ICCJ. Decizia nr. 7218/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7218
Dosar nr. 3548/62/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 martie 2007, reclamanţii B.D.V. şi P.R. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC R. SRL şi Municipiul Braşov prin Prima, anularea parţială a Dispoziţiei nr. 509 din 26 februarie 2004, constatarea calităţii de succesori în drepturi ai proprietarilor tabulari, obligarea pârâţilor să le restituie în natură imobilul înscris în C.F. 25021 Braşov sub nr. top. 6778/1/9/2/2/1, compus din casă de piatră şi curte de 1024 mp situată în Braşov, rectificarea înscrisurilor de carte funciară şi intabularea dreptului lor de proprietate asupra bunului.
În subsidiar, au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că imobilul a aparţinut antecesorilor lor, B.V. şi B.L., de la care a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 119/1948.
Au arătat că imobilul a fost dobândit prin cumpărarea de la A.M., care la rândul său îl cumpărase de la Întreprinderea T., devenită A.
Conducerea ulterioară a întreprinderii a solicitat declararea nulităţii transferurilor de proprietate încheiate de întreprindere înainte de naţionalizare, astfel că, prin Decizia Curţii Stalin nr. 54, s-a dispus anularea contractului nr. 1948 încheiat cu A.M., iar prin încheierea din 10 martie 1951 a aceleiaşi instanţe, s-a constatat lipsa de efect a înstrăinărilor ulterioare naţionalizării.
În temeiul acestora, prin încheierea nr. 464/1951 a Judecătoriei Populare Mixte, secţia C.F., s-a dispus radierea drepturilor antecesorilor reclamanţilor.
În contextul arătat, s-a invocat ca fiind abuzivă preluarea imobilului, efectele naţionalizării producându-se în patrimoniul antecesorilor, ceea ce determină calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Invocând prevederile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, care instituie prezumţia de proprietate în favoarea părinţilor lor şi faţă de prevederile legale evocate în susţinerea cererii, au solicitat admiterea acestuia în sensul solicitat.
Prin sentinţa civilă nr. 466 din 22 octombrie 2007, Tribunalul Braşov a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiului Braşov.
A fost admisă acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL şi anulată dispoziţia nr. 509 din 26 februarie 2007 emisă de pârâtă, care a fost obligată să acorde reclamanţilor în compensare alte bunuri şi servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor pentru imobilul înscris în C.F. 25021 Braşov sub nr. top. 6778/1/a/2/2/1, compus din casă de piatră şi curte de 1024 mp.
Au fost respinse restul pretenţiilor reclamanţilor.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cauză, calitatea procesuală pasivă are, în raport de obiectul pricinii, emitentul actului administrativ atacat şi care este SC R. SRL şi nu Municipiul Braşov prin Primar, faţă de care acţiunea a fost respinsă din acest considerent, urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Cât priveşte fondul pricinii, s-a reţinut că la momentul preluării bunului de către stat, în evidenţele de publicitate imobiliară privind bunul solicitat figurau a fi înscrişi autorii reclamanţilor, aspect determinant în constatarea îndeplinirii cerinţelor legii speciale constând în vocaţia de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege, fiind irelevantă radierea ulterioară a dreptului lor de proprietate.
S-a reţinut astfel vocaţia reclamanţilor de a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 în modalităţile prevăzute de acest act normativ şi reţinute în dispozitivul sentinţei.
Nu a fost primită cererea reclamanţilor de restituire în natură a imobilului, faţă de respingerea în mod irevocabil a cererii reclamanţilor de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriaşii imobilului.
Reţinându-se irevocabil valabilitatea vânzării, s-a considerat ca deopotrivă protejat şi dreptul cumpărătorilor asupra aceluiaşi bun, atât prin prevederile legale interne în materie, cât şi de cele europene, sens în care s-a invocat jurisprudenţa CEDO.
Apelurile declarate de reclamanţi şi pârâte SC R. SRL, au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 12/Ap din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Braşov.
Instanţa de apel a reţinut că, în raport de prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziţiei atacate şi art. 23 alin. (1) din aceeaşi lege, calitate procesuală în litigiile prevăzute de art. 24 pct. 7 (în prezent art. 26 pct. 7) o are emitentul actului, în contradictoriu cu care s-a pronunţat prima instanţă.
S-a reţinut că, în raport de constatările jurisdicţionale din hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile declanşate anterior de aceiaşi reclamanţi, care au statuat cu putere de lucru judecat asupra valabilităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriaşi, restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă.
