ICCJ. Decizia nr. 5783/2008. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5783
Dosar nr. 1417/86/2008
Şedinţa publică din 13 octombrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 1417/86 din 17 martie 2008, reclamanta M.A.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Tribunalul Suceava a solicitat obligarea celor trei pârâţi în solidar la plata actualizată a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, pe perioada 1 aprilie 2004-1 iulie 2005.
Reclamanta a arătat în acţiune că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Potrivit dispoziţiilor textului enunţat, magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar şi ulterior, prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, printre altele, a fost abrogat şi art. 47 din Legea nr. 50/1196, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr. 177/2002.
Reclamanta a mai arătat că acţiunea este întemeiată şi pe considerentul că un act normativ cu putere juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeaşi forţă juridică, astfel că în cazul de faţă s-au încălcat prevederile Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
A mai precizat reclamanta că, la data stabilirii acestui drept în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referinţă, care rezidă în condiţiile în care judecătorii şi personalul auxiliar îşi desfăşoară activitatea, condiţii ce sunt caracterizate ca fiind condiţii de risc şi suprasolicitare neuropsihică, iar aceste condiţii nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat, întrucât au crescut cerinţele înfăptuirii actului de justiţie privind calitatea şi eficienţa sporită, care, în situaţia unui sistem legislativ stufos şi uneori contradictoriu, cât şi în condiţii de muncă neadecvate etapei actuale, toate acest aspecte ducând la creşterea celor doi factori de risc.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice s-a invocat în primul rând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi, întrucât obiectul acţiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Suceava.
A mai fost invocată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei.
Examinându-se cu prioritate excepţiile invocate, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa a reţinut următoarele:
Instanţa a reţinut ca fondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru următoarele considerente:
Obligaţia de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal şi de acordare a drepturilor băneşti revine ordonatorilor de credite bugetare, respectiv Ministerul Justiţiei ca ordonator principal de credite, precum şi tribunalului ca ordonator secundar de credite. Aceste instituţii, s-a reţinut că au obligaţia să stabilească cheltuielile de personal ce urmează să fie cuprinse în legea bugetară, Ministerul Economiei şi Finanţelor neavând nicio răspundere în acest sens.
Potrivit art. 9 alin. (1)din Legea nr. 507/2003 privind Legea bugetului de stat pe anul 2004 şi Legea nr. 511/2004 ca Legea bugetului de stat pe anul 2005, ordonatorii principali de credite trebuie să stabilească numărul de posturi, salariile de bază, indemnizaţiile de conducere şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de lege, cu încadrarea în cheltuielile de personal şi numărul maxim de posturi aprobate pentru anii respectivi.
Prin art. 11 din aceeaşi lege s-a stabilit că obligaţia ordonatorilor principali de credite bugetare este aceea de a prezenta Ministerului Economiei şi Finanţelor, în termen de 30 de zile de la data publicării legii, situaţia privind repartizarea pe fiecare lună a cheltuielilor de personal aprobate.
Faţă de aceste texte, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i, potrivit legii, decât obligaţia de aprobare a statelor de funcţii, întocmite de ordonatorii principali de credite.
S-a stabilit că, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru chemarea în judecată a Ministerului Economiei şi Finanţelor, întrucât obiectul acţiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Suceava, Ministerul Economiei şi Finanţelor neavând nicio răspundere la garantarea acestor drepturi.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a reţinut că, potrivit art. 283 pct. l lit. c) C. muncii, prescripţia dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate este de trei ani.
În cauză, acţiunea a fost formulată la 17 martie 2008, situaţie în care s-a reţinut că acţiunea este prescrisă pentru perioada 1 aprilie 2004-1 februarie 2005, ţinând cont că este vorba de caracterul succesiv al prestaţiilor solicitate.
Pe fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Astfel, s-a arătat că în mod real prin art. l pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din această ultimă lege a fost abrogat expres. Insă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituţionale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât şi dispoziţiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.
În acest sens, s-a învederat că potrivit art. 108 alin. (3) din Constituţie „ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta".
Or, prin art. l pct. q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanţe numai cu privire la „modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele judecătoreşti, republicată.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat şi la abrogarea unor dispoziţii ale Legii nr.50/1996, deşi, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea şi abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Cu toate acestea, deşi prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării şi completării legii, prin ordonanţa emisă a avut loc şi abrogarea unor dispoziţii ale Legii nr. 50/1996.
S-a evidenţiat că, în acest context trebuie avut în vedere că, acolo unde legislativul a intenţionat să acorde executivului abilitatea pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres în cuprinsul legii de abilitare. Cu titlu de exemplu s-a arătat că, potrivit art. l pct. q 3 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanţă pentru abrogarea art. l alin. (3) pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1997..."
Din analiza prevederilor privind tehnica legislativă, în concret art. 56 Evenimentele legislative arată că: (1) După intrarea în vigoare a unui act normativ, pentru durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. (2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar şi prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferenţe", astfel că s-a constatat că abrogarea nu a fost dispusă în mod legal.
În acelaşi timp s-a arătat că, prin art. l din Protocolul adiţional nr. l la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale se prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.1
Sporul de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă, fiind un drept de creanţă s-a reţinut ca un bun în sensul art. l din Protocolul adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanta a fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, conform textului din protocolul enunţat, numai pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu s-a putut desprinde ideea privind utilitatea publică a lipsirii magistraţilor şi personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc şi suprasolicitare.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraţilor au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică apare mai evident ca lipsită de utilitate publică.
S-a mai arătat că, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţia României, dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaţionale, cu excepţia cazurilor în care Constituţia sau legile interne ar conţine dispoziţii mai favorabile.
În aceste condiţii s-a concluzionat că există conflict între art. l pct. 42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi art. l din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului, ceea ce a impus a se da preponderenţă şi a se aplica acest text din urmă.
