ICCJ. Decizia nr. 6396/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6396
Dosar nr. 5683/2/200.
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Iaşi contestatorii G.B.E. şi B.M. au solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Iaşi în calitate de reprezentant legal, să se dispună anularea dispoziţiei nr. 560 din data de 23 iulie 2007 emisă de Primarul municipiului Iaşi, prin care a fost respinsă notificarea cu privire la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafaţă de 490,64 mp situat în Iaşi, cât şi obligarea primarului de a emite o nouă dispoziţie prin care să admită notificarea şi să dispună restituirea în natură a imobilului, iar în cazul imposibilităţii restituirii să se stabilească măsuri reparatorii prin echivalent prin compensare cu alt teren echivalent în aceeaşi zonă, de aceeaşi valoare sau despăgubiri băneşti la valoarea actuală de circulaţie a acestui imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 2092 din 12 noiembrie 2007 Tribunalul Iaşi a respins contestaţia formulată de contestatorii G.B.E. şi B.M.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia contestată a fost soluţionată notificarea nr. 1686/01/N depusă la Judecătoria Iaşi şi înregistrată la Primăria municipiului Iaşi cu nr. 24159 din 18 aprilie 2001 prin care G.B.E. şi B.M. au solicitat restituirea în natură a imobilului, teren în suprafaţă de 490,64 mp şi construcţii existente pe acest imobil, situat în Iaşi.
Instanţa a reţinut însă că acţiunea este neîntemeiată şi că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite de a obţine măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului notificat conform dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) Teza a II-a din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilul fiind donat statului prin actul de donaţie autentificat la notariatul de Stat al Regiunii Iaşi, încheiere de autentificare nr. 376 din data de 13 ianuarie 1962 de numiţii B.E. şi B.C.
Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora: „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 479/1954 privitor la donaţiile făcute statului, neîncheiate în formă autentică precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în formă autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Împotriva sentinţei de mai sus au declarat apel contestatorii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând obligarea Primarului la restituirea în natură a imobilului în suprafaţă de 490,64 mp situaţi în Iaşi, iar în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, să se stabilească măsuri reparatorii prin echivalent, prin compensare cu un alt teren, echivalent în aceeaşi zonă şi valoare sau despăgubiri băneşti la valoarea actuală de circulaţie.
Au susţinut apelanţii că imobilul ce a aparţinut autorilor lor a fost preluat abuziv de către autorităţi, că prin dispoziţia contestată cererea lor a fost respinsă cu motivarea că nu s-ar fi făcut dovada preluării abuzive, ceea ce în opinia contestatorilor echivalează cu o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Au mai invocat apelanţii că prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sunt scutiţi de a face dovada preluării abuzive astfel că dispoziţia contestată încalcă aceste prevederi.
Totodată apelanţii au solicitat ca instanţa de apel să constate că actul de donaţie autentificat cu nr. 376 din 13 ianuarie 1962 la Notariatul de Stat Iaşi cu privire la terenul în litigiu este lovit de nulitate absolută, acesta fiind încheiat cu încălcarea normelor imperative în privinţa consimţământului, autoarea lor fiind în fapt forţată să încheie actul deşi acesta nu reprezintă voinţa ei reală.
Au susţinut apelanţii că prin art. 2 din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a instituit o prezumţie legală absolută şi irefragabilă în sensul că toate imobilele preluate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au fost preluate abuziv astfel încât proprietarul imobilului sau moştenitorii acestuia sunt scutiţi de a mai face dovada caracterului abuziv al preluării de către stat.
În concluzie apelanţii au susţinut că atâta timp cât dispoziţiile legale în baza cărora a fost preluat imobilul în litigiu de către stat contraveneau dispoziţiilor constituţionale, art. 480 C. civ., tratatelor internaţionale la care România era parte prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la CEDO, actul de donaţie autentificat cu nr. 376 din 13 ianuarie 1962 la Notariatul de Stat Iaşi este lovit de nulitate şi nu poate constitui un titlu valabil al statului, neîncadrându-se în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Prin Decizia nr. 42 din data de 12 martie 2008 Curtea de Apel Iaşi a respins apelul formulat de contestatori reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi că reclamanţii nu au promovat şi obţinut în prealabil constatarea nulităţii donaţiei autentice, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Nemulţumiţi fiind, contestatorii au declarat în termen legal recurs împotriva deciziei de mai sus criticând-o pentru nelegalitate invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel susţin recurenţii că greşit instanţele nu au avut în vedere că respingerea notificării echivalează cu o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că actul de donaţie autentificat sub nr. 376 din data de 13 ianuarie 1962 de Notariatul de Stat Local Iaşi este lovit de nulitate absolută şi nu poate constitui un titlu valabil al statului.
Se mai susţine de asemeni că greşit au reţinut instanţele că reclamanţii nu au făcut dovada preluării abuzive a imobilului notificat.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor invocate se constată că recursul de fată este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin imobile preluate abuziv se înţelege „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 sau a Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în formă autentică prevăzută de art. 813 C. civ. în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă".
Din interpretarea textului de mai sus rezultă că legiuitorul a definit şi inclus în categoria imobilelor preluate abuziv şi pe cele care au fost donate statului în formă autentică prevăzută de art. 813 C. civ., numai în situaţia în care actul autentic de donaţie a fost deja anulat sau constatat nul printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Or, susţinerile contestatorilor privind prezumţia absolută şi irefragabilă instituită de legiuitor prin art. 2 din Legea nr. 10/2001 de preluare abuzivă a imobilelor donate statului în formă autentică, nu este valabilă decât în situaţia în care actul de donaţie a fost anulat sau constatat nul printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Aşadar în cazul de faţă nu ne aflăm într-o atare situaţie, dat fiind că recurenţii-contestatori nu s-au conformat cerinţelor exprese menţionate în teza finală a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 10/2001, şi nu au promovat şi obţinut în prealabil, constatarea" nulităţii donaţiei autentice, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Pentru cele de mai sus, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, astfel că recursul de faţă va fi respins, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală Decizia curţii de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorii G.B.E. şi B.M. împotriva deciziei nr. 43 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7490/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7530/2008. Civil → |
|---|
