ICCJ. Decizia nr. 5610/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5610
Dosar nr. 9214/117/200.
Şedinţa publică din 7 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 15 noiembrie 2006 reclamanţii F.G. şi N.L.B. (moştenitoarea lui F.T.A. – decedat), au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA Cluj, anularea deciziei nr. 3698 din 31 octombrie 2006 emisă de pârâtă, restituirea în natură a apartamentului nr. 1 înscris în C.F. 130938 Cluj, nr. top. 664/I, compus din sală de vânzare, magazie în suprafaţă utilă de 81,90 mp, cu părţile indivize comune, să se constate că cele două încăperi ce formează apartamentul nr. 1 au fost preluate fără titlu, să se constate că actul pârâtei, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. C J 8 din 12 februarie 1999 nu este opozabil reclamanţilor şi nu constituie titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate pentru pârâtă, să se dispună radierea din C.F. nr. 130938 nr. seria B 6 în favoarea SC P. SA şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F. în favoarea lui F.G. şi F.A. precum şi obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 30.000 € pentru întârzierea emiterii dispoziţiei.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că Decizia de respingere a notificării a fost emisă de către pârâtă la un an şi jumătate de la data pronunţării deciziei nr. 177/2005 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care pârâta a fost obligată să procedeze la emiterea deciziei.
S-a mai arătat că întreg imobilul în litigiu a aparţinut antecesorului părţilor, F.A. şi reclamantului F.G., fiind restituit în natură, cu excepţia celor două încăperi. Nulitatea titlului statului a fost stabilită pentru cealaltă parte din imobil întrucât proprietarii de C.F. se încadrau în excepţiile prevăzute de art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind studenţi la data naţionalizării. În ce priveşte preluarea părţii de imobil în cauză, prin Decizia nr. 3145/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că Statul Român nu are titlu valabil pentru partea de imobil, farmacie naţionalizată prin Decretul nr. 134/1949 dacă preluarea s-a făcut pe numele chiriaşului iar nu pe numele proprietarului.
Referitor la contractul de privatizare nr. CJ8 din 12 februarie 1999 s-a susţinut că la data încheierii acestuia spaţiul în cauză figura ca fiind revendicat, iar cumpărătorul a luat la cunoştinţă de acest fapt, astfel că acesta a fost de rea-credinţă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că solicitările formulate de reclamanţi în petitele 2, 3 şi 5 cu privire la nevalabilitatea titlului statului, restituirea în natură a apartamentului nr. 1 şi rectificarea înscrierilor în C.F. ale imobilului au fost soluţionate irevocabil prin hotărâri judecătoreşti pronunţate între aceleaşi părţi, fiind incidente dispoziţiile art. 166 C. proc. civ. raportat la art. 1201 C. civ.
Cu privire la petitul 4, pârâta a susţinut că acesta este lipsit de interes, întrucât este evident că acel contract nu este opozabil reclamanţilor însă efectele acestuia se impun şi reclamanţilor ca fapte juridice. Reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la plata de daune morale deoarece nu există o atingere adusă drepturilor personale, fără conţinut economic ale reclamanţilor, prin lipsa răspunsului la notificare.
În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei SC F.H. SRL, care a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, cerere de intervenţie admisă în principiu la 2 mai 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 358 din 9 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă cu privire la petitele de obligare la restituirea în natură şi constatare preluare abuzivă.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi având drept obiect anularea deciziei nr. 3698/2006, restituirea în natură a apartamentului nr. 1 înscris în C.F. 13098 Cluj, nr. top. 664/1, constatarea preluării fără titlu, constatarea inopozabilităţii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. CJ8 din 12 februarie 1999, rectificarea C.F. şi obligarea pârâtei la plata daunelor morale solicitate.
A fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de SC F.H. SRL în interesul pârâtei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele: prin acţiunea ce a formulat obiectul dosarului nr. 3963/2004 al Tribunalului Cluj reclamanţii F.G. şi F.T.A., antecesorul reclamantei N.L.B., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi SC P. SA restituirea în natură a imobilului în litigiu, constatarea nulităţii titlului statului şi intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 2252/2004 pronunţată în acest dosar s-a respins excepţia puterii de lucru judecat invocată de Statul Român, prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, iar pe fond a fost respinsă acţiunea, admiţându-se cererea de intervenţie.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că imobilul litigios, spaţiu comercial identificat ca fiind apartamentul nr. 1 înscris iniţial în C.F. 5316 Cluj a fost proprietatea reclamanţilor F.G. şi F.T., cu titlu de donaţiune în părţi egale. Potrivit înscrierilor de sub B 7 imobilul a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 134/1949 pentru naţionalizarea unităţilor sanitare, fiind farmacie particulară, aparţinând lui I.L. şi H.L., situată în str. G. nr. 36, făcându-se referire şi la procesul-verbal întocmit la data de 2 aprilie 1941 de către reprezentantul Ministerului Sănătăţii, într-o anexă a acestui proces-verbal menţionându-se că s-a predat şi contractul de închiriere încheiat cu proprietarul imobilului, dr. F.G.
Reţinând că prin dispoziţiile Decretului nr. 134/1939 legiuitorul din acea perioadă a consacrat caracterul „in rem" al naţionalizării, astfel că un bun preluat în baza acestui act normativ ar putea fi considerat ca fiind fără titlu valabil doar atunci când nu ar fi fost afectat activităţilor enumerate în titlul decretului, precum şi în art. 1 alin. (1), respectiv nu ar fi servit ca loc de desfăşurare al activităţii de farmacie, ceea ce nu este cazul în speţă, s-a concluzionat că preluarea imobilului s-a făcut cu titlu valabil, respectiv în conformitate cu dispoziţiile decretului incident şi a legii fundamentale din 1948.
Prin aceeaşi hotărâre s-a mai reţinut că în anul 1999 Fondul Proprietăţii de Stat a vândut către SC P. România SRL 50,3% din acţiunile deţinute de Stat la SC N.F. SA, din al cărei patrimoniu făcea parte şi farmacia nr. 4 Cluj-apoca, str. G. Imobilul litigios fiind preluat cu titlu valabil, aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001, sunt incidente prevederile art. 27 alin. (1) din acest act normativ, astfel că reclamanţii sunt îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii fără echivalent.
Sentinţa civilă nr. 2252/2004 a devenit irevocabilă, ca urmare a respingerii apelului, prin Decizia civilă nr. 252/A/2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi a respingerii recursului, prin Decizia nr. 7155/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Comparând cererile care au făcut obiectul dosarului nr. 3963/2004 cu cele ale prezentului dosar, prima instanţă a reţinut că în cauză operează autoritatea de lucru judecat cu privire la restituirea în natură a imobilului şi constatarea preluării fără titlu a acestuia, fiind prezentă tripla identitate de obiect, cauză şi părţi.
Avându-se în vedere că prin sentinţa civilă nr. 2252/2004 s-a statuat în mod irevocabil că preluarea apartamentului nr. 1 s-a făcut cu titlu valabil şi că în mod valabil acest imobil a intrat în patrimoniul SC P. SA, tribunalul a apreciat că nu se impune anularea deciziei nr. 3698 din 31 octombrie 2006 prin care SC P. SA a respins cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu, cu motivarea că acest imobil este în proprietatea pârâtei şi ţinând cont de hotărârile anterioare, nefiind posibilă restituirea în natură, reclamanţii nu justifică nici un interes în anularea acestei dispoziţii.
