ICCJ. Decizia nr. 6410/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6410
Dosar nr. 29368/3/200.
Şedinţa publică din 30 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 30 august 2006 contestatoarea B.C. a solicitat Tribunalului Bucureşti în contradictoriu cu intimatele SC P. SA şi Primăria Galaţi anularea deciziei nr. 57/2006 emisă de intimata SC P. SA prin care a fost respinsă notificarea nr. 3236/2001 de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Galaţi, Judeţul Galaţi.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 505 din 5 aprilie 2007 a respins contestaţia formulată ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că B.C. nu a produs dovezi în sensul că autorul său a deţinut dreptul de proprietate asupra terenului revendicat şi nici nu a produs dovezi că statul a preluat terenul în litigiu în mod abuziv de la autorul său.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea B.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă următoarele:
- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că certificatul de moştenitor nr. 384 din 13 iunie 1968 nu reprezintă titlu de proprietate şi nu dovedeşte calitatea sa de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001.
- prima instanţă nu a ţinut seama de adresa nr. 12294 din 18 aprilie 1994 emisă de Administraţia Financiară şi Trezoreria Municipiului Galaţi din care rezultă că demolarea imobilului s-a făcut în anul 1975 fără niciun act de deposedare şi nu s-a pronunţat pe foaia matricolă aferentă anilor 1966-1975 a Direcţiei Impozite şi Taxe, în care figurează ca proprietar al imobilului din str. S. nr. 17, B.L. şi nici asupra adresei nr. 120 din 17 mai 1994 emisă de Primăria nr. 120 din 17 mai 1994 emisă de Primăria Galaţi.
- apelanta a criticat sentinţa şi cu privire la înlăturarea depoziţiei martorei S.C. susţinând că martora a confirmat dreptul de proprietate al autorului său şi faptul deposedării contestatoarei în anul 1975.
Intimata SC P. SA nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea apelului.
În faza apelului nu s-au administrat probe noi.
Apelul contestatoarei a fost respins prin Decizia nr. 69 A din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte calificarea dată certificatului de moştenitor nr. 384 din 13 iunie 1968 emis de fostul notariat de Stat judeţean Galaţi, acesta nu face dovada dreptului de proprietate.
Certificatul de moştenitor nu are efecte constitutive ci declarative de drepturi.
În speţă, în cuprinsul certificatului de moştenitor s-a menţionat că defunctul nu deţinea acte de proprietate asupra imobilului.
Respingerea notificării nu a fost determinată de lipsa unui înscris încheiat în formă autentică ci de lipsa unui act încheiat în formă scrisă care să probeze existenţa dreptului de proprietate asupra terenului.
Obţinerea unei autorizaţii de reparare a construcţiei cu destinaţia de locuinţă nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului, iar în ceea ce priveşte adresa nr. 12294 din 18 aprilie 1994 emisă de Administraţia Financiară şi Trezoreria Municipiului Galaţi, acestea nu au valoare probatorie decât în ceea ce priveşte existenţa unei construcţii la adresa din str. S. nr. 17, care a fost demolată la o dată neprecizată.
A mai reţinut curtea de apel că foaia matricolă aferentă anilor 1966-1975 a Direcţiei impozite şi taxe, venituri locale a Primăriei Municipiului Galaţi din care rezultă că autorul apelantei figura înscris în această evidenţă în suprafaţa de 400 mp, teren situat în str. S. nr. 17, nu face în sine dovada dreptului de proprietate.
În sfârşit, declaraţia martorei S.C. nu cuprinde nicio referire la terenul în litigiu (ci numai la construcţie), astfel că nu are caracter util, pertinent şi concludent.
În lipsa oricăror dovezi cu privire la actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării terenului de către stat nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea B.C.
În dezvoltarea criticilor din recurs contestatoarea a susţinut că instanţele au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi au aplicat greşit legea.
Recurenta a arătat că din conţinutul certificatului de moştenitor nr. 384/1968, rezultă că în masa succesorală a defunctului B.L. se afla şi imobilul situat în Galaţi, str. S. nr. 17 compus din 400 mp teren şi o casă cu două camere şi bucătărie.
Consideră că acest act autentic atestă direct şi dovedeşte atât calitatea sa de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, cât şi dreptul de proprietate al autorului său asupra imobilului în discuţie.
Că, deşi certificatul de moştenitor nu are efecte constitutive de drepturi, ci declarative, indirect poate face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului având în vedere că în anul 1930 nu era necesară încheierea actelor juridice cu titlu oneros în formă scrisă, simplul acord de voinţă fiind nu numai necesar, dar şi suficient prin încheierea valabilă a oricărui act juridic.
