ICCJ. Decizia nr. 505/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 505
Dosar nr. 1429/62/200.
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin contestaţia înregistrată la data de 25 august 2006 la Tribunalul Braşov sub nr. 1429/62/2006, M.I. şi M.M. au solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu Municipiul Braşov, parte cu care au precizat ulterior că înţeleg să se judece, să anuleze dispoziţia nr. 2861 din 25 iulie 2006 emisă de primarul municipiului Braşov în temeiul Legii nr. 10/2001 şi să-l oblige pe primar să emită o dispoziţie prin care să li se acorde bunuri în compensare pentru imobilul teren şi construcţie ce Ie-a fost expropriat.
În motivarea contestaţiei, M.I. şi M.M. au susţinut că în mod greşit, prin dispoziţia menţionată, le-au fost acordate ca măsuri reparatorii prin echivalent titluri de despăgubire, acţiuni la Fondul Proprietatea deoarece, potrivit legii, în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă, cum este cazul lor, se oferă măsuri reparatorii constând în bunuri imobile în compensare şi numai dacă nici această măsură nu este posibilă se oferă titluri de despăgubire, în condiţiile legii speciale.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa nr. 131 S din 16 februarie 2007, a admis contestaţia formulată de M.I. şi M.M. în contradictoriu cu Municipiul Braşov, prin primar, astfel cum a fost precizată, a anulat dispoziţia nr. 2861 din 25 iulie 2006 emisă de primarul municipiului Braşov şi l-a obligat pe acesta să procedeze la emiterea unei noi dispoziţii, în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/2001, prin care să acorde contestatorilor în compensare, un bun imobil, ca măsură reparatorie prin echivalent, pentru imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 14024 Braşov, sub nr. top 8799/15/2, compus din construcţie şi teren.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, instituind, totodată, o ierarhie a măsurilor reparatorii prin echivalent ce se acordă, în cazul în care restituirea în natură a acestor imobile nu este posibilă. Tribunalul a avut în vedere că prevederile textului de lege menţionat stabilesc pentru entitatea investită cu soluţionarea notificării, obligaţia de a motiva, prin Decizia sau, după caz, prin dispoziţia pe care o va emite, alegerea uneia dintre măsurile reparatorii prin echivalent, ca modalitate de restituire a imobilului cu privire la care a fost formulată notificarea şi a constatat că, în speţă, pârâtul Municipiul Braşov nu a arătat care sunt considerentele pentru care nu a respectat ierarhia măsurilor reparatorii prin echivalent instituite de art. 26 alin. (1) din lege, propunând în mod direct, persoanelor îndreptăţite, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Instanţa de fond a apreciat că sunt nefondate apărările pârâtului care vizau atât faptul că nu deţine bunuri sau servicii ce ar putea fi oferite reclamanţilor în compensare, ca măsură reparatorie prin echivalent cât şi împrejurarea că prin Hotărârea nr. 688/2005 a Consiliului local al municipiului Braşov au fost stabilite în mod expres şi limitativ situaţiile în care poate opera compensarea cu alte bunuri sau servicii, ca măsură reparatorie. Tribunalul a constatat, în baza înscrisului depus de pârâtul Municipiul Braşov, la solicitarea instanţei, care i-a pus în vedere să depună inventarul bunurilor care fac parte din patrimoniul său, nerevendicate de foştii proprietarii, că are posibilitatea de a acorda contestatorilor un alt bun imobil în compensare, ca măsură reparatorie prin echivalent. Cu privire la Hotărârea nr. 688/2005 a Consiliului local al municipiului Braşov a statuat că nu poate produce efecte juridice, deoarece a constituit obiectul unei excepţii de nelegalitate iar prin sentinţa nr. 2023 din 30 noiembrie 2006 pronunţată de secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Braşov, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, s-a constatat că este nelegală, întrucât contravine prevederilor Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 96 Ap din 3 iulie 2007, a respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Braşov, prin primar, ca nefondat, în baza aceloraşi considerente. Instanţa de apel a mai reţinut că nu poate fi primită susţinerea pârâtului în sensul că instanţa nu se poate substitui unităţii deţinătoare şi nu poate statua asupra măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanelor îndreptăţite, controlul judiciar fiind limitat doar la aspectele soluţionate prin dispoziţia emisă, deoarece persoana îndreptăţită are accesul liber la justiţie, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Instanţa de apel a considerat neîntemeiate şi susţinerile pârâtului în sensul că nu este posibilă acordarea de teren în compensare, pe considerentul că s-a făcut dovada existenţei în patrimoniul acestuia a unor imobile care ar putea fi identificate „punctual" în vederea acordării lor în compensare reclamanţilor, ca măsură reparatorie prin echivalent pentru imobilul ce Ie-a fost expropriat.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Braşov, prin primar, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Municipiul Braşov, prin primar, a susţinut, în esenţă, că Legea nr. 10/2001 nu obligă unitatea deţinătoare la acordarea de bunuri sau servicii în compensare în situaţiile în care această măsură nu este posibilă, prevăzând posibilitatea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale. A arătat că, în mod greşit, instanţele de fond şi apel au dispus obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care să se acorde contestatorilor în compensare un alt bun imobil, ca măsură reparatorie în echivalent pentru imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. 14024 Braşov, nr. top 8799/15/2, fără ca, în prealabil să fi fost dovedită existenţa în patrimoniul pârâtului de terenuri libere care să poată fi acordate în compensare. A învederat că imposibilitatea acordării de terenuri în compensare este determinată, pe de o parte, de faptul că toate terenurile proprietate privată a unităţii administrative teritoriale sunt la dispoziţia comisiei locale de fond funciar, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, iar pe de altă parte, de faptul că terenurile aflate în domeniul public al municipiului Braşov conform modificărilor Legii nr. 18/1991 aduse prin Legea nr. 47/2007 sunt exceptate de la retrocedare, deci nu pot fi acordate nici ca măsură reparatorie în echivalent.
