ICCJ. Decizia nr. 5683/2008. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5683
Dosar nr. 184/45/2008
Şedinţa publică din 9 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor si lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 23 mai 2007, reclamantele SC M.R.L. SRL Iaşi şi L.D.E.G.I.P.U.R.L. Huşi, în calitate de lichidator judiciar al SC M. SA Vaslui, au chemat în judecată pe pârâţii B.V., P.D., A.P., P.V., C.R. şi C.L., pentru a fi obligaţi în solidar la plata sumei de 9.090,19 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat în patrimoniul societăţii şi dobânda legală calculată în baza OG nr. 9/2000.
Invocând dispoziţiile art. 270-272 C. muncii, coroborate cu prevederile art. 109-1141 C. proc. civ., reclamantele au arătat că, prin încheierea dată de Tribunalul Vaslui la data de 30 noiembrie 2005 în dosarul nr. 69/RJF/1997, s-a aprobat raportul de expertiză contabilă şi s-a dispus ca lichidatorii judiciari să treacă la valorificarea expertizei contabile, în sensul de a proceda la recuperarea creanţelor de la debitori, de a formula acţiuni pentru atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de prejudicierea societăţii, conform Codului muncii şi pentru atragerea răspunderii persoanelor care au avut funcţii de conducere, conform art. 137 din Legea nr. 64/1995.
Pârâţii, în calitate de şef secţie mecano-energetice, director economic, director general şi cenzori sunt responsabili de producerea prejudiciului, aprobând reparaţii capitale la un autovehicul care fusese casat.
Prin sentinţa civilă nr. 1106 din 4 octombrie 2007, Tribunalul Vaslui a admis excepţia necompetentei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.
Tribunalul a reţinut că, deşi reclamantele au calificat conflictul ca fiind un litigiu de muncă, în realitate, litigiul are o natură complexă, pentru că, deşi se invocă dispoziţiile Codului muncii, activitatea cenzorilor este reglementată de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Întrucât Legea nr. 31/1990 este o lege specială faţă de Codul muncii, în privinţa cenzorilor urmează să se aplice dispoziţiile speciale în materia răspunderii civile, întemeiată pe contractul de mandat al acestora.
În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine dreptului comun, respectiv judecătoriei.
Prin sentinţa civilă nr. 548 din 8 februarie 2008, Judecătoria Vaslui a admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza la Curtea de Apel Iaşi.
Prin sentinţa nr. 10 din 11 martie 2008, Curtea de Apel Iaşi a stabilit în favoarea Tribunalului Vaslui competenţa de soluţionare a acţiunii.
Curtea de apel a reţinut că, potrivit principiului disponibilităţii, doar părţile sunt cele care stabilesc cadrul procesual şi limitele judecăţii.
Este adevărat că instanţa nu este ţinută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea să schimbe calificarea juridică dată de reclamant.
Însă, având în vedere faptul că, atât prin acţiune, cât şi prin răspunsul la întâmpinare şi la excepţia invocată, reclamantele au arătat că au înţeles să formuleze o acţiune în răspundere patrimonială, în baza art. 270 - 272 C. muncii, împotriva pârâţilor care, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor lor de serviciu, au produs prejudicii în patrimoniul SC M. SA Vaslui, urmărindu-se obligarea în solidar a acestora la plata despăgubirilor, instanţa nu poate să treacă peste dreptul de dispoziţie al părţilor.
Curtea de apel a mai reţinut că instanţa de fond urmează să stabilească, prin hotărârea ce se va pronunţa, dacă este vorba sau nu despre răspundere solidară şi în ce măsură sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul A.P.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esenţă, că litigiul nu este un litigiu de muncă, deoarece calitatea de manager general al SC M. SA Vaslui şi preşedinte al consiliului de administraţie a exercitat-o în baza unui contract de management şi nu în baza unui contract individual de muncă.
Având în vedere natura serviciului părţilor din cauză, normele prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1991 privind societăţile comerciale au caracter special faţă de normele generale prevăzute de art. 270 C. muncii.
A mai arătat recurentul, că dispoziţiile art. 84 C. proc. civ. permit instanţei, atunci când reclamantul introduce o cerere ce poartă o denumire greşită, ori chiar în cazul în care, din greşeală, reclamantul invocă un text de lege ce nu are aplicabilitate, să recalifice cererea şi să motiveze în drept hotărârea dată pe temeiul textelor de lege aplicabile.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Cadrul procesual, în funcţie de care instanţele sunt chemate să stabilească situaţia de fapt şi să aplice regulile de drept, este stabilit întotdeauna de reclamant, instanţele neputând schimba subiectele, obiectul sau cauza acţiunii civile, fără a încălca principiul disponibilităţii.
Determinarea cadrului procesual prezintă importanţă pentru cauză deoarece, în funcţie de acesta, urmează a se determina raportul juridic existent între părţi şi norma de drept material care îl guvernează.
Este adevărat faptul că o anume situaţie de fapt expusă şi probată trebuie calificată juridic de instanţele de judecată şi că cererea de chemare în judecată, potrivit dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită, dar calificarea juridică a unei situaţii de fapt nu poate fi făcută cu încălcarea principiului disponibilităţii, schimbându-se total obiectul şi temeiul juridic al acţiunii.
În cauză, aşa cum în mod corect a constatat curtea de apel, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin atitudinea procesuală ulterioară, reclamantele au arătat în mod constant că temeiul juridic al cererii este cel ce se regăseşte în dispoziţiile art. 270-272 C. muncii şi că acţiunea lor este „îndreptată împotriva unor salariaţi care, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor lor de serviciu au produs prejudicii în patrimoniul SC M. SA"
În aceste condiţii, schimbarea temeiului juridic al cererii şi al obiectului acţiunii nu se poate face de către instanţe fără încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, ceea ce nu este permis, iar, faţă de obiectul cererii determinat de către reclamante, corect, prin sentinţa atacată, s-a stabilit competenţa tribunalului pentru soluţionarea pricinii.
Faţă de cele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul A.P. împotriva sentinţei nr. 10 din 11 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5730/2008. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 562/2008. Civil → |
|---|
