ICCJ. Decizia nr. 6730/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6730
Dosar nr. 8765/3/200.
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 891 din 13 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor M.P., M.A., C.N., C.A. şi B.S. şi a respins contestaţia formulată de contestatori, în contradictoriu cu intimaţii P.M.D. şi Municipiul Bucureşti, prin primarul general.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia nr. 7306 din 16 ianuarie 2007 a fost restituit în natură, pârâtului P.M.D., imobilul situat în Bucureşti, compus din construcţie (S + P + 2 E + M), cu excepţia apartamentului nr. 1 situat la parter, vândut în anul 1957.
Prin Decizia civilă nr. 430/R din 30 iunie 2004 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 42477/1999, încheiat de Primăria municipiului Bucureşti cu reclamanta C.A., prin Decizia civilă nr. 252 A din 3 martie 2004 a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 42478/1997, încheiat de Primăria municipiului Bucureşti cu reclamanta B.S., iar prin Decizia civilă nr. 378/A din 21 mai 2004 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 0830/1996, încheiat de Primăria municipiului Bucureşti cu reclamanta M.E.
Dispoziţia de atribuire în natură a imobilului este contestată de reclamanţi, care au calitatea de chiriaşi ai imobilului, însă, potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie dispoziţia în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.
A reţinut prima instanţă, că prin calitate procesuală se înţelege îndreptăţirea, respectiv obligaţia legală a unei persoane fizice sau juridice de a figura în proces în calitate de parte, iar calitatea de reclamant trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului, însă, în speţă, anularea dispoziţiei poate fi cerută numai în condiţiile prevăzute de art. 26 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, care conferă acest drept persoanei care a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamanţii, care nu au calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, nu au legitimare procesuală activă pentru formularea acţiunii, în raport de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 800 A din 12 decembrie 2007, a respins apelul declarat de contestatori împotriva acestei sentinţe, reţinând că dispoziţia de restituire poate fi atacată numai de către persoanele îndreptăţite, prevăzute de art. 3 din lege.
A reţinut instanţa de apel, că pentru aceste litigii a fost stabilită o competenţă materială specială, derogatorie de la cea reglementată de normele de drept comun şi, fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept şi al competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti, este de strictă interpretare, găsindu-şi aplicarea numai în ipotezele la care se referă.
Or, în speţă, reclamanţii nu au calitate de „persoane îndreptăţite", această calitate având-o numai pârâtul-intimat P.M.D.
Fiind terţi în raport de procedura reglementată prin Legea nr. 10/2001, în cadrul căreia a fost emisă dispoziţia, reclamanţii nu au deschisă calea unei acţiuni în anularea deciziei „în procedura prevăzută de acest act normativ", ei putând contesta deciziile/dispoziţiile emise în favoarea persoanelor îndreptăţite numai pe calea dreptului comun şi anume procedura reglementată de Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii C.N., C.A., M.P., M.A. şi B.S. care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susţinut că prin dispoziţia contestată a fost restituit în natură imobilul, fără să se menţioneze obligaţiile persoanei îndreptăţite privind menţinerea contractelor de închiriere existente, fiindu-le astfel vătămate drepturile locative.
Au susţinut recurenţii că, prin constatarea lipsei calităţii procesuale active, a fost lezat dreptul lor legitim de a se adresa instanţei pentru apărarea drepturilor pe care însăşi Legea nr. 10/2001 le recunoaşte. Motivarea privind lipsa calităţii procesuale active nu răspunde exigenţelor art. 6 din Convenţia Europeană şi s-a adus atingere drepturilor recunoscute prin Legea nr. 554/2004.
La emiterea deciziei contestate, deşi au existat memorii din parte locatarilor, nu s-a făcut menţiunea cu privire la protecţia acestora, fiind încălcată prevederea legală de a li se proteja drepturile de chiriaşi.
Recurenţii au mai susţinut, că Decizia este un act administrativ prin care s-au adus atingeri drepturilor pe care primăria trebuia să le aibă în vedere, iar dreptul de a formula contestaţii nu se limitează la persoanele îndreptăţite, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Prin art. 26 alin. (3) din lege nu se stabileşte o categorie „expresă şi limitativă de persoane care pot ataca dispoziţia de restituire", deoarece legea nu a prevăzut că singurele persoane care pot formula contestaţie sunt cele considerate îndreptăţite la măsuri reparatorii. De aceea, dispoziţia poate fi atacată şi de persoanele vătămate prin actul respectiv.