În ce priveşte petitul de constatare a inopozabilităţii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. CJ8 din 12 februarie 1999 şi faptul că acesta nu constituie titlu valabil de dobândire a titlului de proprietate, tribunalul a apreciat că în parte, operează autoritatea de lucru judecat, pentru că prin sentinţa civilă nr. 2252/2004 s-a reţinut că acest contract de vânzare-cumpărare de acţiuni constituie titlu pentru dobândirea dreptului de proprietate, iar în ce priveşte capătul de cerere referitor la inopozabilitate, aceasta nu mai prezintă interes pentru reclamanţi.
Petitul de radiere a înscrierilor din C.F. şi restabilirea situaţiei anterioare, s-a apreciat că reprezintă o cerere subsecventă primelor, astfel că se impune respingerea acestuia ca urmare a soluţiei dată celorlalte capete de cerere.
S-a mai reţinut că se impune respingerea cererii privind plata de daune morale, avându-se în vedere că prin sentinţa civilă nr. 2252/2004 s-a statuat în mod irevocabil că imobilul în litigiu se află în patrimoniul pârâtei care a fost privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001, fiind incidente prevederile art. 27 alin. (1) din această lege, notificarea urmând a fi soluţionată de instituţia implicată în privatizare.
Cererea de intervenţie în interesul pârâtei a fost admisă ca o consecinţă a respingerii acţiunii principale şi a interesului intervenientei care a încheiat cu pârâta contractul de franciză nr. 5774/2004 cu privire la imobilul în cauză.
Împotriva sentinţei pronunţată în cauză au declarat apel reclamanţii, care au susţinut că aceasta este nelegală şi inechitabilă.
Printr-o primă critică, apelanţii au susţinut că excepţia autorităţii de lucru judecat nu operează în cauză, deoarece în procesele anterioare nu a mai fost formulat un petit având ca obiect plângerea împotriva dispoziţiei de respingere a notificării. În cadrul acestei plângeri nu se pot face referiri la alte proceduri anterioare, deoarece aceasta echivalează cu refuzul de judecată a plângerii, încălcându-se principiul liberului acces la justiţie, ceea ce este inadmisibil.
Cu privire la fondul cauzei, apelanţii au arătat că imobilul situat în str. R.F. nr. 36 a fost proprietatea reclamantului F.G. şi a fratelui acestuia F.T.A., decedat la 18 decembrie 2005, iar prin sentinţa civilă nr. 291/1999 a Tribunalului Cluj acest imobil, cu excepţia a două încăperi folosite ca farmacie, le-a fost restituit în natură. Cele două încăperi ce au format ulterior apartamentul nr. 1 au fost folosite cu destinaţia de farmacie, motiv pentru care farmacia figurează şi în anexa la Decretul nr. 134/1948, iar întregul imobil a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
S-a mai susţinut că acest apartament a fost preluat de Stat fără titlu, iar contractul de privatizare a fost încheiat de pârâtă cu rea-credinţă, deoarece cunoştea că imobilul a fost revendicat de foştii proprietari.
Prin Decizia civilă nr. 438/A din 23 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., avându-se în vedere că prin sentinţa civilă nr. 2252/2004 a Tribunalului Cluj, irevocabilă, s-a respins acţiunea reclamanţilor împotriva pârâţilor Primarul municipiului Cluj-Napoca, Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi SC P. SA, având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. R.F. nr. 36 (fostă G.), spaţiu comercial identificat ca fiind apartamentul nr. 1 înscris în C.F. 130938 Cluj, nr. top. 664/I, constatarea nulităţii titlului statului şi intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor.
În prezenta cauză, printre alte petite s-a solicitat restituirea în natură a acestui apartament, a se constata că acesta a fost preluat fără titlu şi a se restabili situaţia anterioară de C.F. în favoarea reclamanţilor.
Instanţa de apel a reţinut că se constată existenţa triplei identităţi de părţi, de obiect şi de cauză, în privinţa părţilor excepţia operând deoarece în prezentul proces N.L.B. vine în calitate de moştenitoare a lui F.T.A., iar în privinţa cauzei, în ambele procese, reclamanţii au invocat calitatea de proprietari ai imobilului şi greşita aplicare a Decretului nr. 134/1948 şi Decretul nr. 92/1950.
