ICCJ. Decizia nr. 5493/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5493
Dosar nr. 6014/1/200.
Şedinţa publică din 3 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la nr. 5620/99/2007 pe rolul Tribunalului laşi, reclamantul A.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel laşi, Tribunalul Vaslui şi Ministerul Finanţelor Publice. A solicitat obligarea primilor 3 pârâţi la plata actualizată, în favoarea reclamantului , a sporului de risc şi solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioadele cât a activat ca judecător delegat la Judecătoria Vaslui şi Tribunalul Vaslui, respectiv 1 mai 2004-1 iulie 2004; 15 aprilie 2005-30 iunie 2005; 1 septembrie 2005-18 decembrie 2005 la Judecătoria Vaslui; în perioada 1 martie 2006-1 iulie 2006 la Tribunalul Vaslui. A mai solicitat obligarea Ministerului Finanţelor Publice la alocarea sumelor necesare efectuării plăţilor.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că potrivit dispoz. art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, personalul de specialitate juridică, beneficiază de un spor de 50% din salariu de bază brut lunar, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Acest text de lege a rămas în vigoare întrucât, deşi art. 50 din OUG nr. 177/2002 l-a abrogat, ulterior art. 41 din OUG nr. 27/2006 a abrogat în totalitate OUG nr. 177/2002.
Reclamantul a mai precizat că s-au păstrat criteriile de referinţă care au determinat stabilirea drepturilor prevăzute prin actul normativ sus amintit.
Totodată a susţinut că se impune admiterea cererii sale prin prisma respectării principiului ierarhiei actelor normative, o lege neputând fi modificată sau abrogată printr-un act normativ de rang inferior, respectiv de ordonanţă.
Ministerul Justiţiei a invocat faptul că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin OG nr. 83/2000.
Astfel învestit, Tribunalul laşi, secţia civilă şi litigii de muncă, prin sentinţa civilă nr. 1349 din 18 iulie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamant.
A obligat pârâţii Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel laşi, Ministerul Justiţiei să plătească reclamantului diferenţele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc şi solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizaţia de bază brută lunară pentru perioadele 31 mai 2004-1 iulie 2004, 15 aprilie 2005-30 iunie 2005,1 septembrie 2005-18 decembrie 2005, 1 martie 2006-1 iulie 2006, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
A respins, constatând că este prescris dreptul material la acţiune, capătul de cerere privind obligarea acestor pârâţi la plata diferenţei de drepturi salariale pentru perioada 1 mai 2004-31 mai 2004.
A obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor la care primii pârâţi au fost obligaţi prin prezenta hotărâre.
Tribunalul a constatat că legea incidenţă în cauză, Legea nr. 50/1996, are caracter de lege organică, conform dispoz. art. 73 pct. 1 lit. e) din Constituţie.
Prima instanţă a reţinut că potrivit dispoz. art. 47 din lege, magistraţii beneficiază de un spor de 50% pentru risc şi solicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar.
Deşi acest text legal a fost abrogat prin dispoz. art. l pct. 42 al OG nr. 83/2000, aceasta nu produce efecte juridice întrucât ordonanţa este un act normativ de nivel inferior legii.
Astfel, a da eficienţă juridică dispoziţiilor ordonanţei ar fi contrar principiului supremaţiei juridice a legii, potrivit căruia norma stabilită prin lege trebuie să corespundă Constituţiei României şi nu poate fi modificată sau abrogată decât de acte normative ulterioare, de acelaşi nivel sau de nivel superior.
împotriva sentinţei civile nr. 1349 din 18 iulie 2007 au formulat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Ministerul Justiţiei a criticat hotărârea invocând faptul că prin art. l pct. 42 din OG nr. 83/2000, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, s-au abrogat dispoz.art. 47 din această lege.
A susţinut că Legea nr. 50/1996 este o lege ordinară, astfel încât poate fi modificată în raport de dispoz.art. 115 din Constituţia revizuită, care reglementează competenţa legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanţe simple, în materii ce nu fac obiectul legilor organice.
Ministerul Economiei şi Finanţelor a criticat soluţia primei instanţe pe aspectul lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că, pe de o parte, nu există raporturi juridice între această instituţie şi reclamant iar, pe de altă parte, că potrivit Legii nr. 79/1996 privind finanţele publice, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite. A susţinut că, atât timp cât, Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăţilor solicitate de personalul din organele autorităţii judecătoreşti, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu poate fi obligat să aloce fonduri în vederea efectuării acestor plăţi.
În judecarea recursului, membrii completului de judecată învestit cu soluţionarea acestuia au formulat cereri de abţinere, motivate de împrejurarea că au pe rol litigii asemănătoare celui în cauză.
Curtea de Apel laşi, secţia de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 27 noiembrie 2007 a constatat imposibilitatea constituirii completului de judecată în soluţionarea cererilor de abţinere formulate de judecătorii P.D., P.S. şi P.C. şi a dispus trimiterea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în vederea soluţionării incidentului procedural.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin încheierea nr. 3029 din 15 mai 2008 a admis cererile de abţinere şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Suceava.
