ICCJ. Decizia nr. 5909/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5909
Dosar nr. 8983/30/200.
Şedinţa publică din 16 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 30 martie 2005, precizată ulterior, la termenul de judecată din 18 noiembrie 2005 (filele 10 – 14 dosar nr. 8983/C/2005 al Tribunalului Timiş), reclamanta SC T. SA a chemat în judecată pârâţii Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună stabilirea liniei de hotar ce desparte terenul proprietatea reclamantei – nr. top. 23491/3 înscris în C.F. 139916 Timişoara şi nr. top. 23491/1/1/1/3 înscris în C.F. nr. 133917 Timişoara de terenul proprietatea pârâtei nr. top. 23492/2, nr.top. 23492/2, nr.top. 23492/3, nr.top. 23491/2, din C.F. nr. 18055 Timişoara; obligarea pârâtei la demolarea gardului de pe aliniamentul actual aflat pe proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz, autorizarea acesteia din urmă ca demolarea să se facă de ea, pe cheltuiala pârâtei; predarea în deplină posesie a suprafeţei de teren de 10.351 mp şi 15.206 mp, total 25.557 mp, ocupată în prezent de pârâtă în mod ilegal şi obligarea acesteia la construirea unui gard comun pe linia de hotar ce se va stabili; obligarea pârâtei la desfiinţarea tuturor construcţiilor şi/sau plantaţiilor amplasate pe terenul proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz, autorizarea acesteia ca demolarea să se facă de ea pe cheltuiala pârâtei. Au fost solicitate cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
În motivarea cererii, reclamanta SC T. SA a precizat că este proprietara tabulară a parcelelor cu nr. top. 23491/3 înscris în C.F. 139916 Timişoara, în suprafaţa de 10.351 mp şi nr. top. 23491/1/1/1/3 înscris în C.F. 139917 Timişoara în suprafaţă de 15.206 mp, dobândite prin cumpărare. Pe această parcelă, pârâta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara a construit un gard pe un aliniament stabilit în mod arbitrar, extinzându-şi abuziv posesia şi asupra unei suprafeţe de teren care este proprietatea reclamantei şi asupra căreia nu deţine nici un titlu.
Reclamanta SC T. SA a precizat că aliniamentul adevărat al liniei de hotar este cel cuprins între punctele 29-30-31-32-33-34-35-36, iar linia A-B, ce reprezintă actualul aliniament al liniei de hotar stabilit arbitrar de pârâtă din planşele anexate cererii introductive, cuprins între punctele A-27-28-29-30-31-32-33-34-35-36-B-A, este suprafaţa de teren ocupată şi folosită în mod ilegal de către pârâtă, revendicată de reclamantă prin prezenta acţiune, ea invocându-şi calitatea de proprietar tabular în baza contractului de vânzare-cumpărare şi a evidenţelor de carte funciară.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 584 şi urm. C. civ., art. 480 C. civ., art. 1073 şi art. 1077 C. civ.
Prin întâmpinarea depusă în cauză pentru termenul de judecată de 25 aprilie 2005, pârâta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii civile formulată de reclamanta SC T. SA, precizând că suprafaţa de teren revendicată de aceasta din urmă face parte din domeniul public al statului şi se află în administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara – Staţiunea Didactică Experimentală, încă din anul 1968, dată de la care este stabilită şi linia de hotar, neschimbată până în prezent. Pârâta a precizat că în condiţiile în care suprafaţa de teren revendicată de reclamantă constituie domeniul public al statului sunt incidente prevederile art. 136 alin. (4) din Constituţia României, potrivit cu care bunurile proprietate publică sunt inalienabile şi ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. Tot în acest sens, au fost invocate şi dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 modificată ulterior, art. 8, art. 22/3 şi art. 22/4 din Legea nr. 290/2002, din cuprinsul cărora rezultă intenţia evidentă a legiuitorul de a proteja domeniul public al statului, şi mai ales cel dat în administrarea instituţiilor de învăţământ superior agricol şi silvic şi al unităţilor de cercetare, datorită activităţilor desfăşurate de acestea.
