ICCJ. Decizia nr. 6031/2008. Civil

Prin cererea înregistrată la data de 20 februarie 2007, reclamantul Municipiul Brașov prin Primar a chemat în judecată pe pârâții P.N. și P.A., solicitând să se dispună exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenului în suprafață de 1844 mp, înscris în C.F. 35679 Bv, sub nr. top 10028/1/2/2/1/1/1/2, proprietatea pârâților și intabularea în favoarea sa a dreptului de proprietate cu titlu de expropriere cu stabilirea dreptului la despăgubiri în cuantum de 24340,8 Euro (13,20 Euro/mp), care urmează să fie plătite reclamanților la paritatea leu/Euro de la data efectuării plății.

în motivarea cererii, reclamantul a învederat că pentru realizarea obiectivului "Ocolitoarea Municipiu Bv sector DM 11 - DM 13", declarat lucrare de utilitate publică prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 69/2005, în temeiul H.C.L. nr. 534/2005 a fost aprobată lista terenurilor care urmează a fi expropriate, printre care se află și terenul în litigiu, precum și oferta de despăgubire corespunzătoare acestora.

Nemulțumirile pârâților privind cuantumul despăgubirilor astfel stabilite, pot fi valorificate în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 33/1994.

în drept, cererea dedusă judecății a fost întemeiată pe prevederile art. 1,art. 2,art. 7,art. 13,art. 18,art. 21 și urm. din Legea nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr. 473/S din 29 octombrie 2007, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului și a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenului solicitat.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâților suma de 137.931,20 lei despăgubiri, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.

S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului menționat cu titlu de drept de expropriere, după îndeplinirea obligației de mai sus.

A fost respinsă cererea reclamantului având ca obiect stabilirea cuantumului despăgubirii la suma de 13,20 Euro/mp.

Prima instanță a reținut, în esență, ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1,art. 3,art. 8,art. 9,art. 11,art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care a admis în parte cererea dedusă judecății.

Apelul declarat de pârâți împotriva susmenționatei hotărâri a fost admis în parte prin decizia nr. 22/Ap din 26 februarie 2008 a Curții de Apel Brașov, care a dispus schimbarea în parte a sentinței tribunalului în sensul că reclamantul a fost obligat să plătească pârâților suma de 193.804,40 lei cu titlu de despăgubiri în loc de 137.931,20 lei.

S-a reținut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, constând în deducerea sporului de valoare din daune și nu din preț. Or, în cauză neexistând daune, greșit a fost scăzut sporul de valoare din prețul imobilului, eroare corectată prin decizia curții de apel.

împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în greșita aplicare a legii dedusă raportului juridic litigios, considerată ca fiind H.G. nr. 834/1991 și nu pe aceea imperativ stabilită prin legea specială, art. 26 din Legea nr. 33/1994.

La termenul de dezbateri înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu, excepția nulității hotărârii atacate, care, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi analizată cu prioritate.

Cu referire la excepția invocată se reține că, potrivit art. 23 din Legea nr. 33/1994, la judecata litigiilor supuse prevederilor acestei legi, participarea procurorului este obligatorie, dispoziție legală imperativă și a cărei încălcare față de termenii textului și scopul actului normativ este sancționată cu nulitatea actului de procedură emis cu nesocotirea sa.

Or, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că la termenul de dezbatere a apelului, 12 februarie 2008, judecata cauzei s-a făcut în lipsa procurorului, neregulritate sancționată cu nulitatea actului de procedură pronunțat în atare condițiuni.

Față de considerentele ce preced și care fac de prisos analiza criticilor privind fondul litigiului, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. recursul a fost admis cu consecința casării hotărârii pronunțate în apel și rejudecarea căii de atac exercitate de apelanții-pârâți.

Cu prilejul rejudecării apelului vor fi analizate și criticile invocate în prezentul recurs.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6031/2008. Civil