ICCJ. Decizia nr. 6482/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6482
Dosar nr. 7209/59/200.
Şedinţa publică din 31 octombrie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 1 octombrie 2007, sub nr. 7209/59/2002, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, reclamanţii I.P., I.F. şi C.F., au solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 63 din 21 aprilie 2003 a aceleiaşi instanţe, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local Arad, Consiliul judeţean Arad, Ministerul Economiei şi Finanţelor, SC R. SA, S.M., S.R., B.B. şi B.L.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, prin hotărâre susmenţionată, s-a admis apelul declarat de aceştia împotriva sentinţei civile nr. 460 din 28 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Arad şi, în consecinţă, s-a constatat calitatea lor de persoane îndreptăţite la restituirea imobilelor situate în judeţul Arad, fiind obligaţi pârâţii să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele revendicate, condiţionat de restituirea de către reclamanţi a sumelor actualizate, primite în anul 1985, cu titlu de despăgubiri.
Cererea de lămurire se referă la înţelesul sintagmei folosite de către instanţă de „deplină proprietate şi liniştită posesie", cu privire la care există contradicţie de interpretare între părţi.
Reclamanţii apreciază că menţiunea redată mai sus a avut în vedere inclusiv dreptul lor de folosinţă efectivă asupra imobilului, respectiv faptul că, în baza acestei dispoziţii, pârâţii sunt obligaţi să evacueze apartamentele, condiţionat de restituirea despăgubirilor primite în anul 1985.
În raport de această hotărâre, reclamanţii au solicitat evacuarea pârâţilor din imobil, demarând procedura executării silite în dosarul nr. 54/2007 al B.E.J. P.V. Pârâţii S. şi B. au formulat însă contestaţie la executare, cerând anularea tuturor formelor de executare silită deoarece menţiunea arătată mai sus din dispozitivul hotărârii judecătoreşti tranşează strict problema dreptului de proprietate şi nu folosinţa imobilului, neconferind drept la evacuarea pentru reclamanţi.
Contestaţia la executare a fost admisă, instanţa de judecată motivând că reclamanţii nu au dovedit restituirea sumei actualizate, încasată la nivelul anului menţionat mai sus. Această dovadă poate fi făcută de reclamanţi, conform chitanţelor indicate în cererea de lămurire a dispozitivului deciziei.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ.
Prin încheierea nr. 2 pronunţată în camera de consiliu la data de 22 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara a respins excepţia tardivităţii cererii reclamanţilor, invocată de către intimaţii pârâţi B.B., B.L., S.M. şi S.R. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 63 din 21 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. 7209/2002.
Instanţa de apel a reţinut că, prin acţiunea care a format obiectul dosarului sus-menţionat, reclamanţii au solicitat şi au obţinut, conform deciziei nr. 63 din 21 aprilie 2003, recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra imobilelor din C.F. nr. 20482 şi C.F. nr. 20483 Arad, prin statuarea instanţei asupra preluării fără titlu de către stat a imobilelor în litigiu, asupra nulităţii actelor administrative de preluare şi asupra nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între stat şi pârâţii B. şi S., precum şi asupra restabilirii în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanţilor. S-a dispus printr-un corolar al acestui drept şi printr-o expresie unanim consacrată în doctrină şi jurisprudenţă, pe care reclamanţii au exprimat-o identic în acţiunea lor, obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele revendicate.
Instanţa de apel a recunoscut, în limitele cererii cu care a fost sesizată, deplinătatea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilelor în discuţie, ceea ce a produs efectele scontate, asigurând ulterior executarea hotărârii, prin reintabularea acestui drept în C.F. şi prin predarea proprietăţii către reclamanţi, după cum rezultă din procesul verbal nr. 23583/54 din 3 mai 2007 încheiat de Primăria municipiului Arad.
Fiind vorba despre o restituire întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, acestui act normativ i se supun şi raporturile juridice ulterioare retrocedării, dintre reclamant şi foştii chiriaşi, cărora le-au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare, aspecte asupra cărora instanţei nu i s-a solicitat să se pronunţe în dosarul finalizat prin Decizia a cărei lămurire s-a cerut.
Sintagma invocată în cererea de lămurire, a cărei explicare s-a solicitat de către reclamanţi, corespunde întocmai scopului acţiunii lor, acţiune care, prin toate petitele sale, a urmărit şi obţinut recunoaşterea dreptului acestora, de proprietari ai imobilelor.
O altă explicitare a conţinutului sintagmei, în sensul dorit de reclamanţi, nu poate fi realizată, deoarece ar excede cadrului acţiunii lor, care nu a cuprins şi un petit privind evacuarea pârâţilor.
În consecinţă, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind întrunite cerinţele art. 2811 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru următoarele motive:
Prin menţiunea referitoare la obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele revendicate, instanţa a avut în vedere şi dreptul de folosinţă al reclamanţilor asupra bunurilor în litigiu, respectiv faptul că, în baza acestei dispoziţii, intimaţii pârâţi sunt obligaţi să evacueze apartamentele, condiţionat de restituirea despăgubirilor încasate în anul 1985.
