ICCJ. Decizia nr. 6907/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6907
Dosar nr. 33829/3/200.
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 5 octombrie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a cerut restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie a pârâtei G.M. în Germania pentru o perioadă de cel mult 3 ani, returnată în baza Acordului de readmisie încheiat cu această ţară, invocând incidenţa art. 38, art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 1512 din 21 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins cererea.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că pârâta a fost returnată din Germania la data de 21 septembrie 2007, pe motiv de şedere nelegală. Instanţa a constatat că o asemenea măsură, în raport de dispoziţiile Directivei nr. 2004/38/CE a Parlamentului European, nu este prin ea însăşi suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulaţie a unui cetăţean şi, reţinând că în speţă nu s-a invocat şi nu s-a dovedit existenţa vreuneia din situaţiile de excepţie prevăzute de directiva menţionată în care s-ar fi putut dispune o asemenea sancţiune, a apreciat că solicitarea reclamantei nu poate fi primită.
Totodată, tribunalul a reţinut că acordul de readmisie semnat de România cu Germania impune statelor obligaţia de a-şi readmite cetăţenii şi nu le obligă şi la luarea unor măsuri de natura celei solicitate de reclamantă.
Prin Decizia civilă nr. 73/A din 6 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori, a respins excepţia tardivităţii apelului precum şi apelul declarat de reclamantă.
Pe fondul pricinii, instanţa a reiterat considerentele potrivit cărora, după data aderării României la Uniunea Europeană, libera circulaţie a cetăţenilor români teritoriul statelor uniunii poate fi limitată, în considerarea supremaţiei dreptului comunitar, doar în cazurile prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE şi nu pe motiv de retumare în baza unui acord de readmisie, astfel cum prevede legea naţională. Aşa fiind, cum în speţă nu este dată vreuna din situaţiile prevăzute de art. 27 din directivă, relative la ordinea, siguranţa sau sănătatea publică, instanţa de apel a conchis în sensul că apelul declarat de reclamant nu este fondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta susţine că instanţele de fond au înlăturat în mod eronat aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziţii care se aplică şi după data de 1 ianuarie 2007 şi care impun o singură condiţie pentru restrângerea libertăţii de circulaţie, aceea a returnării persoanei dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat, fiind irelevant motivul pentru care s-a dispus această măsură atâta timp autorităţile române nu pot cenzura această măsură.
Recurenta afirmă că prin dispoziţiile legale menţionate, legiuitorul intern a stabilit de fapt că libertatea de circulaţie nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea unor reguli, fapt care este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, ale art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ale art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 2 din Protocolului adiţional nr. 4 la CEDO, prin care se garantează dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate. Recurenta afirmă că acest drept trebuie exercitat însă numai în condiţiile legii, cetăţenii unui stat având obligaţia de a respecta legislaţia statului în care se află, respectiv, condiţiile şi scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau a rămâne pe teritoriul acelui
stat şi, pe cale de consecinţă, în situaţia în care acestea nu sunt respectate, poate fi restricţionat.
Analizând criticile formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente care, în parte, le completează pe cele reţinute de instanţele de fond:
Contrar susţinerii recurentei, înlăturarea aplicabilităţii la speţă a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 s-a făcut în mod corect cu referire la normele comunitare şi la raportul care trebuie să existe între acestea şi normele de drept comun intern.
Astfel potrivit legii interne, singura condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie este ca persoana în cauză să fi fost retumată dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat.
Această reglementare restrictivă, astfel cum s-a reţinut şi de către instanţele de fond, vine însă în conflict cu prevederile Directivei 2004/38/CE, care permit limitarea dreptului fundamental la libera circulaţie în statele membre ale uniunii doar în situaţii excepţionale privind motive de ordine publică sau de sănătate publică [art. 27 alin. (1) din Directivă].
Mai mult, pentru ca aceste motive de ordine publică sau de siguranţă publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulaţie este necesar, totodată, să fie respectat principiul proporţionalităţii iar conduita persoanei în cauză să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii [art. 27 alin. (2) din Directivă].
Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al returnării în baza unui acord de readmisie, pentru că ar însemna că principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze şi astfel să fie ignorată exigenţa normei comunitare.
Susţinerea recurentei în sensul aplicării în continuare şi după 1 ianuarie 2007 a dispoziţiilor Legii nr. 248/2005, motivat de faptul că acestea constituie cadrul juridic intern pentru libera circulaţie a cetăţenilor români în statele membre ale Uniunii Europene, nu poate fi primită.
Astfel, la data la care instanţa trebuie să aprecieze asupra măsurii îngrădirii dreptului la libera circulaţie, normele de drept comunitar sunt pe deplin aplicabile iar potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Or, sub acest aspect, instanţa de judecată, ca autoritate a statului cu obligaţii decurgând din aderare, trebuia să interpreteze şi să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina textului şi finalităţii directivei, în principiu fără aplicabilitate directă în dreptul intern, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de acesta, autorităţile statului trebuind să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.
Cum, în cauza supusă analizei, interpretarea şi aplicarea dreptului naţional nu se pot realiza în conformitate cu prevederile Directivei datorită condiţiilor restrictive impuse de legea internă [art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005], rezultă că instanţa trebuia să aplice dreptul comunitar, protejând astfel drepturile conferite de acesta persoanelor.
Aşadar, constatând incidenţa normelor comunitare şi faptul că acestora, venind în conflict cu legea internă, trebuie să li se recunoască preeminenţa, instanţele de fond au procedat corect respingând solicitarea de restrângere a exerciţiului dreptului la libera circulaţie, în temeiul art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Pentru considerentele arătate, recursul formulat a fost apreciat ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 73/A din 6 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6897/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6730/2008. Civil → |
|---|