Criticile formulate în apel, referitoare la fondul cauzei, s-ar impune a fi analizate, se arată în continuare în motivarea deciziei, doar în ipoteza în care s-ar fi constatat greşita reţinere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, pentru că aceste critici vizează existenţa titlului valabil al statului asupra imobilului.
În ce priveşte criticile referitoare la titlul pârâtei asupra imobilului, instanţa de apel a reţinut că, atât la data formulării notificării, conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cât şi la data emiterii dispoziţiei de către pârâtă, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamanţii sunt îndreptăţiţi doar la despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Referitor la susţinerea apelanţilor vizând îngrădirea liberului acces la justiţie şi că ar fi lipsiţi de orice cale de atac împotriva dispoziţiei emisă de pârâtă, se arată că prin sentinţă s-a reţinut excepţia autorităţii de lucru judecat doar parţial, în privinţa petitelor având ca obiect constatarea preluării abuzive, fără titlu, a imobilului şi obligarea la restituire în natură.
În termen legal, reclamanţii au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că Decizia recurată este vădit nelegală şi contradictorie, încălcându-se principiul liberului acces la justiţie, deoarece nici un alt proces anterior nu a avut ca obiect plângere împotriva dispoziţiei de respingere a restituirii în natură în cadrul căreia trebuia adusă o soluţie de fond cu privire la soarta imobilului şi că, din moment ce s-a emis această dispoziţie în baza unei hotărâri judecătoreşti, respectiv Decizia nr. 177/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie să aibă o cale de atac împotriva ei, altfel ar însemna că sunt lipsiţi de accesul liber la justiţie, deşi niciodată nici o instanţă nu s-a pronunţat asupra legalităţii dispoziţiei.
Un alt motiv de recurs se referă la fondul cauzei, recurenţii reluând susţinerile făcute în faţa instanţelor anterioare potrivit cărora apartamentul în litigiu, împreună cu întregul imobil ce a aparţinut reclamantului F.G. şi autorului F.T.A., a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950. Pentru că în apartamentul în litigiu a funcţionat farmacia I.L. şi H., care ocupau spaţiul cu titlu de închiriere, farmacia figurează şi în anexa la Decretul nr. 134/1948.
Recurenţii reclamanţi concluzionează că apartamentul nr. 1 nu a fost preluat cu titlu valabil şi drept consecinţă nu are titlu legal de proprietate nici societatea comercială ce invocă dreptul pretins dobândit în cadrul procesului de privatizare, nefiind îndeplinite cerinţele art. 27 din Legea nr. 10/2001 referitoare la preluarea proprietăţii cu titlu valabil şi evidenţierea proprietăţii cu respectarea dispoziţiilor legale în patrimoniul societăţii, susţineri care practic nu au fost analizate de instanţa de apel.
Printr-o altă critică recurenţii mai susţin că Decizia este nelegală sub aspectul art. 21 din Legea nr. 10/2001, instanţa neconformându-se principiului că obligaţia legală de restituire prevalează asupra oricărei opţiuni şi că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 Statul deţinea 4,9% din capitalul societăţii P., aspect ce nu a fost verificat de instanţă.
Reclamanţii au declarat recurs şi împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare formulată împotriva judecătorilor M.V. şi S.L., motivat de faptul că aceştia au pronunţat Decizia civilă nr. 52 din 2 martie 2001 a Curţii de Apel Cluj prin care intimata P. a fost intabulată în C.F. asupra spaţiului farmaciei, astfel că magistraţii şi-au exprimat părerea cu privire la titularul dreptului de proprietate în favoarea P.
Recursurile declarate în prezenta cauză sunt nefondate, în sensul considerentelor ce succed.