Prin sentinţa civilă nr. 5870 din 6 iunie 2005 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 4643/C/2005, în raport de temeiurile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. ce reglementează competenţa materială a tribunalului, ca primă instanţă în soluţionarea cererilor în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei, şi văzând că în prezenta cauză, imobilul în litigiu are o valoare de 10.550.769.645 lei, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara şi s-a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Timiş.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 898/30 din 5 septembrie 2005, prin declinare, iar la termenul de judecată din 18 noiembrie 2005, reclamanta SC T. SA a formulat note de şedinţă şi o precizare de acţiune, privind natura juridică a cererii, subliniind că acţiunea civilă introdusă la data de 3 martie 2005, a fost o acţiune în grăniţuire menită să reconstituie vechiul hotar, însă ulterior, raportat la apărările pârâtei care a înţeles să opună reclamantei, proprietara tabulară, un drept de proprietate publică extratabular, acţiunea a dobândit un caracter petitoriu devenind şi acţiune în revendicare, sens în care în cauză a fost introdus în temeiul Legii nr. 213/1998 şi Ministerul Finanţelor Publice, ca titular al pretinsului drept de proprietate publică, acţiunea civilă fiind de altfel timbrată la valoarea imobilului revendicat.
Prin sentinţa civilă nr. 230 din 2 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, în dosar nr. 8983/30/2005, nr. format vechi 8983/C/2005, a fost respinsă acţiunea civilă formulată şi precizată ulterior de reclamanta SC T. SA în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice în reprezentarea Statului Român.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că hotarul actual, respectiv gardul de beton edificat de pârâtă în anul 1968, concomitent cu conferirea dreptului de administrare asupra imobilului în litigiu, este cel real, în absenţa unor probe apte a demonstra deposedarea reclamantei de imobilul revendicat, dobândit prin cumpărare, în limitele hotarelor existente la data transmisiunii, intervenită la 27 august 2004.
Prima instanţă a subliniat că raportat la dispoziţia art. 584C. civ., care conferă proprietarului dreptul de a îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite de a sa, judecătorului nu îi este îngăduit a crea un nou hotar, ci el este chemat a-l reconstitui pe cel real, cu alte cuvinte, să identifice limita de graniţă originară, stabilită fie prin voinţa comună şi concordantă a proprietarilor, fie impusă prin hotărâre judecătorească sau lege. Prin urmare, stabilirea unui alt hotar decât cel existent în momentul dobândirii terenului, nu poate fi pretinsă şi reţinută de proprietarul nemulţumit, indiferent că el se prevalează de o serie de înscrisuri şi schiţe cadastrale, din moment ce hotărârea judecătorească de grăniţuire este întotdeauna declarativă şi niciodată, în constituire de drepturi sau transformare de drepturi, cu atât mai mult cu cât cartea funciară garantează doar existenţa dreptului, iar nu şi întinderea exactă a acestuia.
În concluzie, prima instanţă reţine că o eventuală diferenţă de suprafaţă „în minus" la o parcelă de teren nu poate fi pusă pe seama „plusului" existent la o parcelă învecinată, regularizarea acestor diferenţe urmând a fi realizată prin mijloace juridice de apărare a dreptului de proprietate, cum ar fi acţiunea în revendicare.
Raportat la speţa de faţă, revendicarea implică ideea de deposedare a titularului de bunul revendicat, şi care trebuie probată.
Întrucât în cauză nu s-au administrat probe în acest sens, tribunalul a respins acţiunea civilă care, reţine acesta, raportat la existenţa de peste 30 de ani a gardului despărţitor între proprietăţile limitrofe supuse grăniţuirii, apare a fi inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC T. SA Timişoara a declarat apel în termen legal la 18 iunie 2007, iar prin motivele de apel depuse în termen legal la 17 septembrie 2007 (fila 16 – 25 dosar apel) a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile şi rejudecând în fond cauza, admiterea acţiunii civile astfel cum a fost formulată.
Prin Decizia civilă nr. 530/A din 3 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara s-a admis apelul declarat de reclamanta SC T. SA Timişoara, s-a schimbat în tot sentinţa civilă şi rejudecând, în fond, s-a admis acţiunea civilă, astfel: s-a stabilit linia de hotar ce desparte terenul proprietate de terenul pârâtei, pe aliniamentul C – D- E – F – M – I – K (respectiv din 29 – 30 – 31 – 32 – 33 – 34 – 35 – 36), conform schiţei de plan de raportul de expertiză tehnică a expertului Ş.I.
A fost obligată pârâta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara să demoleze gardul de pe aliniamentul actual, iar în caz de refuz a autorizat reclamanta să-l demoleze pe cheltuiala pârâtei.