Aceste sume fiind achitate, s-a iniţiat procedura executării silite privind evacuarea pârâţilor din imobilul în litigiu, executare care a fost anulată însă, prin admiterea contestaţiei la executare introdusă de pârâţii S. şi B. S-a avut în vedere faptul că menţiunea disputată prin prezenta cerere din dispozitivul deciziei civile nr. 63 din 21 aprilie 2003 nu conferă proprietarilor decât dreptul de proprietate şi nu folosinţa asupra imobilelor. Pârâţii nu pot fi, astfel, să fi evacuaţi.
Deşi despăgubirile încasate au fost restituite de către reclamanţi, chestiunea referitoare la folosinţa imobilului nu a fost rezolvată.
În dosar au depus întâmpinare intimaţii pârâţi S.M., S.R., B.B. şi B.L., invocând, în principal, excepţia tardivităţii cererii de completare a dispozitivului faţă de conţinutul dispoziţiilor art. 2811 alin. (l) C. proc. civ., la data pronunţării deciziei a cărei completare s-a solicitat; în subsidiar s-a cerut respingerea recursului, ca nefondat.
Totodată, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, intimaţii pârâţi au invocat şi excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii cererii de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 63 din 21 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, în condiţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele motive:
Orice fel de cereri sau căi de atac formulate sau exercitate, în legătură cu o hotărâre judecătorească, urmează regimul juridic aplicabil conform legislaţiei în vigoare la data pronunţării hotărârii respective.
Aceasta deoarece legea procedurală este de imediată aplicare, nu poate retroactiva, nici ultraactiva, în sensul că nu este incidenţă situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare sau celor apărute după abrogarea sa, cu excepţia cazurilor prevăzute anume de lege.
Cu alte cuvinte, legea procedurală, ca, de altfel, şi legile de drept substanţial, operează pe perioada cât se află în vigoare.
Decizia a cărei lămurire a fost solicitată prin cererea formulată de către reclamanţi, la data de 1 octombrie 2007, a fost pronunţată la 21 aprilie 2003, fiind, astfel, supusă codului de procedură civilă în forma în vigoare la data deciziei civile respective, şi anume, anterior modificării sale, prin Legea nr. 219/2005.
Înainte de această lege, dispoziţiile art.2811 C. proc. civ, prevedeau că, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprindea dispoziţii potrivnice, părţile puteau solicita instanţei care a pronunţat hotărârea, să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice, în termenul prevăzut de lege pentru declararea, după caz, a apelului sau recursului împotriva acelei hotărâri.
Decizia civilă nr. 63 din 21 aprilie 2003, aparţinând instanţei de apel, era supusă recursului, în termen de 15 zile de la comunicarea acestei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 299 alin. (l) cu referire la art. 301 C. proc. civ.
Corespunzător, şi cererea de lămurire a dispozitivului aceleiaşi decizii civile trebuia formulată în termenul de recurs, respectiv în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei nr. 63 din 21 aprilie 2003.
Această decizie a fost comunicată recurenţilor reclamanţi la data de 6 iunie 2003, după cum rezultă din dovezile de comunicare existente la filele 203-205 din dosarul nr. 7209/2002, în care s-a pronunţat Decizia respectivă.
Ca urmare, termenul de recurs şi, respectiv, termenul de formulare a cererii de lămurire a dispozitivului deciziei sus-menţionate, a expirat la data de 22 iunie 2003, termen care, împlinindu-se într-o zi de duminică, s-a prelungit până la sfârşitul primei zile lucrătoare ulterioare zilei de duminică, şi anume până la 23 iunie 2003, aceasta fiind ultima zi în care putea fi înregistrată cererea în discuţie.
Termenul a fost calculat în condiţiile art. 101 alin. (l) şi (5) C. proc. civ.
De altfel, în cauză a fost declarat recurs de către o parte dintre pârâţi.
Cum reclamanţii nu au respectat termenul de formulare a cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile sus-menţionate, înregistrând această cerere la 1 octombrie 2007, Înalta Curte constată că cererea este tardiv formulată.
Încheierea pronunţată de Curtea de Apel, prin care s-a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de lămurire, este dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie şi, chiar dacă nu s-a exercitat recurs în legătură cu acest aspect, excepţia este de ordine publică, având caracter absolut. Ca atare, legea permite invocarea acesteia în orice stare a pricinii, de către orice parte interesată, astfel încât Înalta Curte a procedat la examinarea sa, în urma sesizării pârâţilor.
Admiterea excepţiei pentru argumentele prezentate conduce la modificarea soluţiei instanţei de apel asupra cererii de lămurire şi, în consecinţă, la admiterea recursului declarat de reclamanţi, chiar dacă nu pentru criticile formulate de aceştia în cuprinsul căii de atac exercitate de ei.
Pentru considerentele menţionate, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ,, Înalta Curte va admite recursul declarat de către reclamanţi şi va modifica încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, în sensul că va respinge cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 63 din 21 aprilie 2003, ca tardivă.
Având în vedere că excepţia tardivităţii, vizând însăşi cererea de lămurire a dispozitivului, reprezintă o excepţie de procedură prioritară în examinare fată de excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte nu va mai analiza această excepţie, ca de altfel nici fondul recursului, care este subsidiar ambelor excepţii invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii I.P., I.F. şi C.F. împotriva încheierii nr. 2 din 22 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică încheierea în sensul că respinge cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 63 din 21 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, ca tardivă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6679/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6494/2008. Civil → |
|---|
