ICCJ. Decizia nr. 6810/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6810
Dosar nr. 1964/63/2007
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2008
Deliberând, constată următoarele:
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 424 din 9 mai 2007 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta G.A., în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA prin A.D.M. JUD., SC R.R. SA Craiova, SC I.I.R.U.C. SA Bucureşti, Consiliul Local al Municipiului Craiova; a dispus restituirea în natură către reclamanta G.A., a terenului în suprafaţă de 573,5 mp situat în Craiova, individualizat în raportul de expertiză şi schiţa anexă la raportul întocmit de ing. T.M.O., evaluat la 1.776.254.284 ROL; a constatat că valoarea de expertiză a terenului în suprafaţă de 218,6 mp situat sub blocul RIO, din Craiova, imposibil de restituit în natură este de 669.428.398 ROL; a obligat Primarul Municipiului Craiova să emită dispoziţie motivată de despăgubiri în echivalent, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, a Normelor Metodologice aprobate prin HG 498/2003 şi titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi să înainteze dispoziţia şi documentaţia aferentă, pe bază de proces-verbal Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru restituirea proprietăţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, terenul pretins a fi ocupat de pârâta SC I.I.R.U.C. SA Craiova este liber de construcţii sau utilităţi care încă nu au fost edificate, existând numai o groapă de circa 2 m adâncime, efectuată pentru construcţia programată de această societate. Că terenul în litigiu peste care există o groapă abandonată, are o suprafaţă de 573,5 mp, iar suprafaţa terenului ocupată de blocul R 10 este de 218,6 mp.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 794 din 2 octombrie 2007 a respins apelul declarat de pârâtul Consiliul Local Craiova, împotriva sentinţei civile nr. 424 din 9 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu intimata-reclamantă G.A. şi intimatele-pârâte SC C. SA prin A.J. SC R.R. SA şi SC I.I.R.U.C. SA Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că obligaţia de restituire în natură a terenului de 573,5 mp deţinut de pârâta SC I.I.R.U.C. SA Bucureşti revine autorităţii administrative locale, Primăria municipiului Craiova, iar cu privire la terenul folosit de SC C. SA s-a reţinut că existenţa contractului de concesiune asupra terenului nu constituie un impediment pentru restituirea în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova, criticând-o ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţele de judecată şi-au depăşit competenţa atunci când au dispus restituirea în natură a terenului până la soluţionarea notificării prin emiterea unei dispoziţii motivate.
- Deşi în cauză s-a făcut dovada existenţei notificării, entităţile investite cu soluţionarea acesteia au fost SC C. SA şi respectiv SC I.I.R.U.C. SA ca entităţi deţinătoare a imobilului în litigiu.
În mod greşit instanţele de judecată au reţinut că Primăria Municipiului Craiova a fost notificată de către reclamantă conform adresei nr. 10567/2002.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu art. II din HG nr. 498 din 18 aprilie 2003 pentru aplicarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, unitatea deţinătoare este fie unitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului de proprietate publică şi privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică ce are înregistrat în patrimoniul său indiferent de titlu, bunul respectiv.
În cauză, calitatea de unitate deţinătoare a autorităţii administrative locale asupra terenului solicitat prin notificare a fost reţinută prin Decizia civilă nr. 911 din 27 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin nerecurare.
În atare situaţie, critica recurentei Primăria Municipiului Craiova, vizând inexistenţa în patrimoniul său a imobilului în litigiu, ce a făcut obiectul cererii de restituire, precum şi absenţa notificării sale de către reclamantă nu este întemeiată, fiind dezlegată anterior cu caracter obligatoriu prin hotărâre judecătorească în ciclu procesual anterior.
În baza deciziei nr. 261/1991, Consiliul Local Craiova a concesionat pârâtei SC C. SA, suprafaţa de teren de 550 mp, contract nr. 7b/1996 f.16 dos. nr. 237/2006, situată în municipiul Craiova. Prerogativa dispoziţiei asupra acestui teren, ca atribut al dreptului de proprietate, a continuat să subziste în favoarea autorităţii administrative menţionată, chiar dacă terenul în litigiu a fost concesionat.
Primăria Municipiului Craiova a fost notificată de către reclamantă, aşa cum rezultă din cererile înregistrate sub nr. 1761, 1762, 1763/2003, precum şi din adresa nr. 10567/2002 a Primăriei Craiova, care atestă formularea notificării către autoritatea locală.
Prin urmare, întreaga suprafaţă de teren solicitată de reclamantă se află în patrimoniul autorităţii administrative, Primăria municipiului Craiova, aceasta având obligaţia de a răspunde la notificarea formulată şi de a statua asupra cererii de acordarea măsurilor reparatorii.
Existenţa contractului de concesiune asupra terenului în litigiu solicitat de reclamantă prin notificare şi folosit de pârâta SC C. SA, nu constituie un impediment pentru restituirea în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, această concluzie decurge din dispoziţiile art. 14 din acelaşi act normativ, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, potrivit căruia în situaţia imobilelor ce au făcut obiectul unui contract de concesiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare.
De asemenea, în ce priveşte terenul deţinut în fapt de SC I.I.R.U.C. SA Bucureşti, cum ocupaţiunea exercitată nu a fost justificată printr-un titlu legal, care să-i confere un drept de proprietate, corect s-a reţinut de instanţa de apel că acest bun se află în patrimoniul autorităţii administrative locale şi prin urmare aceasta are obligaţia legală de a examina şi de a răspunde la o notificare a reclamantei.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ. şi în consecinţă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul municipiului Craiova şi Consiliul local al municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 794 din 2 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 6520/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7042/2008. Civil - → |
---|