A fost obligată pârâta să procedeze la construirea unui gard comun pe aliniamentul nou ce constituie linia de hotar, respectiv C – D- E – F – H – I – K. A fost obligată pârâta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara să predea reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie şi folosinţă suprafaţa de 25.793 mp, conform expertizei efectuate ce face parte a hotărârii. A obligat pârâta să desfiinţeze de pe acest teren toate construcţiile sau plantaţiile existente, iar în caz de refuz, a autorizat reclamanta să le facă pe cheltuiala pârâtei.
S-a reţinut de instanţa de apel:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă iniţial la Judecătoria Timişoara şi declinată apoi în favoarea Tribunalului Timiş, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara şi cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: stabilirea liniei de hotar ce desparte terenul proprietatea reclamantei –nr.top. 23491/3 înscris în C.F. 139916 Timişoara şi nr. top. 23491/1/1/3 înscris în C.F. nr. 139917 Timişoara de terenul proprietatea pârâtei nr.top.23492/2, nr. top. 23492/3, nr. top. 23491/2, din C.F. nr. 18055 Timişoara, obligarea pârâtei la demolarea gardului de pe aliniamentul actual aflat pe proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz, autorizarea acesteia din urmă ca demolarea să se facă de ea, pe cheltuiala pârâtei; predarea în deplină posesie a suprafeţei de teren de 10.351 mp şi 15.206 mp, total 25.557 mp, ocupată în prezent de pârâtă în mod ilegal şi obligarea acesteia la construirea unui gard comun pe linia de hotar ce se va stabili; obligarea pârâtei la desfiinţarea tuturor construcţiilor şi/sau plantaţiilor amplasate pe terenul proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz, autorizarea acesteia ca demolarea să se facă de ea pe cheltuiala pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
Temeiul de drept invocat de reclamantă în susţinerea cererii, îl constituie dispoziţiile art. 584 şi urm. C. civ. şi art. 1073 şi 1077 C. civ.
Scopul şi finalitatea prezentei acţiuni civile constituindu-l stabilirea întinderii dreptului real şi stabilirea liniei de hotar.
Din actele depuse la dosarul cauzei, Curtea reţine că reclamanta este proprietara parcelelor cu nr. top. 23491/3 înscris în C.F. nr. 139916 Timişoara în suprafaţă de 10.531 mp şi nr. top. 23491/1/1/1/3 înscris în C.F. nr. 139917 Timişoara în suprafaţă de 15.206 mp, dobândite prin cumpărare.
Terenul în litigiu (proprietatea reclamantei SC T. SA Timişoara şi posedat în mod nelegitim de pârâta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara) se află situat pe teritoriul de carte funciară Timişoara, pe Aleea Aradului la ieşirea din oraş, având următoarele repere: la nord terenul proprietatea Statului Român folosit de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara cu nr. top. 23492/2, 23492/3, 23491/2 înscrise în C.F. 18055 Timişoara; la vest limita teritoriului administrativ al comunei Dumbrăviţa; la sud nr. top. 23491/1/1/1/2/2 şi 23491/1/1/1/1/2 teren pe care se află magazinul Selgros şi nr. top.23491/1/1/1/2/1 drum privat proprietatea T.; la est drumul naţional DN 6 Timişoara – Arad (Calea Aradului) domeniu public.
Terenul în litigiu este descris de două parcele alăturate având următoarele numere top: parcela nordică – 23491/3 în suprafaţă de 10.531 mp înscris în C.F. 144152 Timişoara (adus din C.F. 139916 şi iniţial din C.F. 12853 Timişoara); parcela sudică – 23491/1/1/1/3 în suprafaţă de 15.206 mp înscris în C.F. 139917 Timişoara (adus din C.F. 12853 Timişoara).
Aceste terenuri au aparţinut iniţial lui K.E. (sub B1) şi ele nu au fost expropriate de către Statul Român,astfel că în anul 1992, succesoarei fostului proprietar tabular K.E., numita M.G.E.M., şi-a înscris dreptul de proprietate asupra lor, sub B6, cu titlu de moştenire.
În anul 1994 are loc prima dezmembrare a nr. top. 23491/1 creându-se parcela 23491/1/1 de 188813 mp de sub B7, reînscrisă în aceeaşi Coală C.F. sub A I 5.
În anul 2000 are loc o nouă dezmembrare a nr. top. 23491/1/1 creându-se parcela 23491/1/1/1 de 186470 mp de sub B10, reînscrisă în aceeaşi Coală C.F. sub A I 8.
