ICCJ. Decizia nr. 708/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, la 22 ianuarie 2007, reclamanta T.Z. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Tecuci pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 4451 din 15 decembrie 2006 și să-1 oblige pe pârât la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin emiterea deciziei.
în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta a moștenit de la fostul proprietar, tatăl său, imobilul situat în Tecuci. Acest imobil a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950. Reclamanta a contestat măsura preluării imobilului, în baza Legii nr. 112/1995, și prin hotărâre judecătorească i s-au acordat măsuri reparatorii sub formă de echivalent, în cuantumul maxim permis de această lege.
După apariția Legii nr. 10/2001, reclamanta a formulat notificare prin care a solicitat acordarea de despăgubiri însă, după parcurgerea unui proces în care a fost recunoscut irevocabil dreptul de proprietate al reclamantei și primarul a fost obligat la plata de despăgubiri, notificarea a fost respinsă pe motiv că în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 a mai fost emisă o decizie anterioară prin care notificarea a fost respinsă.
Prin sentința civilă nr. 660 din 23 martie 2007 Tribunalul Galați, secția civilă, a admis în parte contestația și a constatat nulitatea dispoziției nr. 4451 din 15 decembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Galați.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1063 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Galați, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 896 din 23 decembrie 2005 a Curții de Apel Galați s-a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri bănești în valoare de 264.919, 25 lei. Această decizie produce efecte obligatorii pentru părți și nu este nevoie să fie urmată de emiterea unei noi dispoziții a primarului care să o confirme.
Reclamanta nu a dovedit care este prejudiciul suferit prin emiterea dispoziției a cărei anulare s-a cerut.
Apelul declarat de Primăria municipiului Tecuci a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 258 A din 28 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat, după preluarea motivării judecătorului de primă instanță, că dispoziția nr. 803/2003 prin care a fost soluționată notificarea prin care reclamanta a cerut restituirea imobilului sub formă de despăgubiri bănești, a fost supusă controlului judecătoresc, astfel încât după soluționarea irevocabilă a contestației primarul avea obligația respectării hotărârii și nu a emiterii unei noi dispoziții.
Pentru înaintarea documentației către Comisia Națională de Stabilire a Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, nu este necesară emiterea unei noi dispoziții.
împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanța a încălcat prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. deoarece motivarea hotărârii este vagă, lipsită de acuratețe sub aspectul clarificării raporturilor juridice dintre părți și nu a făcut altceva decât să treacă în revistă motivele din cererea introductivă.
în mod eronat s-a reținut că Primăria ar fi emis două dispoziții cu privire la cererea de restituire a imobilului în litigiu. Dispoziția nr. 4451 din 15 decembrie 2006 a avut ca obiect doar înaintarea documentației la Comisia centrală de stabilire a despăgubirilor, în conformitate du prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005.
Primăria Tecuci nu mai este abilitată să plătească despăgubirile bănești însă contestatoarea, prin apărător, a insistat în recuperarea lor de la primărie deși inițial, în dosarul nr. 477/C/2005 al Curții de Apel Galați a fost de acord cu înaintarea documentației la Comisia centrală.
S-a invocat eronat art. 23 din Legea nr. 10/2001, care cuprinde alte dispoziții decât cele la care face referire instanța în schimb nu s-a făcut aplicarea O.U.G. nr. 81/2007 care modifică și completează Legea nr. 247/2005.
în dovedirea recursului, în condițiile art. 305 C. proc. civ., au fost depuse hotărâri judecătorești și O.U.G. nr. 81/2007.
Deși recurenta și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., dezvoltarea criticilor formulate a permis încadrarea acestora numai în motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în raport de care a fost analizată hotărârea atacată fiind reținute următoarele:
Prin hotărâre judecătorească irevocabilă, decizia civilă nr. 896 A din 23 decembrie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că măsurile reparatorii la care este îndreptățită T.Z., pentru imobilul ce a aparținut în proprietate tatălui său, preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, constau în despăgubiri bănești.
Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Așadar, măsurile reparatorii ce pot fi dispuse în sistemul Legii nr. 10/2001, constau în restituirea în natură, restituirea prin echivalent prin compensare cu alte bunuri sau servicii ori despăgubiri acordate în condițiile prevederilor legii speciale.
De vreme ce prin hotărâre judecătorească, pronunțată în urma controlului judecătoresc exercitat asupra actului prin care a fost soluționată notificarea formulată de persoana îndreptățită, s-a stabilit că măsurile reparatorii la care este îndreptățită reclamanta sunt despăgubiri bănești, primăria căreia hotărârea îi este opozabilă, fiind parte în acel litigiu, nu poate, sub pretextul că face aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, să emită o nouă dispoziție prin care să propună restituirea prin echivalent sub formă de "titluri de despăgubiri".
Stabilind că primăria trebuia să se conformeze hotărârii judecătorești, instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, niciun text neprevăzând posibilitatea emiterii unei dispoziții prin care să se cenzureze hotărârea judecătorească.
Pe de altă parte, aplicarea O.U.G. nr. 81/2007 nu ar duce la o altă soluție, pentru că prin acest act normativ nu s-a prevăzut că rămân lipsite de efect hotărârile judecătorești prin care s-au stabilit măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești. Conform art. 3 lit. a) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege. Titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a titlurilor de despăgubire, cu excepția transmiterii ca urmare a succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută. Titlurile de despăgubire nu sunt titluri de participare ale altor organisme de plasament colectiv (AOPC) și nu intră sub incidența Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în aplicarea acesteia. în schimb, lit. h) stabilește că titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranșă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei dar până în 500.000 lei se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei. Suma de până la 500.000 lei urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire, cu mențiunea ca în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deși identic, a fost disjuns, pretențiile de restituire fiind soluționate de entități diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire.
Așadar, față de existența hotărârii irevocabile, plata către reclamantă trebuie să constea în sume de bani, titlurile de despăgubire neputând fi propuse în executarea hotărârii judecătorești.
Având în vedere cele mai sus arătate, înalta Curte a apreciat că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat, legea materială incidență în cauză fiind aplicată corect.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la nemotivarea deciziei date în apel deoarece din întregul hotărârii rezultă că s-a răspuns argumentelor invocate prin apel. Faptul că hotărârea nu are considerente ample nu înseamnă că este superficială, astfel încât cerința privitoare la motivare, impusă de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a fost îndeplinită. Ca atare, nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiată.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 710/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 719/2008. Civil → |
|---|
