ICCJ. Decizia nr. 6897/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6897
Dosar nr. 358/64/200.
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Cu notificarea înregistrată sub nr. 15889 din 19 septembrie 2005, reclamanţii P.I. şi P.V. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Făgăraş, ce se identifică în C.F. nr. 3424 Făgăraş sub nr. top 268/2, 269/2 şi 270/2, imobil ce Ie-a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974 şi care a fost înstrăinat, cu rea credinţă către chiriaşi, cu menţiunea că îşi întemeiază pretenţiile pe dispoziţiile Legii nr. 245/2005.
Prin dispoziţia nr. 306 din 14 martie 2004, Primăria municipiului Făgăraş a respins notificarea mai sus arătată, reţinând că a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi cu precizarea că prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005 nu s-a prevăzut un nou termen de notificare.
Prin cererea înregistrată la 4 aprilie 2006, reclamanţii P.I. şi P.V. au cerut constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei, susţinând că prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005 s-a instituit un nou termen pentru depunerea unor cereri de restituire a imobilelor preluate de stat, termen care expira la data de 30 noiembrie 2005, caz în care, în mod eronat, Ie-a fost respinsă, ca tardiv formulată notificarea înregistrată la data de 19 septembrie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 398/S din 30 octombrie 2006, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a respins contestaţia.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că termenul de depunere a notificărilor pentru restituirea imobilelor care cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 a fost prevăzut de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, anume 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, şi el a fost prelungit până la data de 14 februarie 2002, prin dispoziţiile OUG nr. 109/2001 şi nr. 145/2001, caz în care dispoziţia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.
Instanţa a constat şi că termenul indicat de reclamanţi, prevăzut la pct. 37 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, se aplică în cazul cererilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor care cad în sfera de aplicaţie a legilor fondului funciar (Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 169/1997), imobile distincte şi care nu cad sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 [art. 8 alin. (1)].
Instanţa a mai reţinut şi faptul că o notificare similară, formulată de reclamanţi în procedura Legii nr. 10/2001, a fost soluţionată de pârâtă prin dispoziţia nr. 298 din 19 iunie 2002, reclamanţilor fiindu-le acordate pentru imobilul în litigiu măsuri reparatorii prin echivalent justificat de împrejurarea că nu le mai poate fi restituit în natură întrucât a fost înstrăinat către chiriaşi în condiţiile Legii nr. 112/1995, soluţie care a fost menţinută prin sentinţa civilă nr. 233/2005 a Tribunalului Braşov şi, respectiv, prin Decizia civilă nr. 11/Ap/2006 a Curţii de Apel Braşov.
Prin Decizia civilă nr. 317Ap din 26 martie 2007, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamanţi, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de către prima instanţă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanţii reiterează împrejurările de fapt în care imobilul în litigiu a fost preluat de stat şi apoi înstrăinat în favoarea chiriaşilor, în baza unui contrat pe care îl consideră a fi lovit de nulitate absolută, precum şi pe cele în care au formulat notificarea înregistrată sub nr. 15889 din 18 septembrie 2005, respectiv, argumentele pentru care apreciază că imobilul se impune să le fie restituit în natură.
Referitor la considerentele reţinute de instanţele de fond reclamanţii afirmă, fără a argumenta, că prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005 a fost instituit un nou termen pentru depunerea unor noi notificări şi că atâta timp cât cea de-a doua notificare este fundamentată pe o altă cauză juridică, apreciază că sunt îndreptăţiţi la o nouă analiză pe fond a pretenţiilor lor.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Mai întâi, este de menţionat că recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se grefeze pe conţinutul hotărârii judecătoreşti atacate.
Cu alte cuvinte, criticile formulate de către părţile nemulţumite prin intermediul acestei căi de atac trebuie să se sprijine pe conţinutul hotărârii judecătoreşti recurate şi nu pe chestiuni care sunt străine pricinii şi care nu au făcut obiectul analizei instanţelor de fond.
În speţa supusă analizei, criticile sunt formulate de reclamanţi într-o manieră confuză, cu multiple referiri la aspecte de fapt ale cauzei, chestiuni care nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, şi ele sunt fundamentate doar parţial pe considerentele de drept reţinute de instanţele de fond în justificarea soluţiilor pronunţate, caz în care numai acestor critici urmează a li se răspunde în cele ce urmează.
