dispoziţia contestată, pârâtul i-a respins nejustificat notificarea privitoare la imobilul menţionat.

Tribunalul Neamţ, secţia civilă, prin sentinţa nr. 647 din 12 iunie 2007, a respins contestaţia, ca tardiv formulată.

S-a reţinut că reclamanta a depăşit considerabil termenul prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001 deoarece, deşi la 3 aprilie 2004 (data comunicării) a luat cunoştinţă despre conţinutul dispoziţiei criticate, a promovat contestaţia dedusă judecăţii după aproape 4 ani.

Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, prin Decizia nr. 374 din 26 noiembrie 2007, a respins, ca nefondate, atât excepţia autorităţii de lucru judecat, cât şi apelul declarat de reclamantă.

S-a reţinut că:

- litigiul dedus judecăţii diferă, din punct de vedere al obiectului, de precedentul litigiu, în care apelanta a solicitat, anterior primirii răspunsului la notificările formulate conform Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a mai multor imobile, inclusiv cel din str. B. nr. 14;

- apelanta recunoaşte că a primit dispoziţia la 3 aprilie 2004, iar în raport de această dată, depăşirea termenului prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001 este evidentă.

Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, admiterea contestaţiei, aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar dispoziţia contestată a fost emisă cu depăşirea considerabilă a termenului legal de soluţionare a notificării.

Aceste susţineri, chiar dacă ar fi întemeiate, nu justifică depăşirea termenului prevăzut imperativ de art 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, imputabilă incontestabil recurentei.

Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta K.E. împotriva deciziei nr. 374 din 26 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3927/2008. Civil