Pârâtul Municipiul Braşov, prin primar a mai susţinut că, în cadrul fazei judiciare a procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, instanţa realizează un control al legalităţii dispoziţiei emise de persoana notificată care se limitează numai la aspectele ce au fost soluţionate prin această dispoziţie şi nu poate statua asupra măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanelor îndreptăţite, deoarece ar eluda dispoziţiile imperative ale Legii nr. 10/2001 care stabilesc obligaţia de a stabili aceste măsuri în sarcina entităţii investită prin lege cu soluţionarea notificării.
Examinând motivele de recurs, se constată că această din urmă critică nu poate fi primită întrucât, fiind declanşată procedura judiciară prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanţele sunt abilitate, în conformitate, cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 să analizeze cererea reclamanţilor sub toate aspectele deduse judecăţii, inclusiv a categoriei măsurilor reparatorii ce li se cuvin, controlul legalităţii şi temeiniciei deciziei/dispoziţiei emise în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001 intrând în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti.
Recursul este însă fondat pentru considerentele care succed.
Art. 11 din Legea nr. 10/2001 prevede la alin. (1) că „Imobilele expropriate şi ale căror construcţii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispoziţiilor legale (...)" iar alin. (4) că „în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil". Totodată, alin. (8) al aceluiaşi articol dispune că „în situaţiile prevăzute la alin. (2), (3) şi (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
În speţă, aşa cum reiese din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 14024 Braşov, nr. top 8799/15 şi 8799/15/2 compus din teren în suprafaţă de 274 mp şi construcţie-locuinţă, a fost expropriat de la M.I. şi M.M., în baza Decretului nr. 437/1983 al fostului Consiliu de Stat al RSR. Construcţia a fost demolată iar pe teren au fost edificate „blocuri de locuinţe şi amenajările exterioare acestora".
În baza înscrisului depus de pârâtul Municipiul Braşov în faza procesuală a fondului, ca urmare a dispoziţiilor date de instanţă în aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., care i-a pus în vedere acestuia să depună inventarul bunurilor care fac parte din patrimoniul său, tribunalul a reţinut că pârâtul a recunoscut existenţa în patrimoniul său a unor imobile libere ce ar putea fi identificate punctual, în vederea acordării lor contestatorilor, în compensare, ca măsură reparatorie prin echivalent, pentru imobilul pe care l-au avut în proprietate şi a fost expropriat.
În consecinţă, prin dispozitivul sentinţei confirmate de Curtea de Apel Braşov, instanţa de fond a anulat dispoziţia nr. 2861 din 25 iulie 2006 emisă de primarul municipiului Braşov şi l-a obligat pe acesta „să procedeze la emiterea unei noi dispoziţii, în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/2001, prin care să acorde contestatorilor, în compensare un bun imobil, ca măsură reparatorie prin echivalent", pentru imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 14024 Braşov, sub nr. top 8799/15/2, compus din construcţie şi teren, soluţie confirmată de instanţa de apel.
Este de observat că instanţele de fond şi apel au reţinut, întemeiat, prioritatea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii faţă de celelalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, având în vedere principiul restituirii în natură consacrat prin lege însă, în aplicarea dispoziţiilor incidente din lege, respectiv art. 11 alin. (8) şi a art. 26 alin. (1) au făcut, exclusiv, aplicarea literală a acestor prevederi, situaţie faţă de care dispoziţiile hotărârii astfel pronunţate sunt lipsite de eficienţă juridică şi finalitatea prevăzută de legea de reparaţie.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, text ce reglementează măsurile reparatorii prevăzute de această lege, "în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsurile reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite (...)" iar conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării".
Potrivit pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007 "măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) şi alin. (3) din lege, permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită. în acest sens, entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptăţite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri ca terenuri, construcţii aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile".
