ICCJ. Decizia nr. 4126/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4126
Dosar nr. 39204/3/200.
Şedinţa publică din 19 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 245 din 14 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţi.
A admis în parte cererea formulată de reclamanţii B.A. şi A.B., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, pe care i-a obligat să soluţioneze prin dispoziţie motivată notificarea înregistrată la BEJ Asociaţi B., R. şi B. sub nr. 917 din 15 iunie 2001.
A obligat pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţi, motivată de faptul că unitatea notificată nu poate fi obligată să soluţioneze notificarea într-un anumit mod, reprezintă, în realitate, o apărare pe fond.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc la data de 15 iunie 2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti.
Notificarea nu a fost soluţionată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Termenul de 60 de zile nu este termen de recomandare, deoarece, conform textului de lege menţionat, unitatea notificată are obligaţia de a răspunde la notificare în termen de 60 de zile.
Pe de altă parte, a reţinut tribunalul, pârâţii nu pot fi obligaţi la soluţionarea într-un anumit fel a notificării, persoana îndreptăţită având calea contestaţiei după emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate.
Prin Decizia nr. 608 din 28 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte.
A obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a imobilului apartament, situat în Bucureşti.
A obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată aferente celor două faze procesuale.
Curtea de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut greşit că nu poate obliga pe pârât la emiterea unei decizii de restituire în natură, în condiţiile în care nici o dispoziţie legală nu interzice aceasta.
Neîndeplinirea obligaţiei de a soluţiona notificarea în termenul legal echivalează cu refuzul de a soluţiona cererea sau cu o soluţie de respingere, sancţionabile pe calea prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Apartamentul cerut de reclamanţi poate fi restituit în natură, deoarece există o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Bunul aflându-se, astfel, în posesia statului, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanţii au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului prin contractul de construire nr. 178/6 din 12 februarie 1981 şi procesul verbal de predare-primire a locuinţei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarai recurs Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că Decizia este nelegală, deoarece termenul de 60 de zile stabilit de lege pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţi asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care persoana îndreptăţită a depus o dată cu notificarea toate actele de care înţelege să uzeze pentru dovedirea cererii, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. In cazul în care actele doveditoare nu au fost depuse o dată cu notificarea, termenul curge de la data depunerii actelor doveditoare.
Mai mult decât atât, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd ca persoana solicitantă să facă precizarea că nu mai depune alte acte doveditoare, precizare ce condiţionează pârâtul în a se pronunţa asupra notificării.
A mai arătat recurentul, că a fost obligat în mod greşit la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu se poate reţine culpa sa în nesoluţionarea notificării.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Prin urmare, aşa cum arată în mod corect recurentul, termenul de emitere a deciziei sau dispoziţiei curge de la data depunerii notificării, atunci când aceasta a fost însoţită de acte doveditoare şi nu cuprinde menţiunea că urmează a fi depuse şi alte înscrisuri şi de la data depunerii actelor doveditoare, atunci când notificatorii fac menţiunea că, ulterior, se vor depune şi alte acte doveditoare.
De altfel, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007 cuprind prevederi lămuritoare clare, în sensul că „În cazul în care persoana îndreptăţită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înţelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora".
În cauză, odată cu notificarea înregistrată la biroul executorului judecătoresc la data de 15 iunie 2001, reclamanţii au transmis şi 13 anexe care cuprind mai multe înscrisuri, printre care şi actele de proprietate asupra imobilului, documentele de preluare a imobilului în proprietatea statului şi actele de stare civilă.
Prin urmare, în lipsa unei menţiuni în notificarea iniţială, în sensul că s-ar mai depune şi alte acte doveditoare şi în condiţiile în care unitatea notificată nu a solicitat reclamantului şi alte acte doveditoare, în mod corect instanţele au obligat entitatea notificată să emită decizie sau dispoziţie motivată.
Faptul că legea nu instituie o sancţiune pentru nesoluţionarea notificării în termenul prevăzut, nu are semnificaţia că unităţile deţinătoare sunt exonerate de obligaţia de a emite în termen decizie sau dispoziţie motivată şi nu poate lipsi persoana îndreptăţită de a-şi valorifica în instanţă drepturile la care legea o îndreptăţeşte.
O altfel de interpretare ar goli de conţinut dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată şi ar fi în contradicţie cu voinţa legiuitorului care, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, a stabilit chiar sancţiuni contravenţionale pentru tergiversarea nejustificată a soluţionării notificării persoanei îndreptăţite.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita obligare la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii, va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
Or, instanţa de apel a respins apelul declarat de Municipiul Bucureşti, a admis apelul declarat de apelanţi şi a schimbat în parte sentinţa atacată obligând pe pârât să emită dispoziţie motivată de restituire în natură, ceea ce reprezintă o cădere în pretenţii. Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a obligat pe recurentul la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond şi în apel.
Faţă de cele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de Municipiul Bucureşti va fi respins ca nefondat.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocatului ce a susţinut interesele intimaţilor în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva deciziei nr. 608 din 28 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV civilă.
Obligă recurentul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii B.A. şi A.B.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4128/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4075/2008. Civil → |
|---|