De asemenea, reţinându-se că abrogarea realizată prin OG nr. 83/2000 este nelegală şi că raţiunea acordării sporului subzistă, pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Suceava au fost obligaţi la plata lui pentru perioada 1 februarie 2005 -1 iulie 2005.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Justiţiei, ce a fost criticată pentru nelegalitate prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul arată că art. 47 din Legea nr. 50/1996 reglementa acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică magistraţilor, precum şi personalului de specialitate, dar că textul a fost abrogat prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996.
Mai arată că, OG nr. 83/2000 a fost emisă în temeiul prevederilor art. l07 alin. (1)şi (3) din Constituţia României. Potrivit art. 114 alin. (1)din Legea fundamentală, Parlamentul putea adoptat o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice şi că această ordonanţă nu a vizat niciunul dintre domeniile rezervate legii organice, expres stabilite de legea supremă, întrucât salarizarea şi alte drepturi ale personalului din sistemul autorităţii judecătoreşti nu erau incluse în domeniul legii organice, delimitat prin art. 72 din Constituţia României în vigoare la acea dată.
Mai susţine recurentul că, prin art. 107 alin. (3) din Constituţia României este prevăzut că „Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta", iar la art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 s-a prevăzut că Guvernul a fost abilitat ca, de la data intrării în vigoare la legii de abilitare şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanţe în mai multe domenii printre care şi „modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată".
În fine, s-a mai susţinut că OG nr. 83/2000 a fost emisă în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile prevăzute de această lege, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale şi ulterior a fost aprobată de legiuitor.
Cu privire la sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, se solicită de către recurent constatarea faptului că abrogarea dispoziţiilor legale care îl prevedeau a reprezentat o problemă de legiferare.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate de pârât şi în raport de dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., instanţa îl reţine ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit art. 329 C. proc. civ. are obligaţia să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, la sesizarea Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, sau la cererea Ministerului Justiţiei, precum şi a colegiilor de conducere ale curţilor de apel.
Potrivit alin. (3) din acelaşi text, „Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe".
Astfel, prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008,SECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, au constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi, precum şi personalul de specialitate au dreptul de un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar şi după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Faţă de criticile invocate în recurs şi de conţinutul acestei decizii trebuie avut în vedere că:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi prin art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată şi completată, a fost efectiv plătit magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, fiind evidenţiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, publicată în M.Of., Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanţă a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în M. Of., Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în atribuţiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituţie, adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuţia adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanţe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele şi în condiţiile prevăzute în acea lege [art. l08 alin. (3) din Constituţie]. Dar asemenea ordonanţe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu şi al legilor organice.
OG nr. 83/2000 a fost emisă, aşa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q) pct. l din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice şi să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, art. 58 şi art. 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia şi redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii legislative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, şi, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de acelaşi nivel sau de nivel superior, care trebuie să îşi înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parţială a unui act normativ reprezintă instituţii juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice şi să completeze, iar nu să şi abroge Legea nr. 50/1996, nici total şi nici parţial.
Mai este de reţinut că la momentul emiterii OG nr. 83/2000 era în vigoare şi Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, ale magistraţilor-asistenţi şi ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată şi completată prin OG nr. 55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 23 că pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică judecătorii şi magistraţii-asistenţi beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată şi completată prin OG nr. 55/1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în M. Of., Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuşi, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din OG nr. 83/2000 s-au abrogat dispoziţiile art. 231 din Legea nr. 56/1996.
În acest fel, prin emiterea OG nr. 83/2000 au fost depăşite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispoziţiile art. l08 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1)din Constituţia României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii OG nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistraţii beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanţei, de indemnizaţii pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcţii de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speţă art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi art. IX alin. (2) paragraful 1 din OG nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată şi completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată şi completată, lege organică.
Neconstituţionalitatea abrogării dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, şi ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată şi completată, prin art. I pct. 42, respectiv prin art. IX alin. (2) din OG nr. 83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.
Curtea Constituţională are însă în competenţă numai controlul de constituţionalitate al dispoziţiilor din legile şi ordonanţele în vigoare, iar verificarea constituţionalităţii şi soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contraria a art. 147 alin. (l), cu referire la art. 126 alin. (1)din Constituţie, instanţelor judecătoreşti.
Or, art. I pct. 42 şi art. IX alin. (2) paragraful 1 din OG nr. 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituţionale, conform art. 147 alin. (1)din Constituţia României, şi îşi încetează efectele.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conţinute în art. I pct. 42 şi în art. IX alin. (2) din OG nr. 83/2000 impune ca instanţele de judecată să considere rămase în vigoare dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parţială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, şi, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată şi completată, să se producă şi după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reţinute, rezultă fără echivoc faptul că au supravieţuit dispoziţiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs şi produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispoziţiile respective nu şi-au încetat aplicabilitatea, deoarece, aşa cum s-a arătat, prin prevederile din OG nr. 83/2000 au fost depăşite limitele şi condiţiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţia României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanţei [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 a Constituţiei României].
Efectul imediat al supravieţuirii normei în discuţie rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin şi în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Corect a reţinut instanţa de fond existenţa conflictului art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi art. l din Protocolul adiţional 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului, situaţie în care a dat preponderenţă şi a aplicat acest ultim text.
În consecinţă, faţă de toate considerentele expuse, şi având în vedere că, abrogarea realizată prin OG nr. 83/2000 este nelegală şi raţiunea acordării sporului subzistă, corect s-a admis în parte acţiunea reclamantei de către instanţa de fond, şi urmează ca recursul pârâtului Ministerul Justiţiei să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtului Ministerul Justiţiei declarat împotriva sentinţei civile nr. 664 din 7 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6032/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5756/2008. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
