ICCJ. Decizia nr. 4075/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4075
Dosar nr. 11482/1/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1244 din 4 iunie 2007 Tribunalul Timiş, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul Primarul oraşului Simeria împotriva pârâţilor T.L., P.Ş., S.I.A. şi S.M.M., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Dispoziţiei nr. 876/2003 emisă de Primarul oraşului Simeria în aplicarea Legii nr. 10/2001 precum şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3684 din 21 iulie 2004, subsecvent dispoziţiei şi radierea dreptului de proprietate al pârâţilor din C.F. 1652/a Biscaria, nr. top. 512 – 514/4/21, precum şi din celelalte cărţi funciare, în care sunt înscrise parcelele nr. top. 512 – 514/57, 512 – 514/4/26 şi 512 – 514/4/28, urmând să se dispună reînscrierea terenului în litigiu, inclusiv cele patru parcele în C.F. 1064 Biscaria, pe numele reclamantului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat că imobilul situat în oraşul Simeria, judeţul Hunedoara, înscris în C.F. 263 Col. Simeria, nr. top. 246/4, compus din casă, curte şi grădină în suprafaţa de 230 mp a fost proprietate a pârâtei T.L. şi a soţului acesteia, în prezent decedat, T.N.A., dobândit prin cumpărare şi moştenire.
Prin actul de donaţie autentificat nr. 162 din 19 ianuarie 1981, cei doi soţi au donat cota de ½ din construcţiile menţionate către pârâta P.V. (născută T.), fiica acestora şi P.Ş., ginerele lor, în cote egale de către ½, suprafaţa de teren de 115 mp aferentă construcţiilor trecând în proprietatea statului ca efect al aplicării art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Donatorii şi statul şi-au intabulat dreptul de proprietate în C.F., iar prin Decizia nr. 79/1982 terenul a trecut în proprietatea statului, iar pârâtului P.Ş. i s-au atribuit în folosinţă 100 mp pe durata existenţei construcţiilor.
Ulterior, în baza Decretului nr. 207/1986, construcţiile au fost expropriate de la soţii T. şi soţii P., în vederea edificării unor blocuri de locuinţe, scopul exproprierii fiind realizat, aşa cum atestă referatul nr. 12364 din 18 decembrie 2003 al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria oraşului Simeria.
Prima instanţă a constatat că imobilul înscris în C.F. 144 Col. Simeria, nr. top. 247/2 – grădină în intravilan, în suprafaţă de 888 mp, a trecut în proprietatea statului prin acelaşi decret de expropriere, fiind preluat de la T.L. şi T.N.A.
S-a reţinut că prin notificarea nr. 124 din 13 februarie 2002, pârâţii T.L. şi P.Ş. au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 măsuri reparatorii pentru imobilele înscrise în C.F. 144 Col. Simeria, nr. top. 247/2 şi 263 Col. Simeria, nr. top. 246/4, menţionând expres că solicită suprafaţa totală de 1382 mp
Prin dispoziţia nr. 876 din 22 decembrie 2003 Primarul oraşului Simeria a dispus restituirea în natură a unui teren de 1530 mp, însă pe un alt amplasament, înscris în C.F. 1064 Biscaria, petentei T.L. fiindu-i atribuite parcelele nr. 3, înscrisă în C.F. 1064 Biscaria, nr. top. 512 – 514/4/2, nr. 8 cu nr. top. 512 – 514/4/26 şi nr. 10 cu nr. top. 512 – 514/4/28, cu suprafeţe de 382, 372 şi respectiv 368 mp (total 1122 mp), iar petentului P.Ş. i-a fost atribuită parcela cu nr. 39, înscrisă în C.F. 1064 Biscaria, nr. top. 512 – 514/4/57, în suprafaţă de 431 mp
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3684 din 21 iulie 2004, pârâta T.L. a înstrăinat pârâţilor S.I.A. şi S.M.M. imobilul înscris în C.F. 1652 Biscaria, nr. top. 512 – 514/4/21, în suprafaţă de 382 mp.
Reclamantul a invocat nulitatea propriei dispoziţii cu motivarea că la dosarul administrativ ce a stat la baza emiterii acesteia nu se regăsesc înscrisuri care să justifice calitatea de persoană îndreptăţită a pârâtului P.Ş. şi nici dovezi care să ateste că întinderea terenului deţinut de familia T.a fost de 1530 mp, în condiţiile în care din C.F. 144 şi C.F. 263 Simeria rezultă că terenul nu depăşeşte suprafaţa de 1118 mp.
