ICCJ. Decizia nr. 6123/2008. Civil
| Comentarii |
|
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la 18 mai 2006, reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâtul F.G. pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei a sumei de 150.000 Euro daune morale.
1.2. în fapt
în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamantul este de profesie artist fotograf și în această calitate realizează lucrări de artă fotografică.
în anul 1984, însoțit fiind de pârât, reclamantul a realizat în județul Călărași o serie de fotografii reprezentând obiective culturale și edilitare, peisaje care trebuiau să fie incluse într-un album de prezentare a județului, negativele rămânând în posesia pârâtului.
Din motive necunoscute, albumul nu a mai fost editat.
în anul 1999 pe piață a apărut un album de prezentare a județului Călărași, sub semnătura pârâtului. Acest album este alcătuit, practic, numai din fotografiile executate de reclamant cu două decenii în urmă, fără ca numele acestuia să fie menționat în vreo calitate niciunde în cuprinsul lucrării.
1.3. în drept
Reclamantul și-a motivat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 și art. 998 C. civ.
2. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 139 din 3 mai 2007 Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că deși reclamantul pretinde daune morale nepatrimoniale, repararea acestora este patrimonială, fiind aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 care se referă la principiul prescriptibilității drepturilor de creanță.
Argumentele sunt cu atât mai puternice cu cât în cauză la plângerea penală formulată de același reclamant Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a emis rezoluția din 21 aprilie 2005 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului, întrucât s-a considerat că termenul de prescripție de 5 ani se calculează de la data săvârșirii faptei 27 aprilie 1999 și nu de la momentul în care reclamantul a luat cunoștință de încălcarea dreptului său, respectiv 5 octombrie 2004.
3. Hotărârea instanței de apel
Prin decizia civilă nr. 334A din 26 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă, asigurări sociale și pentru cauze cu minori și familie, a fost admis apelul declarat de reclamant. Sentința a fost desființată și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
în considerentele deciziei s-a arătat momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este cel de la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, părțile fiind de acord asupra acestui aspect.
Acest moment nu poate fi data publicării albumului de prezentare a județului Călărași, nefiind vorba de o publicație adresată publicului larg, ci de executarea unui număr de 1.000 de exemplare la cererea Consiliului Județean Călărași și predate acestuia, potrivit procesului-verbal de recepție a lucrării, ci anul 2004 așa cum arată reclamantul în acțiunea sa, moment precizat și în răspunsul la interogatoriu.
4. Recursul
4.1. Motive
Pârâtul a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:
Nu poate fi reținut considerentul instanței de apel în sensul că albumul nu a fost destinat publicului larg, ci a fost creat doar în scop de protocol, atâta timp cât la dosarul cauzei nu există nici măcar o dovadă în sensul că albumul nu ar fost publicat și nu ar fi circulat în librării.
Din nicio probă nu se poate reține că albumul nu a fost publicat, ci executat doar în scop de protocol, însăși editarea într-un tiraj de 1000 de exemplare justificând comercializarea acestuia.
Prin termenul "apariție pe piață" a albumului, arătat în cererea de chemare în judecată, nu se poate înțelege decât publicarea albumului. Reclamantul a arătat că și în prezent albumul se află în circulație, ceea ce înseamnă că întotdeauna s-a aflat în circulație.
Termenul de prescripție a început să curgă în anul 1999, anul apariției publice a albumului, iar reclamantul ar fi putut să ia cunoștință de existența albumului începând cu data apariției sale.
4.2. Analiza făcută de instanța de recurs
Recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Folosirea tară drept a operei realizată de altul constituie un delict civil.
în cazul acțiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin faptă ilicită prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia (ori putea) să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea sau de la expirarea termenului prevăzut de lege (art. 8 din Decretul nr. 167/1958).
în contractul pentru executarea de lucrări poligrafice nr. 4363 din 27 decembrie 1996, încheiat între SC P. SRL reprezentată de G.F. și Consiliul Județean Călărași, s-a prevăzut că "valoarea contractului este de 49.000.000 lei din care în anul 1996 - 28.000.000 lei, urmând ca în anul 1997 să se asigure resursele financiare în limita bugetului aprobat". De vreme ce prețul pentru editarea albumului este plătit din bugetul consiliului județean, iar nu din sumele obținute prin vânzare, se poate considera, cât timp pârâtul nu a făcut dovada contrară - în sensul că s-a urmărit publicarea - că într-adevăr albumul a fost editat pentru a fi folosit în scop de protocol.
în raport de dispozițiile art. 1169 C. civ. pârâtul trebuia să dovedească faptul că albumul a fost publicat în anul 1999, pentru ca din acel moment să fi început să curgă termenul de prescripție întrucât reclamantul trebuia sau putea să cunoască paguba și pe autorul ei. Or, pârâtul nu a făcut această dovadă, astfel încât este de crezut susținerea reclamantului că a luat cunoștință de album abia în anul 2004.
Afirmația reclamantului, că albumul se află încă în circulație, poate fi înțeleasă, în lipsa dovezii contrare administrate de pârât, în sensul că reclamantul are cunoștință de faptul că albumul este folosit în continuare pentru protocol.
Având în vedere cele mai sus arătate, înalta Curte a apreciat că instanța de apel a făcut aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.
întrucât recurentul a căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C. proc. civ. a fost obligat la cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6209/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6036/2008. Civil → |
|---|