Prin încheierea pronunţată în cameră de consiliu la data de 15 octombrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor M.V. şi S.L. care compun completul C 5 A, formulată de apelanţii reclamanţi, reţinându-se că prin Decizia civilă nr. 52/2001 la care se face referire instanţa nu a statuat cu privire la titlul în baza căruia Statul Român a devenit proprietarul imobilului, apreciind această împrejurare ca fiind lipsită de relevanţă în raport cu obiectul cererii introductive.
Recursul declarat împotriva acestei încheieri este nefondat, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ. invocate.
Cauza ce a fost soluţionată prin Decizia civilă nr. 52/2001 s-a pronunţat între SC P.F. SA şi Statul Român, prin Consiliul local Cluj-Napoca, instanţa pronunţându-se asupra incidenţei prevederilor Legii nr. 15/1990, statuând că prin aplicarea acestor prevederi legale dreptul de proprietate a fost transmis, în 1991, de la Statul Român la SC P. SA.
În prezenta cauză se solicită, în principal, retrocedarea imobilului în natură, de la SC P. SA către foştii proprietari, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Ca atare, nu se poate reţine că judecătorii „şi-au spus părerea cu privire la pricina ce se judecă", cum se prevede expres prin art. 27 pct. 7 C. proc. civ.
Nu este fondat nici recursul declarat împotriva deciziei pronunţată în apel.
Nu poate fi primită critica recurenţilor vizând încălcarea liberului acces la justiţie, motivat de faptul că nici un alt proces anterior nu a avut ca obiect plângere împotriva dispoziţiei de respingere a restituirii în natură a imobilului.
Plângerea respectivă a constituit capăt de cerere distinct al acţiunii de chemare în judecată şi a fost soluţionat prin hotărârea pronunţată în cauză în sensul respingerii acesteia, cu motivarea că nu se impune anularea dispoziţiilor nr. 3698 din 31 octombrie 2006 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului întrucât nu este posibilă o asemenea măsură.
Împrejurarea că acest capăt de cerere a fost respins nu echivalează cu nesoluţionarea pe fond, şi implicit cu încălcarea liberului acces la justiţie, cum se acreditează prin motivele de recurs.
Sunt nefondate şi criticile vizând preluarea de către stat a imobilului în litigiu fără titlu valabil şi implicit deţinerea acestui imobil de către societatea privatizată în condiţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la aceste capete de cerere, instanţele anterioare au făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., avându-se în vedere că prin sentinţa civilă nr. 2252 din 9 noiembrie 2004 a Tribunalului Cluj, irevocabilă, s-a statuat în mod irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil şi că se află în patrimoniul pârâtei care a fost privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 27 alin. (1) din această lege.
S-a reţinut în mod corect existenţa autorităţii de lucru judecat, fiind îndeplinită cerinţa triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, în ambele dosare reclamanţii solicitând restituirea în natură a apartamentului nr. 1 înscris în C.F. 130938 Cluj nr. top. 66414, constatarea nevalabilităţii titlului statului, ambele acţiuni fiind întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În atare situaţie, reclamanţii nu mai pot cere valorificarea aceluiaşi drept printr-o nouă acţiune, fără a i se opune autoritatea de lucru judecat.
Prin aceste considerente se răspunde implicit şi ultimei critici din motivele de recurs, neputându-se relua şi analiza prevalenţa dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, privind restituirea în natură a imobilelor deţinute de o societate comercială, atâta vreme cât printr-o altă hotărâre s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 27, fost art. 26, din Legea nr. 10/2001, când nu este posibilă restituirea în natură.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii F.G. şi N.L.B. împotriva deciziei nr. 438 din 23 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, precum şi recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare din 15 octombrie 2007 dată de aceeaşi instanţă.
Obligă recurenţii reclamanţi F.G. şi N.L.B. la plata sumei de 2935 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC P. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 562/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5329/2008. Civil → |
|---|