În drept, notificarea, act procedural necesar fi efectuat de persoanele îndreptăţite care urmăresc să obţină restituirea unor imobile preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, categorie din care face parte şi imobilul în litigiu, a fost prevăzută prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care au intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001.
Potrivit dispoziţiei legale menţionate, persoanele pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii aveau obligaţia să notifice cererea lor entităţii deţinătoare a imobilului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen care a fost prelungit prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, anume până la data de 14 februarie 2002.
Termenul de notificare, cuprins între data de 14 februarie 2001 şi data de 14 februarie 2002, este un termen de decădere întrucât durata sa este determinată prin lege iar, potrivit art. 21 alin. (5) din lege, nerespectarea sa atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri.
În speţa supusă analizei, reclamanţii au formulat în termenul legal o notificare care a fost soluţionată de pârâtă prin dispoziţia nr. 298 din 19 iunie 2002, în sensul că le-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent motivat de faptul că imobilul nu le mai poate fi restituit în natură întrucât a fost înstrăinat către chiriaşi.
Legalitatea dispoziţiei menţionată ca, de altminteri, şi a contractului în baza căruia imobilul a fost înstrăinat chiriaşilor, au făcut obiectul controlului judiciar, procesele fiind finalizate prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive ori irevocabile (Decizia civilă nr. 11/ap din 25 ianuarie 2006 şi Decizia civilă nr. 2048/ ale Curţii de Apel Braşov).
Referitor la acelaşi imobil, reclamanţii au înţeles să formuleze şi o a doua notificare, înregistrată sub nr. 15.889 din 18 septembrie 2005, respinsă de pârâtă prin dispoziţia nr. 306 din 14 martie 2004, ca fiind formulată cu depăşirea termenului legal, soluţie menţinută de instanţele de fond, chestiune supusă analizei în prezenta cauză.
Or, pretenţia de retrocedare în natură a imobilului, formulată de reclamanţi prin cea de-a doua notificare, înregistrată în afara termenului prevăzut art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, presupune în mod necontestat repunerea în discuţie a unei chestiuni care a făcut deja obiectul unei alte judecăţi şi care a fost finalizată prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat, fapt care nu este permis de lege.
Cu alte cuvinte, reclamanţii nu pot solicita şi nu pot obţine repunerea în discuţie a tipului de măsuri reparatorii care le-au fost acordate pentru repararea prejudiciului ce le a fost cauzat prin preluarea fostei lor proprietăţi de stat, în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974, cu ocazia soluţionării primei notificări.
Sub acest aspect, în mod just instanţele de fond au reţinut că nu poate fi primită apărarea reclamanţilor potrivit căreia prin dispoziţiile Legii nr. 245/2005 s-a instituit un nou termen de notificare şi că, atâta timp cât înţeleg să şi întemeieze cea de a doua notificare pe dispoziţiile actului normativ menţionat, în speţă ar fi dată o altă cauză juridică decât cea reţinută în judecăţile finalizate anterior, fapt care impunea o analiză pe fond a pretenţiilor lor.
Aceasta întrucât, pe de o parte, prin actul normativ mai sus arătat nu s-a instituit, astfel cum formal invocă reclamanţii, posibilitatea depunerii şi un nou termen pentru formularea unor noi notificări în scopul obţinerii reanalizării soluţiilor pronunţate asupra notificărilor formulate în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 iar, pe de altă parte, în cauză nu s-a reţinut a fi incidenţă excepţia puterii lucrului judecat ci doar efectul pozitiv al hotărârilor judecătoreşti deja pronunţate şi care erau în legătură cu raportul juridic dedus judecăţii.
În acest context, este de menţionat că, în mod corect instanţele de fond au constatat că termenul la care fac referire de reclamanţii, prevăzut de art. pct. 37 din Titlu VI din Legea nr. 247/2005 şi care expira la data de 30 noiembrie 2005, este un termen care se aplică doar cererilor în materie funciară şi nu şi notificărilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Aşa fiind, cum hotărârile recurate au fost date cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecăţii, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.I. şi P.V. împotriva deciziei nr. 31 /Ap. din 26 martie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6802/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6907/2008. Civil → |
|---|