Într-o atare situaţie, sunt incidente dispoziţiile art. 18 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc în favoarea persoanelor îndreptăţite dreptul la măsuri reparatorii numai prin echivalent pentru imobilele înstrăinate.
S-au reţinut a fi nefondate şi criticile din apelul declarat de pârâta SC R. SRL, întrucât probele administrate în cauză au evidenţiat preluarea bunului de către stat din patrimoniul antecesorilor reclamanţilor, astfel încât aceştia sunt persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii, prevăzute de legea de reparaţii.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs părţile, criticând-o pentru nelegalitate, critici încadrate în recursul reclamanţilor pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în recursul pârâtului SC R. SRL fiind indicate generic dispoziţiile art. 299-308 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reclamanţii au invocat nelegalitatea hotărârii, care cuprinde motive contradictorii, sens în care au fost învederate considerentele contradictorii privind valabilitatea titlului statului atestată printr-o hotărâre judecătorească.
Cât priveşte criticile încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a invocat greşita soluţionarea a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, care greşit a menţinut dispoziţia primei instanţe privind admiterea acesteia.
S-au invocat în acest sens dispoziţiile art. 9 şi art. 20 din Legea nr. 10/2001 şi art. 4-6 din Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al proprietăţii dispoziţii care impun în scopul transferului valabil al dreptului de proprietate, ca actualul titular al acestui drept să figureze ca parte în prezentul litigiu.
Au fost de asemenea criticate dispoziţiile privind categoria măsurilor reparatorii solicitate şi cu referire la care s-a susţinut admisibilitatea cererii de restituire în natură a bunului, cerere ce poate fi soluţionată în acord şi cu dispoziţiile deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, direct de către instanţa de judecată.
S-a invocat totodată nelegalitatea categoriei măsurilor reparatorii acordate, întrucât în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, greşit reţinute de instanţe.
În prezenta cauză, nu se poate reţine ca legală înstrăinarea bunului către chiriaşi, deoarece în regimul de carte funciară transferul dreptului de proprietate se poate realiza numai prin intabulare, sens în care au fost invocate dispoziţiile art. 17 şi art. 19 din Decretul-lege nr. 115/1938, care derogă de la dispoziţiile de drept comun înscrise în art. 1295 C. civ.
Or, la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu foştii chiriaşi, statul nu era intabulat în cartea funciară privind imobilul solicitat, operaţiune efectuată după acest moment, respectiv în anul 2000.
Imobilul construcţiei nu putea constitui obiectul unui contract de vânzare-cumpărare întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 112/1995, întrucât preluarea bunului nu s-a realizat prin unul din actele normative enumerate în cuprinsul acestuia, ci a fost una abuzivă, caracter ce priveşte şi actele juridice subsecvente ce privesc acest bun.
Mai mult, notificarea a vizat restituirea în natură a întregului imobil, inclusiv a terenului aferent şi care nu a fost atribuit proprietarilor construcţii şi că, cel puţin cu privire la teren se impunea restituirea acestuia în natură.
Legiuitorul Legii nr. 10/2001 a dorit în mod expres ca în domeniul restituirii proprietăţilor abuziv preluate să nu funcţioneze dispoziţiile de drept comun în materia autorităţii de lucru judecat, considerent pentru care nu pot fi reţinute dispoziţiile hotărârii judecătoreşti prin care a fost analizată validitatea contractelor de vânzare-cumpărare a terţilor subdobânditori.
Pârâta SC R. SRL a învederat, relativ la titlul Statului Român asupra imobilului în litigiu, că valabilitatea acestuia a fost constatată irevocabil prin hotărâri judecătoreşti pronunţate anterior prezentul litigiu, chestiuni de drept asupra căreia nu se mai putea reveni, ea intrând în puterea lucrului judecat şi având deci valoarea unei prezumţii legale absolute, ce nu mai poate fi contrazisă prin hotărâri judecătoreşti ulterioare, cum greşit s-a dispus în cauză, indiferent de prezentul cadru procesual.
Greşit a fost soluţionată şi chestiunea privind calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituire în accepţiunea Legii nr. 10/2001, întrucât dreptul antecesorilor acestora a fost radiat din evidenţele de publicitate imobiliară, astfel încât, în raport de prevederile art. 17 şi art. 18, respectiv art. 32 şi art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate invocat, constatare în raport de care se vădesc ca legale dispoziţiile actului administrativ atacat.
Recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea actuală), aplicabilă prezentului raport juridic litigios „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Iar alin. (4) al aceluiaşi text legal, dispune ca „în cazul în care dispoziţia motivată de soluţionare a cererii de restituire în natură este atacată în justiţie de persoana îndreptăţită, … entitatea care a emis dispoziţia va adopta o poziţie procesuală raportat la aceasta.
