ICCJ. Decizia nr. 5915/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5915
Dosar nr. 3835/3/200.
Şedinţa publică din 16 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 2 februarie 2007 reclamantul G.E. a chemat în judecată Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a Primăriei municipiului Bucureşti, solicitând să dispună anularea dispoziţiei nr. 7252 din 18 decembrie 2006 emisă de pârât, precum şi restituirea terenului intravilan în suprafaţă de 1,5 ha situat iniţial la adresa din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti Km 9.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că terenul în discuţie, ce a aparţinut autorului său, a fost preluat abuziv în anul 1953 şi trecut în proprietatea Staţiunii Sericicole Băneasa, iar dispoziţia nr. 7252/2006 este nelegală întrucât nu respectă legea considerându-se că reclamantul nu are calitatea de moştenitor al autorului său, fiind în contradicţie cu prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 338 din 5 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca nefondată contestaţia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că din certificatul de moştenitor nr. 468/1976 eliberat în urma dezbaterii succesiunii autorului reclamantului reiese că acesta din urmă, în calitate de fiu, a renunţat la succesiunea defunctului său tată prin declaraţia înregistrată sub nr. 189/1976, în condiţiile art. 700 C. civ.
Art. 4 din Legea nr. 10/2001 se referă exclusiv la succesibilii neacceptanţi, astfel că succesibilii renunţători nu beneficiază de prevederile legii.
Contestatorul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, susţinând că au fost aplicate greşit prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, din moment ce textul precizează că cererea de restituire are valoarea acceptării succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită.
Apelantul a mai susţinut că certificatul de moştenitor nr. 468/1976 este emis cu încălcarea legii, declaraţia de renunţare la succesiune fiind dată sub ameninţarea organelor statului la vremea respectivă.
Prin Decizia nr. 744 A din 27 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că potrivit certificatului de moştenitor nr. 468 din 11 octombrie 1976 emis de fostul notariat de Stat Local al Sectorului 1, la succesiunea defunctului G.N., tatăl contestatorului, a venit exclusiv Statul Român ca urmare a împrejurării că fiii acestuia, N.G. şi G.E., precum şi soţia supravieţuitoare G.S. au renunţat la succesiune, conform declaraţiilor autentificate sub nr. 187, 188 şi 189/1976, astfel încât s-a constatat că aceştia sunt străini de moştenire.
Ca atare, cererea de restituire formulată de petent în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă prin dispoziţia atacată, reţinându-se că acesta nu are calitate de persoană îndreptăţită, faţă de împrejurarea că este renunţător la succesiune, prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001 recunoscând această calitate exclusiv succesibililor care nu au acceptat moştenirea nu şi succesibililor renunţători la moştenire.
S-a mai reţinut că instanţa nu a fost investită să aprecieze asupra valabilităţii certificatului de moştenitor în discuţie, astfel că nu poate să procedeze la cenzurarea condiţiilor în care actul juridic a fost emis în raport de cele susţinute prin motivele de apel.
Contestatorul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, susţinând nelegalitatea acesteia raportat la prevederile art. 304 pct. 5-9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs contestatorul susţine că instanţele nu s-au preocupat de analizarea actelor depuse la dosar şi care dovedesc dreptul de proprietate asupra bunului solicitat, referindu-se la Decretul nr. 115/1959 prin care au pierdut numai dreptul de folosinţă nu şi dreptul de proprietate asupra terenului, Hotărârea nr. 35/1992 şi adeverinţele de proprietate nr. 101 şi 110 din 1992, precum şi 6 hotărâri judecătoreşti definitive prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului.
Recurentul critică hotărârea pronunţată anterior pentru că „nu au cercetat şi nu s-au pronunţat asupra ilegalităţii penale flagrante a certificatului de moştenitor nr. 468/1976", invocând textele din Codul civil în materia succesiunii, în final solicitând „din nou judecarea legală a actelor şi a fondului acestui litigiu . . . anularea certificatului de moştenitor ilegal nr. 468/1976, dispoziţia nr. 7252/2006 emisă de Primăria municipiului Bucureşti şi sentinţa şi Decizia pronunţate în prezenta cauză".
Recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, beneficiază de prevederile acestei legi şi moştenitorii persoanei îndreptăţite, dar pentru aceasta este necesar să existe calitatea de moştenitor.
În speţă, reclamantul nu are calitatea de moştenitor în condiţiile în care a renunţat la moştenire.
Astfel, art. 696 C. civ. prevede că eredele care renunţă la moştenire este considerat că nu a fost niciodată erede.
Este adevărat că prin alin. (3) al art. 4 din Legea nr. 10/2001 se stabileşte o regulă derogatorie de la dreptul comun, în sensul că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, iar cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită.
Reclamantul în cauză nu poate beneficia de aceste prevederi legale, el nefiind moştenitor neacceptant, ci renunţător la succesiune, potrivit certificatului de moştenitor nr. 468 din 11 octombrie 1976 emis de fostul Notariat de Stat Local al Sectorului 1.
Neavând calitatea de moştenitor al fostului proprietar al imobilului în litigiu, reclamantul nu are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
Nu poate fi primită nici critica vizând „omisiunea" asupra ilegalităţii certificatului de moştenitor nr. 468/1976.
În raport de principiul disponibilităţii, instanţa procedează la soluţionarea unei pricini în limitele învestirii făcute prin cererea introductivă de instanţă.
În speţă, instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii formulată împotriva unei dispoziţii emisă în baza Legii nr. 10/2001, şi nu a fost învestită să aprecieze asupra valabilităţii certificatului de moştenitor în discuţie, cum a susţinut reclamantul pentru prima dată prin motivele de apel.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul G.E. împotriva deciziei nr. 744 A din 22 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6138/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5997/2008. Civil → |
|---|