Reclamantul a mai susţinut că dispoziţia de retrocedare este nulă şi pentru faptul că terenul acordat celor doi pârâţi constituie proprietatea privată a oraşului Simeria, fiind destinat construirii de locuinţe şi că dispoziţia este semnată de T.A.N., fiul pârâtei T.L., în calitate de secretar al Primăriei Simeria, împrejurare de care au avut cunoştinţă pârâţii S., care nu pot invoca buna lor credinţă la încheierea contractelor.
Tribunalul a constatat că în dosarul administrativ se regăsesc toate înscrisurile care atestă calitatea de persoane îndreptăţite a pârâţilor în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 şi că, deşi prin notificarea nr. 102/2002 pârâta T.L. a solicitat măsuri reparatorii doar pentru terenul înscris în C.F. 144, col. Simeria nr. top. 247/2 şi din C.F. 263 Col. Simeria nr. top. 246/4, fără a indica şi terenul înscris în C.F. 272 Simeria, nr. top. 246/5, a precizat expres că suprafaţa terenului solicitat este de 1382,62 mp, diferenţa reprezentând-o chiar terenul înscris în C.F. 272, nr. top. 246/5.
S-a considerat că nemenţionarea celei de-a treia suprafeţe în notificare nu atrage nulitatea absolută a dispoziţiei, această împrejurare fiind recunoscută şi reţinută chiar prin referatul nr. 12364 din 18 decembrie 2003 al Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 a Primăriei oraşului Simeria, unde este redată situaţia terenurilor înscrise în cele trei cărţi funciare.
De asemenea, s-a apreciat că semnarea dispoziţiei de către fiul pârâtei, în calitate de secretar şi atribuirea în compensare a unui teren aflat în proprietatea privată a oraşului nu constituie motive de nulitate a dispoziţiei.
Raportat la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare s-a considerat că reclamantul nu a dovedit reaua credinţă a cumpărătorilor S., astfel încât convenţia respectă condiţiile impuse de art. 948 şi urm. C. civ. şi, astfel, nu sunt întrunite nici condiţiile rectificării cărţii funciare, solicitate de reclamant în baza art. 33-34 din Legea nr. 7/1996.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul Primarului oraşului Simeria, susţinând că instanţa de fond a nesocotit art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi nu a luat în considerare faptul că pârâtul P.Ş. nu a fost niciodată proprietar al terenului ce a făcut obiectul notificării.
De asemenea, s-a arătat că prin dispoziţie s-a acordat părţilor mai mult decât au solicitat, iar referatul de evaluare întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu poate fi considerat o probă distinctă, care să stea la baza acordării în compensare a unei suprafeţe de teren mai mari.
Totodată apelantul a reiterat împrejurarea că subdobânditorii S. au fost de rea credinţă atunci când au cumpărat terenul de la vânzătoarea T.L., întrucât cunoşteau că fiul acesteia este secretarul primăriei.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 481 pronunţată la 7 noiembrie 2007 a respins apelul reclamantului Primarul oraşului Simeria ca nefondat.
Prin considerentele deciziei s-a reţinut că pârâtul P.Ş. are calitatea de persoană îndreptăţită în accepţiunea art. 3-4 din Legea nr. 10/2001, ca proprietar al unei cote părţi din construcţiile înscrise în C.F. 263, col. Sim eria, nr. top. 246/4, compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 230 mp.
S-a avut în vedere că prin Decretul nr. 207/1986 construcţiile identificate mai sus au fost expropriate de la soţii T. şi soţii P., scopul exproprierii, edificarea de blocuri de locuinţe, fiind realizat.
S-a constatat că dispoziţiile Legii nr. 58/1974 au fost abuzive şi nu pot reprezenta un just titlu pentru stat întrucât au realizat o deposedare fără despăgubiri, aceste norme fiind contrare şi Constituţiei din 1965, în vigoare la acea dată.
S-a făcut aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, reţinându-se că, în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
În ceea ce priveşte diferenţa de teren dintre suprafaţa de 1188 mp din C.F. 144 şi C.F. 263 Simeria şi cea de 1382,62 mp solicitată prin notificare s-a constatat că aceasta este reprezentată de o altă proprietate a notificatoarei, de asemenea expropriată, ce se află înscrisă în C.F. 272 Simeria.
S-a considerat că modalitatea de reparaţie aleasă, acordarea de teren în compensare, se încadrează în normele exprese ale Legii nr. 10/2001, iar împrejurarea că terenul face parte din proprietatea privată a oraşului nu constituie motiv de nulitate a dispoziţiei.
Curtea a mai reţinut că dispoziţia contestată s-a emis cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, iar faptul că între timp s-a schimbat primarul oraşului Simeria nu poate afecta valabilitatea acestuia, deoarece primarul nu acţionează în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al unei instituţii care, prin prezenta acţiune încearcă să îşi invoce propria culpă, ceea ce nu poate fi primit.