La 5 decembrie 2001 E.M. vinde numitei P.D.M. toate parcelele rămase în C.F. 12853 Timişoara (inclusiv cele în speţă) la B 13.
Noua proprietară dezmembrează la 22 octombrie 2003 sub B 15 parcela 23491/1/1/1 în patru subparcele creându-se în acest moment parcela sudică în speţă cu nr. top. 23491/1/1/1/3 de 15.206 mp reînscrisă în C.F. sub A 11.
La 6 iulie 2004 M.P. vinde cele două parcele în speţă societăţii I.MP România Industrial Co. SRL Timişoara, aceasta înscriindu-se ca proprietar la B 23.
Aşa cum rezultă din extrasele de C.F. depuse la dosar, C.F. 12853 Timişoara, poziţia B 4, de la proprietarul tabular iniţial, K.E. a fost expropriat doar parcela nr. top. 23491/2, în anul 1996, astfel că asupra parcelelor în litigiu, a rămas înscris proprietarul K.E..
La data cumpărării de către reclamanta SC T. SA a acestor parcele, ele erau ocupate şi folosite de către pârâta Universitatea şi Ştiinţe Agricole de Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, fiind delimitate de parcelele învecinate cu un gard de beton, edificat prin anul 1968. Terenul revendicat de reclamantă se învecinează cu terenul proprietatea Statului Român, folosit de către pârâtă, înscris C.F. 18055 Timişoara, parcela cu nr. top. 23492/2, 23492/3 şi 23492/2. În acest context, pârâta şi-a extins folosinţa şi asupra parcelelor învecinate cu cele proprietatea Statului Român (cele în litigiu), deşi, aşa cum rezultă şi din depoziţia martorei M.G.E.M., fosta proprietară tabulară a imobilelor, în calitate de moştenitoare legală a proprietarului tabular iniţial, K.E., ea a avut numeroase discuţii cu conducerea pârâtei, pentru eliberarea terenului ocupat abuziv din teren proprietatea ei, mai mult, martora precizează că la un moment dat, pârâta s-a oferit să cumpere aceste parcele, astfel se confirmă, încă o dată, recunoaşterea ocupării şi folosirii fără titlu a acestor parcele de teren.
Conform schiţelor plan depuse la dosar şi a expertizei tehnice efectuate în cauză, linia de hotar stabilită arbitrar de pârâtă, prin edificarea gardului din beton, se află pe aliniamentul A – B, iar limita de proprietate ce separă conform evidenţelor de C.F. terenul aparţinând reclamantei SC T. SA de terenul ce aparţine Statului Român, îl constituie aliniamentul 29-30-31-32, 33, 34, 35, 36.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, raportat la probele administrate, astfel că în baza art. 296 C. proc. civ., raportat la art. 584 C. civ., art. 480 C. civ. va admite apelul, va schimba în tot sentinţa civilă şi rejudecând pe fond, va admite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantă.
Împotriva deciziei au declarat recurs atât pârâta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, cât şi pârâta D.G.F.P. Timiş, în numele Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Recurenta-pârâtă Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara a învederat următoarele motive de nelegalitate a deciziei atacate:
Instanţa de apel, prin Decizia civilă nr. 530/2007 a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind încălcate dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece Curtea de Apel Timişoara a obligat în mod legal la predarea unor suprafeţe de 25.793 mp, nesocotindu-se principiul disponibilităţii, statuat de dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
O a doua critică vizează nelegalitatea deciziei pentru motivul de casare prevăzut de art. 1304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece Decizia nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Se invocă astfel faptul că Decizia atacată este practic o copie după motivele de apel depuse de reclamantă, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, precum şi faptul că nu s-au consemnat întocmai declaraţiile martorei M.E.
O altă critică vizează greşita aplicare şi încălcare a legii, şi anume a art. 584 C. civ., a art. 32 din Legea nr. 7/1996, a art. 23 şi art. 44 din Legea nr. 348/2003, fiind astfel evident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor (în calitate de reprezentant al Statului Român), prin D.G.F.P. Timiş a învederat următoarele motive de nelegalitate:
Decizia Curţii de Apel Timişoara este dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece s-au încălcat prevederile legale cu privire la condiţiile impuse de art. 584 C. civ. atribuindu-se în mod nelegal reclamantei o suprafaţă de teren de 25.793 mp.
De asemenea, se invocă faptul că în apel nu au fost stabilite alte împrejurări decât cele stabilite de instanţa de fond.
