ICCJ. Decizia nr. 5997/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5997
Dosar nr. 229/112/200.
Şedinţa publică din 17 octombrie 2008
Deliberând, în temeiul art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 138/F din 6 aprilie 2006, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii H.E. şi H.O. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bistriţa, acţiune având ca obiect anularea dispoziţiilor nr. 2914 din 29 noiembrie 2005. S-a respins, totodată, ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul R.I.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin dispoziţia atacată s-a admis în parte cererea de restituire formulată de reclamanţi pentru terenul în suprafaţă de 949 mp situat în Bistriţa, înscris în C.F. 4764 Bistriţa, nr. top. 5677/b, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. S-a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că imobilul are destinaţia de nod stradal, parte carosabilă, trotuare pietonale şi spaţiu verde, reprezentând domeniu public, din care o parte este ocupată de blocul de locuinţe nr. 8, iar 6 mp sunt ocupaţi de staţia de carburanţi OMV.
S-a considerat că petenţii şi-au dovedit calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari cu certificatul de moştenitor nr. 59 din 8 iunie 2001, precum şi dreptul de proprietate al autorilor H.P., decedat la 7 septembrie 1998 şi E.H. (născută P.), decedată la 21 octombrie 2000, asupra terenului în suprafaţă de 949 mp, înscris în C.F. 4764 şi dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1544 din 29 noiembrie 1965 asupra imobilului A + 1 cu nr. top. 5677/b.
S-a mai reţinut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1396 din 6 iunie 2001 şi prin actul adiţional nr. 2685 din 3 iulie 2001, precum şi prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2592 din 11 mai 2004, reclamanţii au cesionat cu titlu gratuit intervenientului R.I.M., toate drepturile ce li se cuvin conform Legii nr. 10/2001, însă intervenientul nu justifică calitatea de persoană îndreptăţită conform art. 3 şi art. 4 din actul normativ menţionat.
S-a avut, de asemenea, în vedere că nu este posibilă compensarea cu un alt teren, respectiv cu o cotă parte din terenul întabulat în C.F. 430 Bistriţa, nr. top. 2124/1/1, întrucât acest imobil nu este disponibil.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii precum şi intervenientul R.I.M., susţinând că, într-adevăr, în sensul strict al Legii nr. 10/2001, intervenientul nu este persoană îndreptăţită, însă nu există nicio dispoziţie legală care să-i împiedice pe reclamanţi să-i transmită această calitate.
S-a învederat că terenul înscris în C.F. 430 Bistriţa face parte din domeniul privat al Municipiului Bistriţa, fiind susceptibil de atribuire în compensare, mai ales că intervenientul are deja un drept de superficie asupra acestuia.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 34/A din 24 ianuarie 2008, a admis în parte apelul reclamanţilor şi intervenientului şi a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte cererea reclamanţilor, precum şi cererea de intervenţie principală formulată de R.I.M.
S-a constatat că intervenientul, în baza contractului de cesiune autentificat sub nr. 2592 din 11 mai 2004 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi Bria, este titularul dreptului de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. 4764 Bistriţa, nr. top. 5677/b, teren în suprafaţă de 949 mp, situat în Bistriţa.
S-a anulat dispoziţia nr. 2914 din 29 noiembrie 2005, emisă de pârât şi s-a dispus acordarea în compensare către intervenient a cotei reale de 618,77/3343 parte din terenul situat în Bistriţa, aferent nr. top. 2124/1/1 din C.F. 430 Bistriţa, deţinut în prezent de acesta cu titlu de superficie, evidenţiată în C.F. 430 Bistriţa, nr. top. 2124/1/1, sub C 24, cotă parte corespunzătoare valorii de 438.089,16 lei.
S-a dispus ca pârâtul să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în favoarea intervenientului, corespunzător valorii de 339.141,84 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1012 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 26 alin. (1) şi a apreciat că terenul din C.F. 430, nr.top. 2124/1/1, afectat de un drept de superficie în favoarea mai multor titulari, printre care şi intervenientul pentru suprafaţa de 618,77 mp, înscrisă sub nr. C24 (în C.F. 430), poate fi considerat ca disponibil, întrucât se află în domeniul privat al Municipiului Bistriţa, compensarea urmând să opereze direct în persoana intervenientului, care se subrogă în drepturile cuvenite reclamanţilor în baza Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Bistriţa, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâtul a criticat Decizia pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 394, art. 10 alin. (10), art. 22 alin. (1) şi (5) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, precum şi a art. 1391 şi urm. C. civ. şi art. 36 alin. (2) lit. c) şi alin. (5) din Legea nr. 215/2001 republicată şi a art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 422/2001, în stabilirea admisibilităţii cererii de intervenţie formulate de un terţ faţă de procedura Legii nr. 10/2001.