Recursul declarat de contestatoarele C.N. şi C.A. va fi respins, iar recursul declarat de ceilalţi contestatori va fi anulat.
Declaraţia de recurs fiind semnată de recurenta C.N., care are mandat de reprezentare doar pentru recurenta contestatoare C.A., se cercetează criticile formulate de acestea, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici ce nu sunt fondate.
Contestaţia înregistrată la prima instanţă, la data de 12 martie 2007, a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, şi nu pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, iar prin cererile de apel şi recurs contestatoarele au susţinut că au calitate procesuală, în raport de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece textul nu prevede în mod expres că persoanele îndreptăţite sunt singurele care pot să formuleze contestaţie.
De aceea, corect prima instanţă şi instanţa de apel s-au pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.
Cererea pentru anularea dispoziţiei sau deciziei, după caz, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, este specifică raportului juridic izvorât din aplicarea legii speciale.
Acest raport juridic ia naştere între persoana juridică deţinătoare a imobilului preluat abuziv şi persoana îndreptăţită la restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent.
Articolul 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, stabileşte obligaţia unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire, iar în art. 26 alin. (3) din legea, republicată, este prevăzut dreptul persoanei care se pretinde îndreptăţită de a ataca dispoziţia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare.
Prin legea specială este stabilită atât instanţa competentă să soluţioneze acţiunea, cât şi persoana care poate ataca în justiţie dispoziţia emisă de unitatea deţinătoare, iar prin sintagma „persoana care se consideră îndreptăţită" se înţelege persoana care a formulat notificarea la care se referă dispoziţia atacată şi nu orice persoană interesată să obţină anularea dispoziţiei.
Deoarece calitatea procesuală este dependentă de raportul juridic dedus judecăţii, iar în aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001 raportul juridic se naşte între titularul notificării şi unitatea care a emis dispoziţia, recurentele-contestatoare C.N. şi C.A., care au calitatea de terţi faţă de acest raport juridic, nu pot ataca dispoziţia printr-o acţiune întemeiată pe prevederile legii speciale, aşa cum corect s-a reţinut prin sentinţa primei instanţe, păstrată prin Decizia atacată.
Susţinerea recurentelor că reţinerea lipsei calităţii procesuale active nu răspunde exigentelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale nu este întemeiată, deoarece există posibilitatea persoanelor ale căror drepturi au fost vătămate prin emiterea dispoziţiei de a se adresa instanţelor judecătoreşti cu acţiune în anularea actului, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, realizându-se accesul liber la justiţie cu respectarea regulilor de competenţă.
În privinţa recurenţilor M.P., M.A. şi B.S. , recursul va fi anulat, faţă de art. 3021 lit. d) C. proc. civ. care prevede că cererea de recurs trebuie semnată, sub sancţiunea nulităţii.
Sancţiunea nulităţii cererii de chemare în judecată pentru nesemnarea ei este prevăzută de art. 133 alin. (1) C. proc. civ., text care, în alin. (2), cuprinde prevederea că lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecăţii, iar dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul trebuie să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare. Dacă este prezent în instanţă, trebuie să semneze în chiar şedinţa în care se invocă nulitatea.
Dispoziţiile art. 133 C. proc. civ. sunt aplicabile, conform art. 298 şi art. 316 C. proc. civ., şi cererilor prin care se exercită căile de atac.
În prezenta cauză, cererea de recurs nu a fost semnată de recurenţii M.P., M.A. şi B.S., iar la termenul din data de 25 septembrie 2008, instanţa de recurs, constatând lipsa semnăturii, a dispus citarea acestor recurenţi, cu menţiunea ca până la termenul acordat (6 noiembrie 2008) să semneze cererea de recurs.
La termenul din 6 noiembrie 2001, recurenţii, deşi legal citaţi cu această menţiune înscrisă în procesele-verbale de la filele 16, 19 şi 20, nu s-au prezentat în instanţă pentru a semna cererea de recurs.
Pentru considerentele expuse, conform art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de contestatoarele C.N. şi C.A. va fi respins şi, dând eficienţă art. 3021 şi art. 133 C. proc. civ., recursul declarat de ceilalţi contestatori va fi anulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatoarele C.N. şi C.A. împotriva deciziei nr. 800 A din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Anulează recursul declarat de contestatorii M.P., M.A. şi B.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6907/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6697/2008. Civil → |
|---|
