ICCJ. Decizia nr. 5049/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5049
Dosar nr. 38987/3/200.
Şedinţa publică din 18 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 10 noiembrie 2006 reclamanta C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, anularea dispoziţiei nr. 1476 din 13 octombrie 2006 emisă de pârât.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Slobozia Mândră, judeţul Teleorman, imobil în care funcţionează postul de poliţie comunal.
Această notificare a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 197 din 28 aprilie 2004 în sensul că a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, acordându-se măsuri reparatorii prin echivalent la valoarea de 414.130.188 lei (vechi), dispoziţie care nu a fost contestată, astfel că acest act a intrat în circuitul civil şi a produs efecte.
În continuare reclamanta a susţinut că dispoziţia nr. 1476 din 13 octombrie 2006 este lipsită de obiect, câtă vreme dispoziţia anterioară nu a fost contestată, iar dispoziţiile Legii nr. 247/2005 nu pot fi invocate întrucât nu legea retroactivează.
Prin sentinţa civilă nr. 276 din 15 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 38 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii deciziei nr. 197/2004, pentru evaluarea despăgubirilor băneşti urma să se constituie o comisie interministerială, modalităţile, cuantumul şi procedura de acordare a acestora urmând să fie stabilite printr-o lege specială, conform art. 40 din acelaşi act normativ. Această lege specială este Legea nr. 247/2005, iar Decizia respectivă nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice până la momentul în care a fost analizată de Autoritatea Naţională pentru restituirea proprietăţilor, revocarea acestei decizii prin dispoziţia de restituire în natură nr. 1476 din 13 octombrie 2006 fiind legală.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentinţe, pe care o consideră nelegală, susţinând că Decizia nr. 197/2004 a rămas definitivă prin necontestare, existând şi un acord al părţilor în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, astfel încât aceasta a intrat în circuitul civil, nefiind posibilă desfiinţarea actului respectiv, iar Legea nr. 247/2005 nu poate retroactiva.
Prin Decizia civilă nr. 747 A din 27 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că reţinerea primei instanţe în sensul că Decizia nr. 197 din 28 aprilie 2004 nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte până la momentul analizării de către Autoritatea naţională pentru restituirea proprietăţilor este corectă, deoarece dispoziţia, deşi definitivă, nu era şi executorie la data pronunţării pentru că încasarea concretă a sumelor de bani stabilite cu titlu de despăgubiri era condiţionată de apariţia unui act normativ special, iar această lege a fost adoptată în anul 2005, respectiv prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, titlu care vizează „regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Prin dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a prevăzut obligaţia de verificare a legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului preluat de către stat, deci necesitatea examinării din nou a acestei posibilităţi, astfel încât nu se poate pune problema inaplicabilităţii sau retroactivităţii Legii nr. 247/2005 faţă de momentul emiterii deciziei.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, solicitând modificarea acesteia în sensul anulării dispoziţiei de restituire în natură nr. 1476 din 12 octombrie 2006 şi menţinerea dispoziţiei nr. 197 din 28 aprilie 2004 prin care i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că dispoziţia nr. 197/2004 este definitivă şi legală, fiind emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii acesteia şi nici o lege civilă nu este retroactivă conform art. 1 C. civ.
Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 care a apărut la 1 an şi 3 luni de la emiterea dispoziţiei nr. 197 din 28 aprilie 2004 nu poate fi invocată, se arată în continuare în motivele de recurs, la data apariţiei ei situaţia imobilului era rezolvată, neintrând sub incidenţa acesteia.
Deşi recurenta nu a indicat temeiul de drept al recursului, se constată că dezvoltarea motivelor de recurs permite încadrarea acestora în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul-pârât în cauză a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 3143 din 5 noiembrie 2001 reclamanta în cauză a solicitat restituirea în natură a imobilului, teren şi construcţie, situat în comuna Slobozia Mândră, judeţul Teleorman, imobil în care funcţiona Postul de Poliţie al comunei.
În soluţionarea acestei notificări s-a emis dispoziţia nr. 197 din 28 aprilie 2004 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 414.130.188 lei (ROL), reţinându-se că imobilul în cauză era necesar Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în vederea continuării activităţii de interes public.
La data de 20 februarie 2006 dosarul aferent notificării a fost transmis Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care a dispus restituirea acestuia către intimată cu recomandarea de reanalizare a notificării potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acest articol a fost modificat şi completat prin Legea nr. 247/2005.
Prin dispoziţia nr. 1476 din 13 octombrie 2006 intimatul a dispus restituirea în natură a imobilului aflat în administrarea sa, cu respectarea afectaţiunii bunului, respectiv de post de poliţie pentru o perioadă de până la trei ani, în condiţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Această dispoziţie este dată cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Astfel, prin art. 1 al Legii nr. 10/2001, atât în forma iniţială cât şi urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, s-a instituit norma referitoare la prevalenţa restituirii în natură a imobilelor ce intră sub incidenţa acestui act normativ.
În realizarea acestei norme care reprezintă de fapt şi scopul legii, prin art. 16 alin. (4) din Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 s-a prevăzut obligaţia de verificare a legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură, atribuţie dată în sarcina Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ca atare, legiuitorul însuşi a prevăzut necesitatea reexaminării posibilităţii de restituire în natură a imobilului, indiferent de existenţa unei soluţii de respingere a cererii de restituire în natură şi de acordare a despăgubirilor băneşti, astfel că nu se pune problema inaplicabilităţii sau retroactivităţii Legii nr. 247/2005, cum susţine recurenta.
Instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale aplicabile, menţionate anterior, astfel că urmează a se respinge recursul declarat împotriva acestei decizii în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.E. împotriva deciziei nr. 757 A din 27 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5241/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4943/2008. Civil → |
|---|
