ICCJ. Decizia nr. 731/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2007 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței să dispună restrângerea dreptului pârâtului U.S.A. la liberă circulație în Belgia, pentru o perioadă de cel mult trei ani, cu motivarea că pârâtul a fost returnat din această țară la data de 11 mai 2007, în baza Acordului de readmisie ratificat prin H.G. nr. 825/1995, fiind astfel aplicabile prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006.
Tribunalul, prin sentința civilă nr. 1087 din 4 iunie 2007, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantă, potrivit deciziei nr. 290/A din 17 iulie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
Pentru a adopta această soluție, instanțele anterioare au reținut că, față de ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii, determinată de aderarea României la Uniunea Europeană, dreptul la liberă circulație trebuie analizat prin prisma îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate în fața celei interne, normă comunitară, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, ce prevede limitativ doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor, iar reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul U.S.A. s-ar afla într-una din acele situații.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelanta-reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte.
în motivarea cererii de recurs, se susține greșita interpretare și aplicare a Legii nr. 248/2005 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), faptul că prevederile art. 38 lit. a) din acest act normativ nu au aplicabilitate temporară, sunt instituite pentru a combate migrația ilegală și se circumscriu situațiilor limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, fiind în acord cu tratatele internaționale referitoare la libera circulație a persoanelor, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională (decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006; decizia nr. 901 din 5 decembrie 2006).
Se mai susține că, deși art. 40 din Directiva nr. 2004/38/CE prevede transpunerea în legislația internă, directiva nu face parte de drept din legislația internă, ci impune statelor membre o obligație de rezultat și lasă autorităților naționale competențele legate de forma și mijloacele utilizate în acest scop.
Recursul nu este fondat.
La data înregistrării cererii de chemare în judecată România devenise membră a Uniunii Europene, cu statut de partener egal în drepturi și obligații, cetățenii români devenind conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene cetățeni ai Uniunii Europene și beneficiari ai dreptului de liberă circulație în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene, aplicându-li-se sistemul de norme și reguli comunitare, în speță prezentând relevanță normele comunitare ce consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.
Conform art. 20 alin. (2) din Constituția României: "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Deși, de principiu, directivele comunitare ar trebui transpuse în dreptul intern al fiecărui stat membru, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a consacrat în jurisprudența sa superioritatea și efectul direct al regulilor comunitare ca "făcând parte integrantă, cu rang de prioritate, din ordinea publică aplicabilă pe teritoriul statelor membre", precizând că trebuie să fie aplicate încă de la intrarea lor în vigoare, "în pofida unei eventuale preexistențe a unei legi naționale incompatibile și pe toată durata aflării lor în vigoare, în pofida adoptării ulterioare a unei legi incompatibile" (cauza Simmenthal - Hotărârea din 9 martie 1978).
Art. 10 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, care prevede obligația de cooperare loială între statele membre, impune inclusiv instanțelor judecătorești române respectarea principiilor și soluțiilor consacrate de jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
în alte cauze (cauza Van Gend en Loos; cauza Becker), Curtea Europeană de Justiție a statuat că dispozițiile unei directive sunt direct aplicabile, în absența unor măsuri de transpunere în dreptul intern, dacă sunt necondiționate și suficient de precise pentru a permite instanțelor judecătorești să le aplice așa cum sunt formulate.
Examinând prevederile Legii nr. 248/2005 și dispozițiile Directivei nr. 2004/38/CE, înalta Curte constată că între normele interne și cele comunitare există neconcordanțe, cele comunitare fiind mai favorabile și suficient de precise pentru a fi direct aplicate. Astfel, din perspectiva art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru a dispune restrângerea dreptului cetățeanului român chemat în judecată la liberă circulație în străinătate (inclusiv pe teritoriul statelor membre ale Uniunii europene), este suficient ca acesta să fi fost returnat din statul cu privire la teritoriul căruia se solicită a fi adoptată măsura, în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, independent de motivul pentru care a fost returnat.
Spre deosebire de norma internă, art. 27 din Directiva 2004/38/CE stabilește expres și limitativ doar trei cazuri în care autoritățile statelor membre ar putea restrânge libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii, respectiv afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice.
în consecință, norma comunitară este mai favorabilă, cea internă fiind parțial neconcordantă, în condițiile în care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat și în alte cazuri decât cele care vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
în prezenta cauză, conform talonului de returnare întocmit în punctul de trecere a frontierei și declarației olografe a pârâtului, singurele probe invocate de reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată, acesta a fost returnat din Belgia pentru "ședere ilegală" la doar două zile după intrarea pe teritoriul acestei țări, fără ca în sarcina sa să se rețină săvârșirea vreunei fapte de natură să pericliteze ordinea, siguranța sau sănătatea publică, în sensul prevederilor art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 719/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 679/2008. Civil → |
|---|