De asemenea, entitatea care a emis dispoziţia va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege".
Prin urmare, indubitabil textul legal evocat stabileşte în persoana entităţii unităţii deţinătoare investite cu soluţionarea notificării, calitatea de a sta în proces în litigiile având ca obiect atacarea actului administrativ emis în procedura Legii nr. 10/2001, aspect corect soluţionat de instanţe.
Nu are relevanţă, în raport de textul legii sus citat, împrejurarea că în evidenţele de publicitate imobiliară apare a fi înscris Statul Român, calitate de unitate deţinătoare şi deci de persoană obligată la restituire şi parte a procedurii judiciare, fiind în conformitate cu prevederile legale evocate şi cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din legea de reparaţii, persoană juridică deţinătoare a bunului şi care în speţă este pârâta.
Corect nu a fost primită nici critica reclamanţilor privind categoria măsurilor reparatorii prin echivalent acordate de prima instanţă, ca o consecinţă a reţinerii incidenţei art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Reţinându-se irevocabil, prin Decizia nr. 660/R din 9 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, validitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de terţii dobânditori, evident că în cauză este întrunită ipoteza textului legal evocat, aspect ce nu mai poate constitui obiectul unei alte cercetări judecătoreşti ulterioare, decât cu riscul încălcării autorităţii de lucru judecat, ceea ce nu este admisibil.
Persoanele fizice cărora li s-a recunoscut şi consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001, nu pot fi obligate la restituirea acestora, atâta timp cât această măsură, astfel cum s-a decis prin Decizia nr. 1055 din 9 octombrie 2008 a Curţii Constituţionale, nu are o justificare serioasă, întemeiată pe o cauză de utilitate publică, în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie.
S-a mai decis, prin hotărârea enunţată, că legea nouă, (Legea nr. 10/2001 s.n.) nu poate, fără a retroactiva, să se aplice şi situaţiilor litigioase rezolvate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În acest sens, s-a arătat că chiar dacă principiul puterii de lucru judecat nu este un principiu constituţional, încălcarea lui contravine principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât legiuitorul nu poate desfiinţa hotărâri judecătoreşti irevocabile, intervenind astfel în procesul de realizare a justiţiei.
Critica privind restituirea în natură şi a terenului a fost formulată omisso medio, direct în recurs, motiv pentru care nu poate fi primită.
Nu pot fi primite nici criticile întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din recursul reclamanţilor, întrucât neconcordanţa sesizată prin recurs nu este aptă să atragă nelegalitatea hotărârii, textul legal invocat în susţinerea acestei critici vizând alte situaţii decât cea dezvoltată de recurenţi şi care, din aceste motive se vădeşte a nu fi fondată.
Nici criticile din recursul pârâtei nu sunt fondate, întrucât întemeiat s-a considerat că deşi analizată procesual anterior adoptării actului de reparaţie preluarea bunului solicitat în prezenta procedură, în temeiul Legii nr. 119/1948, se înscrie în ipoteza textului art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, fiind considerată preluare abuzivă în înţelesul acestei legi, fără distincţia relevată în recurs (cu titlu sau fără titlu).
Din această perspectivă, preluarea bunului litigios în temeiul actului normativ menţionat se constituie într-o preluare abuzivă şi face să atragă aplicarea actului normativ de reparaţie, cum legal au decis instanţele.
Preluarea bunului din patrimoniul antecesorilor reclamanţilor, determină în mod corespunzător vocaţia reclamanţilor de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege, fiind irelevante sub acest aspect operaţiunile efectuate ulterior acestui moment cât priveşte titularul dreptului asupra acestui bun efectuate în evidenţele de publicitate imobiliară.
Sunt corecte consideraţiunile de ordin teoretic formulate de apelanta pârâtă privind efectul constitutiv al înscrierilor efectuate în evidenţele de publicitate imobiliară în regimul de carte funciară însă în materia analizată, sistemul probator astfel cum este ele reglementat prin art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 23.1 din HG nr. 250/2007) este mult mai simplu şi flexibil decât cel din dreptul comun şi impune întrunirea cerinţelor legale sus evocate (art. 1 şi art. 34 din Legea nr. 10/2001) şi care în speţă, aşa cum s-a arătat mai sunt îndeplinite.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri deduse judecăţii vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii B.D.V., P.R. şi de pârâta SC R. SRL împotriva deciziei nr. 12 Ap din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7245/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7216/2008. Civil → |
|---|