Deşi instanţa de apel este de acord că anterior anului 1947 era aplicabil principiul consensualismului în privinţa înstrăinărilor de terenuri, totuşi impune un act scris care să ateste dreptul de proprietate al autorului acesteia.
Întrucât majoritatea actelor de înstrăinare încheiate anterior începerii războiului au fost perfectat prin simplu acord de voinţă, este evident că dreptul de proprietate asupra imobilului poate fi dovedit cu orice mijloc de probă din care să rezulte existenţa acestui drept.
Recurenta a făcut susţineri şi cu privire la autorizaţia de reparare a construcţiei situate pe terenul aflat în str. S. nr. 17, la adresa nr. 12294/1994 emisă de Administraţia Financiară Galaţi, foaia matricolă aferentă imobilului în litigiu, înscrisuri care dovedesc dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu.
În ceea ce priveşte faptul că nu a dovedit care este actul de autoritate prin care imobilul a fost preluat de stat, recurenta a arătat că, potrivit practicii judiciare, în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării imobilului de către stat dar imobilul se regăseşte în patrimoniul statului, există prezumţia relativă de preluare abuzivă, fără titlu a imobilului. A mai susţinut recurenta că în mod cu totul greşit instanţa de apel a reţinut că eventualele despăgubiri pentru construcţia demolată nu fac obiectul prezentei cauze.
Faţă de cele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi în rejudecare admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed.
Prin notificarea nr. 3236 din 19 aprilie 2001 reclamanta B.C. a solicitat restituirea imobilului situat în Galaţi, str. S. nr. 17, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 400 mp.
Cererea reclamantei a fost respinsă prin Decizia nr. 57 din 7 august 2006, determinat de faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat şi nici a deposedării de către stat.
Atât în etapa administrativă a procedurii, cât şi în cea judiciară, reclamanta a anexat notificării, adresa nr. 12294 din 18 aprilie 1994 emisă de Administraţia Financiară şi Trezoreria Municipiului Galaţi, din care rezultă că imobilul din str. S. nr. 17 a fost demolat, foaia matricolă a imobilului aferentă anilor 1966-1975 din care rezultă că autorul apelantei figura înscris în această evidenţă cu o suprafaţă de 400 mp, teren situat în Galaţi, str. S. nr. 17, autorizaţia pentru executarea de lucrări nr. 2079 din 8 martie 1974, la imobilul în litigiu, adresa nr. 5070 din 12 mai 1994 emisă de SC L. SA Galaţi, din care rezultă că proprietatea reclamantei situată în Galaţi, str. S. nr. 17, nu a constituit obiectul unui decret de expropriere.
Considerând că înscrisurile invocate au valoare probatorie doar în ceea ce priveşte construcţia demolată, nu şi în ceea ce priveşte suprafaţa de 400 mp teren, şi că oricum eventualele despăgubiri la care ar putea fi îndreptăţită contestatoarea pentru construcţia demolată nu fac obiectul cauzei întrucât a renunţat la judecata cauzei în contradictoriu cu Primăria Galaţi, ambele instanţe au respins acţiunea.
Considerentele instanţei de apel şi pe cale de consecinţă dispoziţiile acesteia sunt eronate şi date cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La art. 23.1 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, modificată, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţelege orice acte juridice translative de proprietate, actele juridice care atestă calitatea de moştenitor, orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, orice acte care atestă deţinerea proprietăţii (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţine persoanei respective, etc.).
Întrucât art. 23 din Legea nr. 10/2001 modificată nu cuprinde dispoziţii speciale în privinţa dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptăţite, rezultă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare mai sus menţionate.
Demersurile reclamantei, constând în cererile adresate organelor statului privind indicarea titlului în temeiul căruia a fost preluat imobilul, au fost soldate cu răspunsuri în sensul inexistenţei unui asemenea act.
Or, existenţa terenului aflat în administraţia SC P. SA, nu înseamnă că imobilul s-ar afla în posesia statului cu titlu.
Este întemeiată şi critica recurentei referitoare la constatarea instanţei de apel cu privire la despăgubirile pentru construcţia demolată în sensul că nu fac obiectul prezentei cauze întrucât ar fi renunţat la judecata în contradictoriu cu intimata Primăria Galaţi, întrucât reclamanta a solicitat aceste despăgubiri şi chiar a indicat modul de calcul al acestora.
De asemenea, instanţa de apel în mod greşit a respins cererea reclamantei de efectuare a unei expertize tehnice pentru evaluarea construcţiei şi a terenului.
Pentru clarificarea aspectelor menţionate şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, instanţa trebuia să completeze probatoriul, ceea ce nu a făcut.
Aşa fiind, recursul declarat de reclamanta B.C. va fi admis, Decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea B.C. împotriva deciziei nr. 69 A din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6494/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6202/2008. Civil → |
|---|
