ICCJ. Decizia nr. 5241/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5241
Dosar nr. 702/43/200.
Şedinţa publică din 26 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 12 iulie 2001, reclamanţii E.J., E.A., E.M.B. şi L.A.M. au chemat în judecată pe pârâtele SC M. SA şi SC R. SA solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea în natură a imobilului cu construcţii „atelier – hală de producţie P + 1 din cărămidă, şopron de lemne, buncăr şi finisaj din cărămidă, vestiar, birou, grup sanitar din cărămidă, rezervor de aer cu cota de 862/1127" şi teren aferent în suprafaţă de 862 mp, situat în Târgu Mureş, judeţul Mureş, cuprins în C.F. nr. 90952 Târgu-Mureş, nr. top. 59/4, 59/3/1/2, 2/1/2, transcris din C.F. nr. 32 şi 312/II Târgu Mureş.
În motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul a fost preluat de Statul Român în mod abuziv în baza Legii nr. 119/1948 şi, deşi a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, aceasta nu a fost soluţionată.
Reclamanţii au completat ulterior acţiunea, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă şi a SC T. SRL, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se anuleze contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1126 din 23 mai 2001 şi nr. 4270 din 3 septembrie 2001 privind imobilul în litigiu, şi obligarea pârâţilor la restituirea în natură a imobilului descris în cererea iniţială.
Cererea a fost respinsă prin sentinţa nr. 321 din 14 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă. Decizia civilă nr. 7/A din 6 februarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe, a fost casată prin Decizia nr. 7953 din 12 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în urma admiterii recursului formulat de reclamanţi.
Prin Decizia de recurs s-a casat şi sentinţa primei instanţe, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de recurs a avut în vedere următoarele motive:
1. După cum s-a arătat în acţiunea introductivă şi după cum rezultă din actele dosarului, fila nr. 8 dos. fond, încă din anul 1991 reclamanţii au adus la cunoştinţa societăţii deţinătoare intenţia de a redobândi proprietatea imobilului.
Instanţele nu au analizat veridicitatea acestei susţineri şi nici faptul dacă intimatele le-au primit ori puteau să le primească în anul 1991, adică anterior privatizării.
Neprocedând în acest fel, instanţele nu au analizat aspectul bunei sau relei-credinţe la dobândirea imobilului şi sub aspectul cunoaşterii situaţiei juridice a acestuia, la data privatizării. S-a ignorat astfel unul dintre mijloacele de apărare ale recurenţilor.
2. Totodată, din conţinutul notificării expediate în anul 2001 de către recurenţi, rezultă că s-au solicitat şi măsuri reparatorii prin echivalent.
Astfel, în condiţiile în care notificarea are caracterul unei veritabile acţiuni în justiţie, limitele investirii sunt date nu numai de cererea introductivă ci şi de conţinutul notificării.
3. Pe de altă parte, în situaţia în care este fondată concluzia în sensul că imobilul aparţinea, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, unei societăţi comerciale constituite în temeiul Legii nr. 31/1990, prin aport la capitalul social de către o altă societate privatizată la rândul ei integral, în condiţiile legii speciale, cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent trebuia examinată fie cu privire la întregul imobil, fie parţial, aşa după cum s-a solicitat în notificare.
Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul Mureş a pronunţat sentinţa civilă nr. 841 din 30 mai 2007, dispunând după cum urmează:
S-a respins excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâta SC M. SA.
S-a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată.
S-a dispus judecarea separată a cererii de chemare în garanţie formulată de SC M. SA în contradictoriu cu A.V.A.S., Societatea de Investiţii Funciare Banat-Crişana şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive:
Excepţia prematurităţii acţiunii este neîntemeiată în condiţiile în care nu s-a respectat termenul de 60 de zile de soluţionare a notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001, aspect care îi îndreptăţeşte pe reclamanţi să se adreseze instanţei.
Întrucât cererea de chemare în garanţie a fost formulată cu încălcarea art. 61 alin. (1) C. proc. civ., urmează să se judece separat.
Pe fondul cauzei s-a apreciat că imobilul în cauză a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 119/1948; prin urmare, sunt aplicabile în cauză prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, fiind o preluare cu titlu.
S-a reţinut totodată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) pentru a restitui imobilul în natură, societăţile pârâte fiind societăţi cu capital privat.
Deşi încă din 1991 reclamanţii au adus la cunoştinţa SC R. SRL intenţia de a revendica imobilul, în cauză s-a apreciat incidenţa art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel, la privatizarea SC M. SA nu fuseseră edictate legile de restituire, astfel că simpla manifestare a intenţiei reclamanţilor nu poate fi considerată o dovadă a relei credinţe, cu atât mai mult cu cât privatizarea s-a efectuat cu respectarea prevederilor în vigoare la momentul privatizării. De altfel, reclamanţii nici nu au solicitat anularea contractelor de privatizare, astfel încât formularea cererii de nulitate a contractelor de vânzare-cumpărare este şi lipsită de interes.
În ceea ce priveşte acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, nu au calitate pârâtele chemate în judecată, în condiţiile în care art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevede că este competentă instituţia publică implicată în actul de privatizare.
Apelurile declarate de reclamanţi şi de chemata în garanţie D.G.F.P. Mureş împotriva sentinţei primei instanţe au fost respinse prin Decizia nr. 118/A din 28 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, pentru următoarele motive:
Pârâtele SC M. SA, proprietara terenului la data notificării şi SC R. SRL, proprietara construcţiei la aceeaşi dată, nu au soluţionat notificarea în termen de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, însă, nu erau obligate să facă acest lucru, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 21 alin. şi (2) din lege.