Raportat la momentul încheierii convenţiei, Curtea a reţinut buna credinţă a subdobânditorilor astfel cum este definită de art. 1898 C. civ., aceasta nefiind răsturnată de reclamant căruia îi revenea sarcina probei potrivit art. 1169 C. civ.
De asemenea, Curtea a constatat că reclamantul nu avea justificarea legală pentru a promova o asemenea acţiune, întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată calea contestaţiei fiind deschisă numai persoanelor îndreptăţite conform art. 3 din lege.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul legal reclamantul oraşul Simeria prin primar, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, fără a indica pentru care dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Reiterând motivele acţiunii şi motivele apelului, reclamantul a susţinut că instanţele de fond şi apel nu au avut în vedere că era posibilă restituirea în natură a terenului pe vechiul amplasament. De asemenea, s-a arătat că nu există nici o hotărâre a consiliului local care să ateste că terenurile puteau fi atribuite în compensare, chiar dacă făceau parte din rezerva oraşului.
Recurentul a susţinut că la dosar nu există probe din care să rezulte că P.Ş. are calitatea de persoană îndreptăţită, acesta fiind ginerele foştilor proprietari T.L. şi T.N., prin urmare neavând calitatea de moştenitor. S-a învederat că terenul a trecut în proprietatea statului de la soţii T., doar construcţiile fiind donate, în parte, pârâtului şi soţiei acestuia.
O altă critică formulată prin motivele de recurs a vizat faptul că, deşi nu au fost depuse acte justificative la dosarul administrativ, din care să rezulte că suprafaţa de teren deţinută de familia T. a fost de 1.382,62 mp, cât s-a solicitat, în mod nelegal s-a dispus restituirea unei suprafeţe de teren mai mari, de 1.530 mp, deci chiar mai mult decât s-a cerut prin notificare, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
O ultimă critică formulată prin motivele de recurs a vizat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare atacat, subsecvent dispoziţiei contestate, reaua credinţă a pârâţilor S. fiind dovedită întrucât într-un oraş mic conducerea autorităţilor locale este cunoscută.
Ca urmare a decesului intimatei T.L. la 30 aprilie 2008, Curtea a constatat că a operat o transmitere a calităţii procesuale către moştenitorii săi, T.A.N. şi P.(T.)V.
Intimaţii S.I.A. şi S.M.M. au depus la dosar înscrisuri, respectiv adresa nr. 1988 din 9 decembrie 1992 a R.A.G.C.L. Simeria şi Decizia nr. 353/1990 a Prefecturii Judeţului Hunedoara privind schimbarea unor denumiri de bulevarde şi străzi din oraşele şi comunele judeţului, din care rezultă că Strada 30 Decembrie din Simeria a devenit 1 decembrie.
Analizând criticile formulate raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. căruia i se circumscriu, în parte, criticile formulate prin motivele invocate de reclamant, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Din actele translative de proprietate, extrasele de carte funciară şi adresele prin care pârâtei intimate T.L. i s-a notificat exproprierea rezultă că aceasta a fost titular a unui drept de proprietate asupra terenului supus exproprierii, iar, pe de altă parte, că nu a fost despăgubită pentru teren, ci numai pentru construcţii, fiind astfel îndreptăţită la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001.
Terenul expropriat s-a aflat în proprietatea intimaţilor T.L. şi P.Ş., aşa cum rezultă din extrasele de C.F. nr. 263 col. Simeria – 230 mp teren curte şi grădină, C.F. nr. 144 Col. Simeria – 888 mp teren grădină intravilan, C.F. nr. 272 Col. Simeria – 230,1824 mp (64 stânjeni).
Din cuprinsul deciziei nr. 79/1981 a fostului Consiliu Popular Simeria rezultă că s-au preluat în proprietate 100 mp teren de la P.Ş. şi P.V., corespunzător construcţiilor primite cu titlu de donaţie de la T.L. şi T.N., părţile având intenţia de a dona şi respectiv de a primi ca donaţie şi cota de teren aferent construcţiilor, însă la data donaţiei terenul nu se putea transmite donatorilor ca efect al Legii nr. 58/1974, art. 30 alin. (2).
Dispoziţiile Legii nr. 58/1974 au fost abuzive şi contrare Constituţiei din 1965, în vigoare la acea dată, astfel că nu pot reprezenta un titlu valabil pentru stat întrucât au realizat o deposedare de proprietate, fără despăgubiri, a dobânditorilor unor imobile prin tranzacţii private.