Se susţine că demersurile reclamantului-apelant sunt fără suport legal, între parcela cu nr. top. 23491/3 şi parcela ce aparţine Statului Român, nr. 23492/2 există încă din anul 1968 un gard despărţitor – înalt de 2 m, ce a delimitat cele două proprietăţi, iar stabilirea altui hotar este inadmisibilă, fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se invocă şi incidenţa privind art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanţa de apel obligând pârâta „Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara" să predea reclamantei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 25.793 mp, cu aproape 200 mp mai mult decât a solicitat reclamanta-apelantă; faţă de această situaţie de fapt, se apreciază că este corectă soluţia instanţei de fond.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prima critică a recurentei Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara (USAMVB), susţinută şi de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în cuprinsul motivelor de recurs, vizează incidenţa art. 304 pct. 6 C. proc. civ., critică ce nu poate fi primită: suprafaţa de teren (25.793 mp) în privinţa căreia instanţa de apel a dispus predarea către reclamantă a fost determinată prin măsurători, în urma efectuării raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză.
Instanţa de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut, sau ceea ce nu s-a cerut, pentru a fi incident art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi aceasta deoarece acţiunea dedusă judecăţii are mai multe capete de cerere, iniţial, ea a avut caracterul unei acţiuni în grăniţuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 584 C. civ., pentru ca, ulterior, raportat la apărările pârâtei, care a opus dreptului reclamantei, tabular, un drept de proprietate publică extratabular, să dobândească şi un caracter petitoriu, în revendicare, în ce priveşte terenul deţinut de posesorul pârât, acţiune formulată de reclamantă.
Cele două suprafeţe de teren cu care reclamanta este înscrisă în C.F. (sub nr. cadastrale 23491/3 şi 23491/1/1/1/3) fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, iar diferenţa de teren de circa „236 mp" despre care recurenta susţine că atribuie caracter „plus petita" hotărârii instanţei, a rezultat din măsurătorile efectuate de expert. Nu s-a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, statuat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., deoarece instanţa a hotărât asupra obiectului cererii deduse judecăţii – pronunţându-se pe toate capetele de cerere cu care a fost învestită.
Nici critica formulată de recurenta-pârâtă „Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara" din Timişoara privind incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu subzistă, Decizia instanţei de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Astfel, se reţine de către Curtea de Apel Timişoara, ca situaţie de fapt că terenul în litigiu (proprietatea reclamantei SC T. SA Timişoara şi posedat în mod nelegitim de pârâta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara) se află situat pe teritoriul de carte funciară Timişoara, pe Aleea Aradului la ieşirea din oraş, având următoarele repere: la nord terenul proprietatea Statului Român folosit de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara cu nr. top. 23492/2, 23492/3, 23491/2 înscrise în C.F. 18055 Timişoara; la vest limita teritoriului administrativ al comunei Dumbrăviţa; la sud nr. top. 23491/1/1/1/2/2 şi 23491/1/1/1/1/2 teren pe care se află magazinul Selgros şi nr. top.23491/1/1/1/2/1 drum privat proprietatea T.; la est drumul naţional DN 6 Timişoara – Arad (Calea Aradului) domeniu public.
Instanţa de apel apreciază incidenţa dispoziţiilor art. 584 C. proc. civ., a art. 480 C. civ. şi conchide asupra admisibilităţii acţiunii, raportat la probele administrate în cauză, inclusiv la cele administrate în faza procesuală a apelului.
Nu se poate reţine deci, susţinerea recurentei în sensul că motivarea deciziei recurate este o „copie" a motivelor de apel, instanţa a analizat fiecare motiv de apel, cuprinde motivele de fapt şi de drept pe baza căreia s-a format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile pârâţilor, menţiuni prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Nici în privinţa declaraţiei martorei M.E., nu se poate reţine că modul de consemnare a acesteia de către instanţă ar atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece în mod corect Curtea de Apel Timişoara a analizat şi a interpretat probele administrate în cauză, inclusiv declaraţia acestei martore.
Prin administrarea şi interpretarea probelor, instanţa a asigurat dreptul la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a asigurat „egalitatea armelor", atât pentru reclamantă, cât şi pentru pârâte.
Motivul de recurs invocat de ambele recurente, ce vizează aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se justifică, deoarece instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile legale incidente în cauză şi nu a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal.
