ICCJ. Decizia nr. 6036/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 13 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Danemarca, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei B.C.
în motivarea cererii s-a arătat că la 1 noiembrie 2007 pârâta a fost returnată din Danemarca, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 66/2000, publicată în M.Of. nr. 187/2000 care, la art. 1 prevede că "Fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orie persoană care nu mai îndeplinește condițiile privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante..."
în motivarea cererii, se invocă dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora, se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Prin sentința civilă nr. 69 din 16 ianuarie 2008, Tribunalul București, secția a III a civilă, a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, solicitată de reclamantă, poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, de securitate publică ori de sănătate publică, Directiva nr. 64/221/1969 a Consiliului Europei detaliind motivele restrictive pentru libera circulație a persoanelor.
Simpla neîndeplinire de către un resortisant al unui stat membru a normelor șederea străinilor nu este de natură să constituie în sine o condiție care amenință ordinea publică și securitatea publică și nu poate, prin ea însăși, să justifice o măsură de expulzare și detențiune temporară în acest scop.
Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 152 pronunțată la data de 29 februarie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut în esență că art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului reglementează dreptul la libera circulație, drept care, într-adevăr, nu este absolut și poate fi limitat proporțional cu interesul general.
Numai că, restrângerea dreptului trebuie să țină cont de necesitatea măsurii într-o societate democratică.
Or, în speță, nu s-a făcut dovada privind necesitatea luării măsurii, atâta timp cât, nu s-a făcut dovada încălcării ordinii publice, a securității naționale, ori împotriva sănătății sau a moralei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie.
Textul nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Se mai susține că, potrivit dispozițiilor art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului "in exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om este supus numai îngrădirilor stabilite prin lege ...", iar Legea nr. 248/2005 este cea care stabilește aceste "îngrădiri", cărora toți cetățenii români, fără discriminare, trebuie să li se supună.
Recursul nu este fondat.
Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. în alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentate.
Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
în cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă.
Din declarația pârâtei (fila 5, dosar fond) nu rezultă care a fost motivul returnării, iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că intimata-pârâtă a săvârșit vreo faptă care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.
Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al intimatei pârâte doar pentru faptul că, "în urma unui scandal, (nn. pârâta) a fost dusă la sediul poliției până la data de 17 octombrie 2007, când a fost mutată într-un centru pentru străini, unde a stat până la data de 1 noiembrie 2007, când a fost expulzată pe motiv de ședere ilegală", nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acesteia.
întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C, civ, incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
în raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6123/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6031/2008. Civil → |
|---|