Curtea de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea nr. 33 din 25 iunie 2008, având în vedere prevederile art. l alin. (3) din OUG nr. 75 din 11 iunie 2008 a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea acesteia spre competentă soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, verificând legalitatea hotărârii în raport de criticile formulate, va reţine că recursul formulat de Ministerul Justiţiei nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti "pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Legea a suferit în timp mai multe modificări, completări şi chiar abrogări ale unor articole.
Se reţine că OUG nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, act normativ indicat de reclamant în cererea introductivă, a fost abrogată integral prin OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.
În conţinutul OUG nr. 27/2006 nu se face nici o menţiune despre sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihica de care beneficiau magistraţii în baza Legii nr. 50/1996.
Prin dispoz. art. l, pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, publicată în M.Of., Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, care a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în M.Of., Partea l,nr. 370 din 9 iulie 2001 a fost abrogat art. 47 din lege.
Activitatea de legiferare intră în atribuţiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituţie, adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Potrivit art. 108 alin. (3) din Constituţie ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta.
Prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanţe doar cu privire la modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 şi nu să abroge, nici total, nici parţial, această lege.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat şi la abrogarea unor dispoziţii ale legii, încălcându-se atât normele constituţionale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât şi dispoziţiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.
Din dispoziţiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, noţiunile de modificare, completare şi abrogare constituie evenimente legislative distincte.
Astfel, deşi prin legea de abilitare s-a acordat numai posibilitatea modificării şi completării legii, ordonanţa emisă în temeiul acesteia a depăşit limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României.
Or, acolo unde legiuitorul a avut intenţia să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a admis recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, a decis că judecătorii, procurorii, magistraţii- asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, şi după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Fată de cele de mai sus recursul Ministerului Justiţiei se va respinge ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul formulat de Ministerul Economiei şi Finanţelor se constată că:
Potrivit procedurii bugetare, reglementate de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Decizia finală privind conţinutul bugetului nu aparţine Ministerului Economiei şi Finanţelor, aceasta fiind un atribut exclusiv al legiuitorului.
Astfel, dispoz. art. 17 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice prevăd că Parlamentul adoptă legile bugetare anuale şi legile de rectificare elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta ".
Guvernul potrivit dispoz.art. 18 alin. (2) "asigură elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale şi transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită, prevăzut de prezenta lege ".
Ministerul Finanţelor Publice potrivit dispoz. art. 19 lit. g) "analizează propunerile de buget în etapa de elaborare a bugetelor " şi lit. k) "stabileşte conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite".
Dispoz.art. 35 alin. (1) din legea sus-menţionată prevăd că "Ministerul Finanţelor Publice pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la 30 septembrie a fiecărui an ".
Potrivit dispoz. art. 6 " legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi legilor bugetare anuale iniţiale, cu excepţia termenelor din calendarul bugetar".
În considerarea acestor dispoziţii legale, art. 5 lit. f) din HG nr. 386 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, prevede că în îndeplinirea atribuţiilor sale, Ministerul Economiei şi Finanţelor este autorizat să refuze cererile de finanţare de la bugetul de stat, de suplimentare şi de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condiţiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare ".
Din coroborarea dispoziţiilor legale invocate, rezultă că responsabilitatea Ministerul Economiei şi Finanţelor priveşte faza de proiect bugetar, pe care îl întocmeşte pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
În cursul exerciţiului bugetar anual, potrivit art. 14 alin. (3) din lege, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată şi plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.
În ceea ce priveşte eventualele rectificări de buget, acestea sunt supuse procedurilor privind elaborarea bugetelor anuale iniţiale, ordonatorii principali de credite putând formula în condiţiile art. 49 cereri de deschidere de credite.
Ministerul Economiei şi Finanţelor, deşi are un rol de sinteză în activitatea privind finanţele publice, este la rândul său un ordonator principal de credite cu buget propriu, care nu poate, potrivit art. 4 din legea menţionată, depăşi limitele maxime ale sumelor aprobate la capitolul cheltuieli în bugetul său.
Dispoz.art.47 alin. (4) din lege reglementează principiile de execuţie bugetară potrivit Cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite".
De altfel, printre atribuţiile Ministerul Economiei şi Finanţelor cuprinse în HG 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea acestui minister, nu se regăseşte şi aceea de a aloca fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuţii legate de întocmirea proiectelor de legi, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
În consecinţă, în speţă, Ministerul Economiei şi Finanţelor, ordonator principal de credite, nu poate fi obligat să aloce fonduri în vederea efectuării plăţilor decurgând din drepturi salariale ale angajaţilor altui ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Justiţiei, neavând potrivit dispoziţiilor legale atribuţii în acest sens.
Pe de altă parte, se constată că Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are încheiate raporturi juridice sau de altă natură obligaţională nici cu reclamantul A.M., nici cu pârâtul Ministerul Justiţiei, calitatea sa procesuală pasivă nefiind dovedită.
În raport de cele ce preced, se va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar în conformitate cu dispoz.art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va modifica în parte sentinţa civilă nr. 1349 din 18 iulie 2007 a Tribunalului laşi, în sensul că se va respinge acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 1349 din 18 iulie 2007 a Tribunalului laşi.
Modifică în parte sentinţa, în sensul că, respinge acţiunea formulată de reclamantul A.M. împotriva pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor şi menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5614/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5481/2008. Civil → |
|---|
