ICCJ. Decizia nr. 562/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 562.
Dosar nr. 660/89/200.
Şedinţa publică din 8 octombrie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr. 660/89 din 22 februarie 2007, T.V. a solicitat obligarea Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 5.000.000 Euro, echivalent în lei cu titlu de daune materiale şi la suma de l5.000.000 Euro echivalent în lei cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 105/1982 a Judecătoriei Bârlad s-a constatat că reclamantul este tatăl minorului I.G., şi s-a încuviinţat ca acesta să poarte numele de T. Prin aceeaşi sentinţă reclamantul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În urma admiterii cererii de revizuire a sentinţei nr. 105/1982, prin sentinţa nr. 2061/2006 a Judecătoriei Bârlad, rejudecându-se cauza acţiunea pentru stabilirea paternităţii, a fost respinsă constatându-se că revizuentul pârât nu este tatăl copilului.
Reclamantul pretinde că hotărârea nr. 105/1982 l-a prejudiciat material, deoarece pe durata existenţei sentinţei a fost lipsit de o parte importantă a veniturilor băneşti, la început mai mari, deoarece a trebuit să suporte atât cheltuielile inerente derulării procesului, cât şi pensia de întreţinere la care a fost obligat, la care s-a adăugat diminuarea veniturilor, datorită reducerii capacităţii de muncă, în urma unui şoc nervos cauzat de proces.
Mai arată reclamantul că prin acest proces i s-a lezat onorarea, demnitatea, prestigiul profesional, afectată fiind şi familia în urma repetatelor invitaţii la poliţie pentru abandon.
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa nr. 724 din 6 iunie 2007 a respins acţiunea formulată de reclamantul T.V.
S-a reţinut că prin revizuirea sentinţei nr. 105/1982 a Judecătoriei Bârlad în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., proba nouă fiind expertiza medico-legală de examinarea ADN, s-a stabilit cu certitudine că reclamantul este exclus de la paternitatea minorului T.I.G.
În cauză, a reţinut instanţa, nu este vorba de o eroare judiciară în condiţiile în care hotărârea de stabilire a paternităţii a fost pronunţată în baza unui raport de expertiză, aşa cum aceasta se efectua la acel moment. Faptul că mai târziu reclamantul a avut posibilitatea efectuării examenului ADN, nu este culpa statului. Evoluţia ştiinţei medicale a permis în anul 2006 ca reclamantul să facă examenul ADN, care a stabilit cu precizie că acesta este exclus de la paternitatea copilului.
Soluţia tribunalului a fost confirmată prin Decizia nr. 121 din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi care a înlăturat motivarea instanţei de fond, precizând că în speţă nu se poate pune în discuţie existenţa unei erori judiciare, respectiv o greşeală gravă de judecată, deoarece proba ştiinţifică în temeiul căreia s-a admis cererea de revizuire a sentinţei nr. 105/1982 a fost imposibil de efectuat la momentul judecării cauzei în fond.
Totodată s-a reţinut că proba ştiinţifică a fost administrată într-o cale extraordinară de atac, astfel că apelantul nu a fost prejudiciat, deoarece în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, în sensul declarat.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Iaşi a declarat recurs motivat în drept pe nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 7, T.V., susţinând că a demonstrat legal şi ştiinţific cu raportul de expertiză ADN culpa statului.
Nu există nici un text de lege care să precizeze că prin evoluţia ulterioară a mijloacelor de investigare este înlăturată culpa statului care rezidă şi din faptul că la momentul judecării cauzei, instanţa a respins neargumentat şi nemotivat în drept cererea pârâtului din acel proces, de efectuare a unei contraexpertize.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 52 alin. (3) din Constituţie, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
În cauză, reclamantul recurent şi-a întemeiat acţiunea privitoare la răspunderea statului pentru eroarea judiciară comisă prin soluţia din sentinţa nr. 105/1982, pe dispoziţiile art. 998 C. civ. Aceasta presupune administrarea probelor necesare dovedirii existenţei şi întinderii prejudiciului generat de fapta ilicită, aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul. Sub aspect subiectiv, această răspundere a statului are un caracter obiectiv, de garanţie pentru faptele altora.
În speţă, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile pronunţate în precedent, nu poate fi vorba de o eroare judiciară, privită ca faptă ilicită, cauzatoare a prejudiciului, deoarece revizuirea sentinţei civile nr. 105/1982 a fost posibilă ca urmare a evoluţiei ştiinţifice, care a integrat în activitatea judiciară noi mijloace de investigaţie, generatoare a unei certitudini în stabilirea paternităţii, aşa cum este examinarea ADN. Desfiinţarea efectelor sentinţei nr. 105/1982 exclude culpa acelora pentru care statul este chemat să răspundă, deoarece noile mijloace de investigaţie generate de progresul ştiinţific, necunoscute la data pronunţării sentinţei nr. 105/1982 au constituit în accepţiunea art. 322 pct.5 C. proc. civ., mijloacele de probaţiune, imposibil de a fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Eroarea judiciară nu poate fi cantonată la interpretarea probelor sau la refuzul mult sau mai puţin justificat al instanţei de a încuviinţa administrarea unor probe solicitate de părţi, aşa cum susţine recurentul, atâta timp cât acestea nu implică reaua credinţă sau neglijenţa gravă a judecătorului în exercitarea funcţiei.
Or, în speţă, reclamantul recurent nu a probat nici unul din elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de textul legal, art. 998 C. civ. pe care şi-a întemeiat acţiunea, căci simpla desfiinţare prin revizuire a sentinţei nu presupune existenţa lor.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de T.V. la recursul de faţă sunt nefondate, motiv pentru care se va face în cauză aplicarea art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva deciziei nr. 121 din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5683/2008. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 5610/2008. Civil → |
|---|