Astfel cum prevede pct. 25.5 din aceleaşi norme, dispoziţia de restituire în echivalent poate fi şi sub forma compensării cu un alt imobil în echivalent, caz în care Decizia/dispoziţia de aprobare a restituirii prin compensare cu un alt imobil are acelaşi regim cu cel prevăzut la alin. (4) şi (6) ale art. 25 din lege, adică face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra imobilului, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Decizia/dispoziţia motivată de restituire prin compensare cu alt imobil echivalent va avea deci forţa juridică a actului emis în procedura legii speciale, act ce trebuie să cuprindă, alături de toate datele de identificare a actul juridic de bază pentru efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară, datele de identificare a noului proprietar, a imobilului atribuit în compensare, cu suprafeţele construite, terenul aferent şi vecinătăţile precum şi motivarea împrejurărilor de fapt şi de drept care au condus la imposibilitatea restituirii în natură a imobilului pe care persoana îndreptăţită l-a avut în proprietate precum şi acordarea, în compensare, a imobilului astfel identificat.
Înscrisul pe care instanţele l-au avut în vedere în argumentarea soluţiei lor (fila 134 din dosarul nr. 1429/2006 al Tribunalului Braşov) reprezintă o adresă emisă de Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Braşov la data de 10 ianuarie 2006 sub nr. 47578-49004 din care reiese că inventarul imobiliar al municipiului Braşov nu a fost actualizat la acea dată având în vedere că aplicarea Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 şi nr. 1/2000 este de competenţa Comisiei locale de aplicare a legilor fundului funciar, aplicarea Legii nr. 10/2001 este de competenţa Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001 iar Legea nr. 112/1995 este pusă în aplicare de SC Rial SRL Braşov şi în care se precizează că, „în cazul în care instanţa apreciază că reclamantul îşi dovedeşte calitatea de persoană îndreptăţită, punctual, se pot identifica terenuri libere de sarcini în patrimoniul Municipiului Braşov."
Chiar dacă la dosarul de fond s-au depus, de către reclamanţi, înscrisuri în care se menţionează despre imobile-terenuri rămase disponibile în urma aplicării Legii nr. 112/1995 şi care fac obiectul vânzării la licitaţie de către Consiliul local Braşov, în justificarea afirmaţiei că în patrimoniul municipiului Braşov există imobile care ar putea fi acordate, în compensare, în temeiul Legii nr. 10/2001, aceste înscrisuri sunt datate 20 decembrie 2002 şi, respectiv, septembrie 2005 {respectiv adresa nr. T 30155 din /20 decembrie 2002 a Direcţiei Arhitectura Urbanism din Primăria municipiului Braşov şi facsimilul de pe „Lunar de informaţii - august septembrie 2005 de la filele 8-11 şi 16-20 din dosarul nr. 1429/2006 al Tribunalului Braşov). Or, pentru lămurirea certă a situaţiei de fapt, în vederea aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente în cauză, era necesar să fie depuse înscrisuri care să ateste existenţa precum şi situaţia juridică a respectivelor imobile la momentul investirii şi soluţionării de către instanţă a raportului juridic dedus judecăţii, respectiv ulterior datei de 25 august 2006 şi nu anterior acestei date.
Prin urmare, în soluţionarea cererii reclamanţilor era necesară administrarea tuturor dovezilor necesare pentru a se demonstra atât existenţa bunurilor disponibile, cât şi identificarea acestora prin individualizarea concretă şi stabilirea certă a situaţiei juridice. Simpla indicare a existenţei unor imobile, posibil a constitui obiectul măsurilor reparatorii sub forma compensării reprezintă doar o afirmaţie căreia instanţele nu pot să-i dea eficienţa juridică impusă de lege.
Constatând astfel că instanţele au soluţionat cererea dedusă judecăţii fără a lămuri pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, cu consecinţe asupra aplicării corecte a legii, pentru considerentele menţionate şi în temeiul art. 314 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul Municipiul Braşov urmează a fi admis, cu consecinţa casării deciziei instanţei de apel şi trimiterii spre rejudecare în vederea completării probatoriului cu orice probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri în sensul celor sus arătate, pentru a stabili cu certitudine dacă există în patrimoniul pârâtului bunuri imobile care să poată fi acordate în compensare, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 iar în caz afirmativ, să fie identificat care anume dintre acestea poate constitui obiectul măsurii reparatorii prin echivalent la care ar fi îndreptăţiţi reclamanţii pentru imobilul pe care l-au avut în proprietate şi Ie-a fost expropriat.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere urmează să aibă în vedere şi să verifice şi susţinerile pârâtului Municipiul Braşov învederate prin adresa nr. 78219 din 23 noiembrie 2006 conform cărora prin HCL nr. 688 din 14 noiembrie 2005 şi HCL nr. 432 din 26 iunie 2006 s-a aprobat punerea la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001 a terenului păşune de 30 ha din trupul Stoaffen în vedere acordării de măsuri reparatorii în echivalent persoanelor îndreptăţite conform Legii nr. 10/2001 (fila 123 din dosarul nr. 1429/62/2006 al Tribunalului Braşov).
PENTRU ACESTE MOTIVE Î
N NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Braşov, prin primar împotriva deciziei nr. 96 Ap din 3 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 53/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 504/2008. Civil → |
|---|