S-a susţinut că intervenientul putea contesta dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001 numai pe calea unei acţiuni în anulare de drept comun şi că reclamanţii nu puteau beneficia de acordarea în compensare a terenului asupra căruia intervenientul avea constituit un drept de superficie, acesta nefiind înscris în lista bunurilor ce pot fi oferite în compensare în condiţiile art. 1 alin. (5) din OUG nr. 209/2005.
Recurentul a învederat că din punct de vedere urbanistic, terenul din str. A. nr. 3 este situat în zona de rezervaţie istorică şi de arhitectură a Municipiului Bistriţa, potrivit HCL nr. 43/2004, operând interdicţiile prevăzute de art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 422/2001, cu modificări şi completări ulterioare.
Intimaţii reclamanţi H.E. şi H.O. şi intervenientul R.I.M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând criticile invocate de pârâtul recurent raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica formulată prin primul motiv de recurs vizând inadmisibilitatea cererii de intervenţie formulată de intimatul R.I.M. este neîntemeiată.
Corect instanţa de apel a dat eficienţă contractului de cesiune prin care reclamanţii au transmis intervenientului toate drepturile lor izvorând din dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu privire la terenul de 949 mp, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 1391-1398 C. civ.
Această cesiune încheiată în formă autentică a fost notificată pârâtului-recurent, conform art. 1393 C. civ., fiindu-i opozabilă.
Nu există nicio interdicţie legală care să îi împiedice pe reclamanţi să-şi cesioneze drepturile, intervenientul subrogându-se astfel în drepturile şi obligaţiile lor (reclamanţilor), deci inclusiv în dreptul de a obţine măsuri reparatorii pentru terenul imposibil a fi restituit în natură.
De altfel, instanţa de apel nu a constatat calitatea de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 în ceea ce priveşte pe intervenient, reţinând doar că acesta este titularul dreptului de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul teren în suprafaţă de 949 mp, înscris în C.F. 4769 Bistriţa, nr. top. 5677/b, situat în municipiul Bistriţa, ca efect al contractului de cesiune autentic încheiat cu autorii notificării reclamanţilor H.O. şi H.E.
De asemenea, reclamanţii în calitate de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001 au fost cei care au contestat dispoziţia emisă la 29 noiembrie 2005, deşi contractul de cesiune era încheiat anterior, respectiv la 11 mai 2004.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, prin care se contestă calitatea de bun disponibil a suprafeţei de 618,77/3343 părţi din terenul înscris în C.F. nr. 430 Bistriţa, asupra căruia intervenientul R.I.M. are un drept tabular de superficie este, de asemenea, nefondată.
Faptul că s-a acordat în compensare o cotă şi nu o suprafaţă de teren în integralitatea sa, identificată topografic şi cadastral, nu are nicio înrâurire asupra soluţiei pronunţate, atâta timp cât, potrivit art. 728 C. civ., se poate formula oricând o cerere de ieşire din indiviziune.
De altfel, expertiza topografică efectuată în faza apelului a constatat că terenul este liber de construcţii şi poate fi atribuit în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Un argument în plus în sensul că terenul din C.F. 430, nr. top. 2124/1/1 poate fi acordat în compensare chiar dacă este afectat de o sarcină este conferit de legiuitor prin terminologia folosită în textul art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, care se referă la „posesia" şi nu la proprietatea imobilelor care fac şi obiectul acestei legi.
Prin măsura compensării cu terenul menţionat, ce face parte din domeniul privat al Municipiului Bistriţa, nu sunt lezate nici drepturile de superficie ale celorlalţi titulari, intervenientul având deja înscris în C.F. dreptul de superficie cu privire la suprafaţa de 618,77 mp.
Nici critica referitoare la calitatea de monument istoric a bunului atribuit în compensare nu este întemeiată.
Deşi acesta este, într-adevăr, situat într-o zonă istorică, nu s-a dovedit în cauză calitatea acestuia de „monument" în sensul dispoziţiilor Legii nr. 422/2001, art. 3 lit. a).
Pe cale de consecinţă terenului în discuţie nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 şi art. 10 care se referă strict la protecţia monumentelor istorice.
În speţă nu s-au încălcat nici dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit. c) şi alin. (5) din Legea nr. 215/2001 republicată, act normativ în raport de care Legea nr. 10/2001 are caracter special.
Astfel, art. 26 din Legea nr. 10/2001 dispune că, în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii.
Or, în cauză s-a dovedit că măsura compensării este posibilă, instanţa de apel dând eficienţă astfel dispoziţiilor legale menţionate, fără a încălca Legea nr. 215/2001.
Pentru toate aceste considerente se va constata că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, nefiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiul Bistriţa împotriva deciziei civile nr. 34 A din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, muncă, asigurări sociale şi minori.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5915/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5909/2008. Civil → |
|---|
