ICCJ. Decizia nr. 5753/2008. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5753

Dosar nr. 1003 /91/2008

Şedinţa publică din 13 octombrie 2008

Deliberând în condiţiile art. 261 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 177din 20 februarie 2007 a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorul M.G., împotriva dispoziţiei nr. 910 din 5 aprilie 2006 emisă de Primăria Focşani.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de la autoarea contestatorului M.L. în conformitate cu Decretul nr. 99 din 6 martie 1973 în scopul realizării reţelelor tehnico-edilitare şi a realizării aleilor de acces pentru darea în folosinţă a hotelului U. din municipiul Focşani, că în prezent terenul expropriat este cuprins în domeniul public.

Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 231 din 1 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul M.G., împotriva sentinţei civile nr. 177 din 20 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Vrancea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, terenul a fostei proprietăţi M. este ocupat de o alee de acces spre hotelul U., de parcare amenajată de Municipiul Focşani, de blocul Y, de spaţiul verde aferent blocului Y, de parcul de agrement „Grădina Publică". Acest lucru rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs M.G., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Prin Decretul nr. 99 din 6 martie 1973 a fost expropriat imobilul – casă şi teren, cu scopul edificării unor reţele tehnico-edilitare, ale pentru hotelul U. din municipiul Focşani.

- Din suprafaţa de teren de 1800 mp numai 84 mp a primit utilitatea din Decretul de expropriere menţionat.

Recursul nu este fondat.

Reclamantul M.G. a solicitat în condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată restituirea în natură a suprafeţei de 1800 mp situat în municipiul Focşani, şi despăgubiri pentru imobilul – casă, ce s-a aflat pe terenul menţionat, care a fost demolată.

Prin dispoziţia nr. 910 din 5.04.2006 emisă de Primăria Municipiului Focşani, s-a respins cererea reclamantului de restituire în natură şi s-a propus despăgubiri pentru imobilul-casă, şi teren aferent 1800 mp, pe considerentul că bunul face parte din domeniul public iar casa a fost demolată.

Este adevărat că imobilul-casă şi terenul aferent de 1800 mp situat pe raza municipiului Focşani a fost expropriat în baza Decretului nr. 99/1973. Scopul exproprierii a fost acela de a se realiza reţele tehnico-edilitare, alei de acces la hotelul U., parcul pentru blocul Y, spaţiu verde aferent blocului Y, parc de agrement „Grădina Publică".

Cu alte cuvinte, terenul în litigiu face parte din domeniul public al municipiului Focşani, aşa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară efectuată la instanţa de fond, fila 62-63, dosar nr. 820/2006 al Tribunalului Vrancea, anexat la dosarul cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi în consecinţă recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul M.G. împotriva deciziei nr. 231/A din 1 iunie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5753/2008. Civil