Ca atare, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, pârâtul intimat P.Ş. are calitatea de persoană îndreptăţită atât în ceea ce priveşte construcţiile expropriate cât şi terenul aferent acestora, care a trecut în proprietatea statului fără despăgubiri şi deci, fără titlu.
Se va reţine astfel că s-au aplicat corect dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, atunci când s-a apreciat că P.Ş. are calitatea de persoană îndreptăţită, în sprijinul acestei concluzii fiind şi dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, care prevăd că, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
În aplicarea prevederilor alin. precedent şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă că a deţinut imobilul sub nume de proprietar.
Critica potrivit căreia s-ar fi încălcat principiul restituirii în natură, cu toate că terenul ce a aparţinut intimaţilor este liber, este nefondată.
În speţă scopul exproprierii a fost realizat aşa cum atestă referatul nr. 12364 din 18 decembrie 2003 al Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria oraşului Simeria, cât şi înscrisul nou depus în recurs, respectiv adresa nr. 1988 din 9 decembrie 1992 a R.A.G.C.L. Simeria, din care rezultă că pe Str. 1 Decembrie (fostă 30 Decembrie) din Simeria sunt construite Blocurile 102, 102 A, 104 şi 103 şi o centrală termică cu o suprafaţă totală construită de 8848 mp, pe terenuri expropriate prin Decretul nr. 207 din 16 iunie 1986.
De altfel acesta reprezintă un motiv care nu a fost invocat în faza apelului, neputând fi reţinut şi cercetat omisso medio.
Nici critica potrivit căreia dispoziţia contestată ar fi nelegală întrucât s-a acordat în compensare o suprafaţă mai mare decât cea solicitată prin notificare nu este întemeiată.
Terenul acordat în compensare trebuie să fie de aceeaşi valoare economică cu terenul preluat în mod abuziv de stat, iar această evaluare se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor de evaluare, prin compararea valorii terenului expropriat cu valoarea terenului acordat în compensare.
În cauză s-au administrat dovezi şi cu privire la acest aspect, rezultând că terenul expropriat de 1.382,62 mp avea o valoare superioară, fiind inclus în zona de impozitare A, în timp ce terenul atribuit în compensare se află în zona D, astfel că diferenţa de valoare se compensează cu o suprafaţă mai mare de teren, respectiv 1.530 mp.
De altfel, această formă de compensare a valorii a fost făcută din iniţiativa comisiei, aşa cum rezultă din procesul verbal de divergenţă nr. 12350 din 17 decembrie 2003 al Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001.
Nici criticile referitoare la împrejurarea că fiul pârâtei T.L. ar fi semnat Decizia contestată în calitate de secretar al consiliului local Simeria nu pot fi reţinute ca întemeiate.
Reclamantul nu a indicat dispoziţiile legale care ar fi fost încălcate prin semnarea dispoziţiei de către T.N.A., alături de membrii comisiei.
Situaţiile de incompatibilitate ale secretarului sunt expres prevăzute de art. 116 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi nici una dintre acestea nu se regăseşte în speţă.
De altfel, în calitatea sa de secretar, fiul pârâtei a semnat dispoziţia pentru a-i confirma legalitatea şi nu ca un act de dispoziţie.
Cu privire la acest aspect reclamantul recurent, invocând o pretinsă incompatibilitate pe care a omis să o soluţioneze la momentul la care a cunoscut-o, îşi invocă propria culpă.
Ultimul motiv de recurs vizând reaua-credinţă a subdobânditorilor S.I.A. şi S.M.M. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin care au dobândit de la pârâta intimată T.L. 382 mp teren este nefondat.
Se invocă de recurent faptul că într-un oraş ca Simeria este de notorietate că T.N.A. este secretarul consiliului local. O asemenea susţinere nu poate fi primită, fiind, de altfel, infirmată de împrejurarea că nici unul dintre cumpărători nu a locuit în Simeria înainte de încheierea convenţiei, domiciliile acestora înscrise în contractul de vânzare-cumpărare fiind în Deva şi respectiv Ocna Mureş, judeţul Alba.
Pe de altă parte, reaua credinţă în această materie constă în împrejurarea că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, compărătorii ar fi cunoscut existenţa viciilor titlului vânzătorului, sau ar fi putut să le cunoască cu minime diligenţe.
Reclamantul nu a putut răsturna buna credinţă cu care se prezumă că au contractat cumpărătorii, dispoziţia contestată fiind verificată sub aspectul legalităţii de Prefectul Judeţului Hunedoara, în temeiul atribuţiilor conferite de art. 115 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul oraşul Simeria prin Primar împotriva deciziei 482 din 7 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4126/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4090/2008. Civil → |
|---|
