ICCJ. Decizia nr. 4090/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4090
Dosar nr. 4112/105/200.
Şedinţa publică din 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 mai 2006, reclamanţii I.I. şi S.E. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Ploieşti, solicitând anularea în parte a dispoziţiei nr. 2055/2006 emisă de pârâtă şi acordarea de măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă de teren solicitată de 5181 mp, situat în Ploieşti, constând în restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă de construcţii, în suprafaţă de aproximativ 1500 mp şi prin echivalent bănesc pentru diferenţa de 3681 mp, teren imposibil de restituit.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că terenul menţionat, proprietatea antecesorilor lor, a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 218/1982 prin Decizia nr. 1186/1982 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Prahova, Decizia în care s-a menţionat ca fiind expropriată doar suprafaţa de 3361 mp.
În această situaţie, dispoziţia atacată şi prin care a fost soluţionată notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 nu este legală, motiv pentru care au solicitat acordarea măsurilor reparatorii în modalităţile indicate în expunerea cererii introductive pentru întreaga suprafaţă de teren care, în fapt, a fost preluată integral de stat.
Prin sentinţa nr. 102 din 19 ianuarie 2007, Tribunalul Prahova a admis cererea astfel cum a fost precizată şi a anulat în parte dispoziţia nr. 2055/206 emisă de Primăria municipiului Ploieşti.
S-a constatat dreptul reclamanţilor, în calitate de moştenitori ai defunctei E.A.L. de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, modificată, constând în restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 3509 mp liber de construcţii, identificat pe schiţa de plan a raportului de expertiză întocmit de expert M.C.D. prin punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 9 – 10 – 11 – 12 – 13 – 14 – 1 – 51 – 1, contur haşurat cu culoarea albastră şi despăgubiri pentru diferenţa de teren de 1695 mp, imposibil de restituit în natură.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că probele administrate în cauză au relevat indubitabil că autoarea reclamanţilor a avut în proprietate suprafaţa de 5151 mp (în realitate 5600 mp, potrivit măsurilor efectuate de expert), teren ce a fost expropriat de stat în totalitate, în scopul construirii unui spital şi a unei policlinici, obiective ce au fost realizate.
Faptul că în actul de preluare se menţionează ca fiind expropriată doar suprafaţa de 3161 mp nu echivalează cu realitatea preluării în fapt a terenului şi care, din corespondenţa purtată între autoarea reclamanţilor şi instituţiile implicate în expropriere, a fost preluat integral.
Ca urmare, în raport de situaţia de fapt reţinută şi de prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, cererea introductivă a fost considerată ca întemeiată.
Ulterior, reclamanţii au formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul şi dispozitivul hotărârii menţionate, constând în sensul că suprafaţa de teren asupra căreia s-a dispus restituirea în natură este de 3905 mp, conform raportului de expertiză topo M.C.D. şi nu 3509 mp, cum din eroare s-a menţionat.
Prin încheierea din 4 aprilie 2007, prima instanţă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale ca neîntemeiată, reţinând că greşeala sesizată nu poate fi asimilată unei „erori materiale" în sensul art. 281 C. proc. civ., greşeală ce poate fi corectată prin intermediul căilor de atac.
Prin Decizia nr. 425 din 18 octombrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca tardiv apelul reclamanţilor ca o consecinţă a respingerii cererii de repunere în termenul de declarare a apelului şi ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului.
A fost admis apelul declarat de aceiaşi reclamanţi împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, care a fost schimbată în tot şi în fond a fost admisă cererea acestora în sensul că s-a constatat că se restituie în natură terenul în suprafaţă de 3905 mp în loc de 3509 mp, identificat în schiţa de plan prin punctele 1 – 2 – 3 – 4 – 5 – 12 – 15 – 10 – 9 – 8 – 13 – 14 – 15 – 1.
Instanţa de apel a constatat, în esenţă, că prima instanţă a reţinut corect atât întinderea suprafeţei de teren preluată de către stat, cât şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind categoria măsurilor reparatorii cuvenite reclamanţilor în raport de situaţia juridică actuală a imobilului în litigiu.
S-a reţinut ca fiind tardiv declarat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei, determinat de împrejurarea că cererea de repunere în termenul de apel, nu a fost făcută la prima zi de înfăţişare, fiind depusă peste termenul prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc. civ.