În speţă, notificările trebuiau adresate la A.V.A.S., conform art. 29 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind incident în cauză şi art. 29 alin. (1) din legea republicată.
În ceea ce priveşte cererea de anulare contractului de vânzare-cumpărare, după cum s-a reţinut şi de prima instanţă, s-a apreciat lipsa interesului în lipsa unei cereri de anulare a actelor de privatizare.
În ceea ce priveşte apelul chematei în garanţie, s-a reţinut că sancţionarea nedepunerii cererii de chemare în garanţie în termenul legal nu atrage respingerea acesteia, ci judecarea ei separat conform art. 63 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva deciziei de apel au formulat cerere de recurs apelanţii.
1. Reclamanţii au criticat Decizia pentru următoarele motive:
Imobilul a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului.
În ceea ce priveşte valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, nu s-a dat relevanţa juridică corectă adresei formulate în anul 1991, astfel cum s-a reţinut şi în Decizia de casare a Înaltei Curţi.
Prin înstrăinările de imobile către pârâta chemată ulterior în cauză, după formularea notificării, s-au încălcat dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Principiul consacrat de acest text legal a existat şi anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005.
S-au încălcat totodată şi dispoziţiile pct. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
2. Prin recursul declarat de chemata în garanţie se critică modul de dispunere asupra cererii de chemare în judecată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 63 C. proc. civ. care prevede soluţiile care pot fi pronunţate asupra cererii; se solicită respingerea cererii de chemare în garanţie.
1. Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de către reclamanţi este fondat, în considerarea celor ce succed.
După cum rezultă din cererea de chemare în judecată şi din cererea de apel, se invocă de către reclamanţi preluarea abuzivă de către stat în temeiul Legii nr. 119/1948.
În stabilirea competenţei de soluţionare a notificărilor formulate de către reclamanţi instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, înlăturând astfel aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din lege.
În soluţionarea cauzei prezintă însă importanţă valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat, acest lucru influenţând competenţa de soluţionare a notificării şi natura măsurilor reparatorii care pot fi acordate în temeiul Legii nr. 10/2001.
În raport de valabilitatea titlului statului, este necesar a se face aplicarea sau nu a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data intrării în vigoare a legii şi a formulării notificării.
Aceasta atât din perspectiva dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cât şi a deciziei nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, după cum urmează:
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, inclusiv la data formulării notificării, reclamanţii aveau speranţa legitimă de redobândire a imobilului în natură.
Reclamanţii aveau, dacă nu chiar un bun, cel puţin o speranţă legitimă – calificată permanent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un „element al dreptului de proprietate", de a obţine restituirea în natură a imobilului, speranţă pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 247/2005 (art. 29 din forma republicată a Legii nr. 10/2001) în cursul judecării cauzei i-a luat-o, prin înlăturarea condiţiei de „preluare cu titlu valabil" din fostul art. 27 din lege.
Modificarea legislativă constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamantului, din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Aceasta pentru că, deşi ingerinţa este prevăzută de lege şi urmăreşte realizarea unui interes economic general, nu respectă cerinţa proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele folosite, pentru a face aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) teza a II – a din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Alături de aceste considerente, trebuie subliniat că această modalitate de reparaţie prin restituirea în natură (speranţă dată de Legea nr. 10/2001), la data intrării în vigoare, reprezintă forma cea mai adecvată de înlăturare a abuzurilor regimului comunist.
Aceasta având în vedere şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului împotriva României, în care s-a apreciat că Fondul „Proprietatea" nu funcţionează încă într-o manieră susceptibilă de a asigura o acordare efectivă a unei despăgubiri.
De altfel, prin Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of., Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, s-a constatat că prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-au încălcat dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Curtea a reţinut că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce priveşte imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie şi un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea în vigoare. Prin urmare, legea nouă are ca unic domeniu temporal de acţiune faza iniţială de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea notificării în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum şi a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitate.
Mai mult, s-a apreciat de Curtea Constituţională că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia de despăgubiri prin echivalent. Or, simpla soluţionare cu întârziere a notificărilor de societăţile comerciale integral privatizate sau chiar şi nesoluţionarea notificărilor, nu pot fi calificate drept un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură, aflate în situaţii identice; s-a încălcat astfel şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor, consacrată de art. 16 alin. (1) din legea fundamentală.
Prin urmare, în condiţiile în care imobilul ar fi preluat fără titlu valabil, este înlăturată aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 (în forma de la data intrării legii în vigoare), neprezentând relevanţă întrunirea celorlalte condiţii impuse de textul legal.
Constatând, pentru argumentele arătate mai sus, că modul de soluţionare a cauzei de către instanţa de apel echivalează cu necercetarea fondului, Înalta Curte urmează facă aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, care va avea în vedere şi celelalte critici formulate în cauză.
2. Recursul declarat de către chemata în garanţie este nefondat, întrucât art. 135 C. proc. civ. prevede că introducerea unei alte persoane în judecată, care nu se face în termenul prevăzut de lege se va judeca deosebit, afară de cazul în care părţile consimt să se judece împreună.
Prin urmare, se va casa în parte Decizia de apel, numai cu privire la modul de soluţionare a apelului formulat de reclamanţi, care urmează a fi rejudecat, menţinându-se celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii E.J., E.A., E.M.B. şi L.A.M. împotriva deciziei nr. 118/A din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Casează Decizia în parte şi trimite cauza la aceeaşi Curte de apel pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 841 din 30 mai 2007 a Tribunalului Mureş.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de chemata în garanţie D.G.F.P. Mureş împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5262/2008. Civil - | ICCJ. Decizia nr. 5049/2008. Civil → |
|---|
