ICCJ. Decizia nr. 6209/2008. Civil

Prin sentința civilă nr. 284/S din 26 aprilie 2007, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de contestatorii M.G. și M.L., în contradictoriu cu intimata SC R.I.A.L. Brașov, având ca obiect decizia nr. 479/2006 emisă de intimată în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în privința contestatorului M.G. restituirea în natură a cotei de 1 parte din imobilul situat în Brașov, nu este posibilă, întrucât apartamentul a fost înstrăinat numiților V.O.I. și V.A., nefiind posibilă nici varianta solicitată în subsidiar, a echivalentului bănesc corespunzător cotei de proprietate, față de abrogarea prevederilor art. 30,art. 34-40 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005.

Cât privește notificarea contestatoarei M.L., prima instanță a apreciat că aceasta a fost respinsă cu respectarea prevederilor legii speciale, pentru cota de 1 corespunzătoare contestatoarei, întrucât aceasta a trecut în proprietatea statului cu plata sumei de 37.999 lei, ceea ce reprezenta o îndestulare rezonabilă.

S-a concluzionat, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, text de lege care face trimitere la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor legale, actul de dobândire al numiților V.O.I. și V.A. nefiind desființat prin hotărâre judecătorească.

Prin decizia civilă nr. 108/Ap din 13 septembrie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de contestatorii M.G. și M.L., reținând, în esență, următoarele:

Prima instanță a reținut corect starea de fapt, respectiv calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite ca foști proprietari ai imobilului notificat, ce a trecut în proprietatea statului în două etape, inițial în anul 1983, când a trecut la stat cota de 1 din dreptul de proprietate, aferentă contestatorului M.G., fără plată, pentru ca, în anul 1984, statul să dobândească și cota contestatoarei M.L., cu plată, în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Imobilul în litigiu a ieșit din patrimoniul statului, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 586 din 22 ianuarie 1997 încheiat de SC C. SA Brașov, ca mandatar al statului, în calitate de vânzător și V.O.I. și V.A., în calitate de compărători.

Acest act nu a fost atacat în justiție de către contestatori, iar solicitarea acestora, reiterată în aceeași formulă și în calea de atac a apelului, asupra nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, nu poate fi examinată în cadrul prezentului litigiu al cărui obiect îl constituie contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii M.G. și M.L., indicând ca temei legal al motivelor de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 10 C. proc. civ.

în dezvoltarea criticilor formulate se arată că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură a imobilelor preluate de stat, nerespectându-se principiul restitutio in integrum consacrat de această lege specială.

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărării contestatorilor, conform căreia aceștia au formulat acțiunea "împotriva contractului de vânzare-cumpărare, pentru cota de 1, cotă înstrăinată prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 586 din 22 ianuarie 2001 de către mandatarul statului SC C. SA către cumpărătorii V.O.I. și V.A.", situație în care solicită suspendarea judecății cererii de recurs, deoarece soluționarea acesteia depinde de solicitarea anulării contractului de vânzare-cumpărare.

Examinând decizia civilă în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat.

Deși nu arată expres prin criticile formulate care dispoziții din Legea nr. 10/2001 au fost aplicate greșit, privind restituirea imobilului, folosind sintagma "nerespectarea principiului restitutio in integrum consacrat de această lege", rezultă că recurenții critică neaplicarea în speță a prevederilor art. 7 și art. 9 din acest act normativ, dispoziții legale care consacră acest principiu.

Numai că, de la regula potrivit căruia imobilele preluate abuziv de stat în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se restituie foștilor proprietarii sau moștenitorilor acestora în natură, consacrată prin dispozițiile legale mai sus indicate, același act normativ reglementează și situațiile de excepție când restituirea în natură a acestor imobile nu este posibilă, una dintre acestea fiind și cea reglementată de art. 18 lit. c) din lege, potrivit căruia măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent când "imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale".

Or, în speță, imobilul în litigiu a fost înstrăinat către numiții V.O.I. și V.A. în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 586 din 22 ianuarie 1997 încheiat cu SC C. SA Brașov, în calitate de mandatar al statului, iar acest act juridic nu a fost desființat prin hotărâre judecătorească.

Prin urmare, hotărârea recurată prin care s-a păstrat soluția primei instanțe, de respingere a contestației formulată de contestatorii M.G. și M.L. împotriva dispoziției nr. 479 din 5 octombrie 2006 emisă de intimată, este legală.

în ceea ce privește celelalte critici formulate de recurenții-contestatori nu vor fi primite și analizate, deoarece acestea nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. în actuala reglementare, în vigoare la data pronunțării deciziei recurate.

Dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. din vechea reglementare, potrivit cărora modificarea unei hotărâri se putea cere când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat de contestatorii M.G. și M.L.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6209/2008. Civil