În primul rând, corect s-au aplicat prevederile art. 584 C. proc. civ., dispoziţiile de drept material incidente în cauză, prin admiterea capătului de cerere privind stabilirea limitei de hotar ce desparte proprietatea reclamantei, cu nr. top. 23491/3, înscris în C.F. 144152 Timişoara şi nr. top. 23491/1/1/1/3, înscris în C.F. 139917 Timişoara, de terenul proprietatea pârâtei cu nr. top. 23492/2 nr. top. 23492/3, nr. top. 23491/2 din C.F. 18055 Timişoara, conform schiţei de plan a raportului de expertiză tehnică.
Prin acţiunea în grăniţuire se urmăreşte delimitarea liniilor dintre două proprietăţi învecinate, dar, în situaţia în care se solicită, alături de stabilirea hotarului dintre proprietăţi, şi obligarea pârâtului de a preda suprafaţa de teren pe care o ocupă fără drept, se analizează şi se compară titlurile de proprietate ale părţilor.
În această situaţie, pe care o regăsim şi în litigiul dedus judecăţii, ne aflăm în prezenţa unei acţiuni în revendicare, acea acţiune reală, petitorie, prin care neposesorul proprietar solicită a-i fi lăsată în deplină proprietate şi posesie un bun imobil, de la proprietarul posesor.
Şi celelalte dispoziţii legale şi cum art. 32 din Legea nr. 7/1996, art. 44 din Legea nr. 348/2003, art. 23 din Legea nr. 348/2003, menţionate de cei doi recurenţi, au fost corect aplicate, neputând atrage nelegalitatea deciziei recurate.
Astfel, recurenta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara susţine în mod neîntemeiat că instanţa ar fi obligat-o să suporte în totalitate cheltuielile de grăniţuire, afirmaţie nesusţinută, deoarece în mod corect instanţa a obligat-o să demoleze gardul şi să procedeze la construirea unui gard comun, pe aliniamentul nou ce constituie linia de hotar.
Nici prevederile art. 32 din Legea nr. 7/1996 nu au fost aplicate greşit sau încălcate de Curtea de Apel, această instanţă şi-a întemeiat hotărârea pe dispoziţiile art. 584 C. civ. şi 480 C. civ., precum şi pe dispoziţiile nr. 1073 şi art. 1077 C. civ., şi nu pe dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 7/1996 care statuează că înscrierea provizorie devine opozabilă terţilor cu rangul determinat de cererea de înscriere, sub condiţie şi în măsura justificării ei.
În privinţa susţinerii primei recurente, privind aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 348/2003, nici aceasta nu poate fi primită, dispoziţia instanţei, de obligare a pârâtei la desfiinţarea plantaţiilor, nu încalcă aceste dispoziţii, şi nu atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: prin textul de lege sus menţionat se condiţionează „tăierea nucilor de obţinerea unei autorizaţii", iar instanţa nu a dispus obligarea pârâtei la tăierea acestora, fără autorizaţie, ci la „desfiinţarea" plantaţiilor respective.
Critica recurentei, Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Timiş, privind motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că „răsturnarea în apel a soluţiei primei instanţe ar fi neîntemeiată, deoarece în apel nu s-ar fi stabilit alte împrejurări de fapt decât cele avute în vedere de prima instanţă", are un caracter nefondat.
Într-o acţiune în revendicare sarcina probei revine reclamantului; pe pârât apărându-l însuşi faptul posesiei. Instanţa de apel a reţinut corect că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului revendicat, făcând aplicarea justă a prevederilor art. 480 C. civ. Art. 295 C. proc. civ. prevede că instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă în baza art. 296 C. proc. civ. instanţa de apel putând schimba, în tot sau în parte, sentinţa atacată.
Astfel, prin admiterea apelului de către Curtea de Apel Timişoara şi schimbarea în tot a sentinţei instanţei de fond nu s-a produs o încălcare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, aşa cum susţine recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Timiş.
Pentru toate aceste considerente, se vor respinge recursurile ca nefondate şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă nr. 530/A din 3 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara.
În baza art. 274 C. proc. civ., partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel că recurenţii, fiind în culpă procesuală, vor fi obligaţi la plata onorariului de avocat către intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara şi de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin D.G.F.P. Timiş împotriva deciziei nr. 530/A din 3 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Obligă în solidar recurenţii pârâţi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara şi Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Timiş să plătească intimatei reclamante SC T. SA Timişoara suma de 11900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5997/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5774/2008. Civil → |
|---|