S-a considerat ca fondat apelul declarat de aceiaşi reclamanţi împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunţate de prima instanţă, întrucât neconcordanţa constatată între concluziile raportului de expertiză, considerentele şi dispozitivul hotărârii, constituie o greşeală materială în sensul celei prescrise de dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului, pârâta a susţinut că instanţele au nesocotit prevederile art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamanţii nu au făcut dovada că autorii lor ar fi avut în proprietate o suprafaţă de teren mai mare decât cea reţinută în actul de expropriere şi, respectiv, în dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Au mai învederat că terenul cu privire la care s-a dispus restituirea în natură, în suprafaţă de 3905 mp, include aproape în totalitate curtea Spitalului CFR din localitate, deservind unui interes public, astfel încât măsura reţinută de instanţa ar perturba normala funcţionare a acestui obiectiv.
Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce succed:
Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite".
Dispoziţia legală enunţată impune determinarea clară şi exactă a situaţiei de fapt a raportului juridic litigios, cerinţa necesară justei soluţionări a cauzei.
În acest scop, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului …, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc".
Corolar al activităţii judiciare, principiul aflării adevărului enunţat de dispoziţiile legale evocate, presupun lămurirea pe deplin a împrejurărilor de fapt ale cauzei, cerinţă necesară în scopul aplicării corecte a legii.
Or, în speţă, în scopul identificării terenului solicitat, obiect al notificării şi a destinaţiei sale actuale, prima instanţă a dispus, legal, efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, ale cărei constatări şi concluzii, însuşite de cele două instanţe de judecată, nu sunt însă apte să lămurească împrejurările de fapt pentru care a fost dispusă şi prin urmare să facă posibilă încadrarea bunului în ipoteza prevăzută de alin. (3) al art. 11 din Legea nr. 10/2001, reţinută a fi incidentă de ambele instanţe.
În acest sens, este de menţionat că în concluziile la raportul de expertiză (f. 79 dosar fond) se conchide că suprafaţa de teren liber din cel în litigiu este de 3905 mp şi se află cuprinsă pe conturul reclamantului 1, 2, 3, 4, 5, 12, 11, 10, 9, 8, 13, 14, 15, 1, contur haşurat cu culoarea albastră pe schiţa anexă a lucrării arătate.
Această concluzie a actului procesual menţionat, a fost contestată de pârâtă, care a arătat că, în operaţiunea de identificare şi materializare a terenului pe schiţă, deşi a delimitat cu contur verde bunul preluat de la reclamanţi, a considerat a fi restituibil în natură şi o porţiune situată pe aliniamentul 13, 14, 15, ce depăşeşte limita sus menţionată.
Având a răspunde la această obiecţie, care legal a fost încuviinţată de prima instanţă, expertul a arătat că a depăşit linia verde întrucât a avut în vedere retrocedarea unei suprafeţe cât mai mari de teren, dar şi faptul că fâşia aflată pe aliniamentul sus indicat „nu ar folosi nimănui" (f. 89 dosar fond).
Concluzia expertului, aşa cum a fost reţinută mai sus şi care a fost considerată ca fiind lămuritoare pentru instanţe, nu numai că nu clarifică împrejurările pentru care a fost admisă lucrarea de expertiză, dar este şi nelegală întrucât omologarea ar presupune ocuparea unei alte proprietăţi şi care, din schiţa anexă la raportul de expertiză se constituie, de fapt, într-un spaţiu de utilitate publică.
Prin urmare, nefiind determinat cu certitudine terenul restituibil în natură, instanţele nu puteau face aplicaţiunea prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În acest scop şi faţă de aceste considerente, în temeiul art. 314 C. proc. civ. recursul dedus judecăţii va fi admis, hotărârea curţii de apel casată, iar pricina trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu prilejul rejudecării cauzei se va dispune administrarea probelor considerate a fi necesare, inclusiv suplimentarea sau refacerea expertizei în specialitatea topografie, în scopul identificării terenului ce poate fi restituit în natură, în accepţiunea prevederilor legale sus enunţate cu referire la art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) care se aplică în mod corespunzător.
Vor fi avute în vedere, totodată, şi celelalte critici invocate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Primăria municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 425 din 18 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4075/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3844/2008. Civil → |
|---|
