ICCJ. Decizia nr. 4243/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4243
Dosar nr. 6580/3/200.
Şedinţa publică din 25 iunie 2008
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 445 din 21 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată la data de 7 decembrie 2006 de reclamanţii S.A., P.E. şi P.N. şi a obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general să emită dispoziţie motivată asupra notificării nr. 799/2001 transmisă prin BEJ M.D. cu privire la imobilul situat în Bucureşti, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere de la rămânerii definitive a prezentei hotărârii.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că pârâtul avea, în raport de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, obligaţia de a răspunde notificării formulată de reclamanţi în termen de 60 zile de la data depunerii acesteia sau, după caz, a actelor doveditoare, obligaţie pe care însă acest nu şi-a îndeplinit-o, caz în care se impune admiterea cererii.
Prin Decizia civilă nr. 779 din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria Municipiul Bucureşti.
în motivarea deciziei curtea a reţinut că prima instanţă a interpretat corect dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora entitatea deţinătoare avea obligaţia de a soluţiona notificarea în termen de 60 de zile, termen care nu poate fi prelungit pe o durată nelimitată întrucât acest fapt ar echivala cu o încălcare a liberului acces la justiţie, fapt contrar dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, instanţa a reţinut că nu poate primi excepţia inadmisibilităţii cererii de acordare a daunelor cominatorii, nefiind date ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul invocă dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi art. 23.1 din HG 498/2003 şi susţine că atâta timp cât reclamanţii nu i-au adus la cunoştinţă faptul că nu mai deţin alte probe pe care să le depună în susţinerea notificării, în mod greşit instanţele de fond au apreciat că termenul de 60 de zile în care trebuia să soluţioneze notificarea, ar fi început să curgă, respectiv că ar fi în culpă cu privire la nerespectarea obligaţiei de a soluţiona în termen legal notificarea.
Totodată, recurentul susţine că în mod greşit instanţele de fond au dispus obligarea sa la plata de daune cominatorii, daune inadmisibile în raport de dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ.
Analizând criticile formulate de pârât, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În drept, executarea silită a altor obligaţii de a face, categorie în care se încadrează şi obligaţia stabilită în sarcina entităţilor deţinătoare de a răspunde notificărilor care le sunt adresate de persoanele îndreptăţite, este reglementată prin dispoziţiile art. 5802 şi urm. C. proc. civ.
Potrivit alin. (5) al art. 5803, text de lege introdus prin art. 1 pct. 34 din Legea 459 din 6 decembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în M.Of. nr. 994 din 13 decembrie 2006, pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol (de a face sau de a nu face) nu se pot acorda daune cominatorii.
Aşa fiind, în mod greşit instanţele de fond, în interpretarea dispoziţiilor legale menţionate, au apreciat că se impune obligarea pârâtului la îndeplinirea obligaţiei de a face, anume de a soluţiona notificarea, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii.
Ca atare, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul, a modifica Decizia atacată, a admite apelul şi a schimba în parte sentinţa tribunalului în sensul că va înlătura obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii.
Critica privind greşita obligare a pârâtului de a răspunde notificării, Înalta Curte constată că nu poate fi primită întrucât nu este susţinută prin dispoziţiile legale invocate, dispoziţii care nu impun în sarcina persoanei îndreptăţită, ca o condiţie prealabilă pentru obţinerea răspunsului la notificare, obligaţia de a depune o declaraţie în sensul că nu mai deţin alte probe pe care să le depună în susţinerea notificării.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 (în forma iniţială, devenit după republicare art. 25), termenul de 60 de zile curge de la înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 (potrivit căruia actele pot fi depuse fie ca anexe la notificare, fie în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii).
Prin dispoziţia art. 23.1. din HG nr. 498 din 14 mai 2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (devenite art. 25.1 în HG 250/2007 prin care s-a abrogat HG nr. 498 din 14 mai 2003), se reiterează conţinutul dispoziţiei legale pe care o explică şi se exemplifică anumite situaţii în care s-ar putea aprecia că a intervenit o prelungire a termenului de 60 de zile. Anume, potrivit dispoziţiei legale menţionate, unitatea deţinătoare poate invoca prorogarea termenului de soluţionare a notificării în cazul în care a comunicat în scris persoanei îndreptăţite că pentru fundamentarea deciziei de restituire se impune depunerea anumitor acte, altele decât cele pe care Ie-a anexat notificării, şi aceasta fie nu i-a răspuns, fie i-a comunicat actele cu întârziere, situaţii care nu sunt date în cauză.
Dispoziţia prevăzută la art. 25.1 alin. (3) HG 250/2007, referitoare precizarea persoanei îndreptăţite că nu mai deţine alte probe, se interpretează în sensul că unitatea deţinătoare poate solicita o astfel de precizare în scopul clarificării raportului juridic asupra căruia trebuie să se pronunţe şi nu în sensul instituirii unei condiţii prealabile pentru soluţionarea notificării sau a unei noi date de referinţă pentru curgerea termenului de 60 de zile, ştiut fiind că nu se poate adăuga la lege prin normele de interpretare emise în aplicarea sa.
Ca atare, în mod corect instanţele de fond, în interpretarea dispoziţiilor legale menţionate, au statuat că atâta timp cât reclamanţii au ataşat notificării actele de care înţelegeau să se folosească în dovedirea pretenţiilor şi cât timp pârâtul nu a solicitat completarea documentaţiei, refuzul de soluţionare a notificării este nejustificat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 779 din 26 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică Decizia şi admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 445 din 21 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Schimbă, în parte, sentinţa în sensul că înlătură dispoziţia referitoare la plata de către pârât de daune cominatorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4266/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4235/2008. Civil → |
|---|
