ICCJ. Decizia nr. 7216/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7216
Dosar nr. 701/43/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 449 din 27 martie 2007 Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.N. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice pe care l-a obligat să plătească reclamantului suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale pentru cele şase zile de arest acumulate peste durata de un an şi şase luni închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 155/1991 a Judecătoriei Târnăveni.
Prin aceeaşi sentinţă, Tribunalul Mureş a respins ca nefondat capătul de cerere privitor la obligarea Statului Român la plata daunelor materiale către reclamant, căruia i-a acordat cheltuielile de judecată probate, în sumă de 300 RON.
În adoptarea acestei soluţii instanţa a reţinut că la data de 10 septembrie 2003 reclamantul a fost reţinut de autorităţile italiene la cererea Biroului Naţional Român Interpol ca urmare a emiterii împotriva sa a unui mandat de arestare internaţional, avându-se în vedere sustragerea sa de la executarea unei pedepse de un an şi şase luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 155/1999 a Judecătoriei Târnăveni, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 565/R/2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş. Ulterior, reclamantul a fost deţinut în Penitenciarul CASA CIRCONDARIALA REGINA COELI din Roma până la data de 10 ianuarie 2005 când în urma finalizării procedurii de extrădare a fost predat autorităţilor române în vederea executării pedepsei. Durata pedepsei a expirat la 10 martie 2005, când reclamantul a promovat o contestaţie la executare, soluţionată prin sentinţa penală nr. 84 din 11 martie 2005 a Judecătoriei Târnăveni. Prin această sentinţă instanţa a dispus în temeiul art. 462 raportat la art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. deducerea din pedeapsa de un an şi şase luni închisoare a duratei arestului efectuat în Italia în perioada 10 septembrie 2003-10 ianuarie 2005 precum şi punerea sa de îndată în libertate, constatându-se executată în întregime pedeapsa.
Cum eliberarea reclamantului s-a produs abia la 17 martie 2005, acesta a formulat o acţiune în justiţie în temeiul art. 504 alin. (2) C. proc. pen. solicitând reparaţia prejudiciului moral cuantificat la suma de 100.000 RON şi 700 RON prejudiciu material suferit prin privarea nelegală de libertate.
Prima instanţă a reţinut că, în condiţiile art. 504 C. proc. pen. reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit în cele şase zile de arest nelegal, apreciat la suma de 20.000 lei (RON).
În ceea ce priveşte daunele materiale, pretenţiunea reclamantului a fost respinsă, întrucât înscrisurile depuse în dovedirea acestor daune vizează perioada 1995-2005, când acesta se sustrăgea de la executarea pedepsei sau chiar se afla în executarea ei, neputând face dovada unei angajări certe în muncă, după eliberare.
Prin Decizia nr. 98 A din 25 octombrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul C.N. şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 449 din 27 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Mureş.
Instanţa de apel a concluzionat că cerinţele art. 504 C. proc. pen. sunt îndeplinite, deoarece menţinerea stării de arest a reclamantului după expirarea duratei pedepsei aplicate şi în lipsa unui mandat de reţinere pentru vreo altă faptă, echivalează în mod evident cu o privare de libertate în mod nelegal pentru care operează răspunderea Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, în vederea reparării prejudiciului.
Cum în art. 505 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de cuantificare a prejudiciului, instanţelor le-a fost rezervată puterea suverană de apreciere a despăgubirilor prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei.
Aprecierea pe baza unor criterii particulare distincte, referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, pe plan fizic, psihic şi social raportate la importanţa valorilor lezate şi efectivitatea acestora prin intensitatea perceperii lor şi vătămarea situaţiei familiale, profesionale şi sociale trebuie să se sprijine pe un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte afectarea drepturilor personale nepatrimoniale prin măsura procesuală luată pe nedrept împotriva sa.
În speţă, argumentele prezentate de reclamant în sprijinul prejudiciului moral au fost limitate, reţine instanţa de apel, numai la suferinţa psihică generată de pedeapsa închisorii, apreciată ca nelegală, amplificată şi cu concursul reclamantului, care sustrăgându-se de la executarea pedepsei pe teritoriul României, a declanşat procedura de urmărire internaţională, a arestării de autorităţile altui stat, iar ulterior a extrădării în ţara de origine în vederea executării pedepsei.
Pe de altă parte, promovarea contestaţiei la executare în preziua expirării duratei pedepsei aplicate, pentru deducerea perioadei de detenţie efectuată în Italia, a determinat menţinerea sa în arest pentru finalizarea procedurii judiciare.
În opinia instanţei de apel, lipsa unui cadru legislativ propice evitării situaţiilor de genul celor din speţă, care împiedică punerea în libertate a persoanei la momentul expirării duratei pedepsei aplicate şi în contextul circumstanţelor cauzei, motivează corectitudinea aprecierii pe care Tribunalul Mureş a făcut-o întinderii prejudiciului moral suferit de reclamant, urmare a privării sale de libertate în perioada 11-17 martie 2005.
În privinţa prejudiciului material, soluţia de respingere a pretenţiunilor reclamantului prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Mureş este legală, deoarece probele înfăţişate de reclamant nu sunt de natură a le susţine, acestea vizând perioada sustragerii de la executarea pedepsei precum şi caracterul incert al contractării imediate de către reclamant a unui loc de muncă.
Împotriva deciziei nr. 98 A din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş au declarat recurs C.N. şi D.G.F.P. Mureş în numele şi pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor.
În recursul declarat şi motivat în drept pe dispoziţiunile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamantul susţine că în cuantificarea prejudiciului moral instanţa a reţinut fără suport probator culpa sa constând în sustragerea de la executarea pedepsei pe teritoriul României şi declanşarea procedurii extrădării de vreme ce arestare a intervenit în Italia.
- Promovarea contestaţiei la executare formulată în preziua expirării duratei pedepsei este fără relevanţă în prelungirea privării de libertate pe durata celor 7 zile, de vreme ce instanţa a dispus punerea sa de îndată în libertate.
- Greşit instanţa a reţinut, în dispozitiv că privarea nelegală de libertate a fost pe o durată de şase zile în loc de şapte zile (aşa cum corect a reţinut în considerente), în calcularea despăgubirilor, deoarece executarea unei singure zile în plus contează enorm, mai cu seamă atunci când executarea suplimentară a şapte zile de detenţie se datorează autorităţilor statului.
- Cât priveşte prejudiciul material, acesta nu viza perioada sustragerii de la executare ci pierderea unui loc de muncă în Italia datorită întârzierii cauzată prin nepunerea la timp în libertate, îndată după executarea pedepsei.
În recursul D.G.F.P. Mureş pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor, încadrat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se critică Decizia nr. 98 A din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi prin aceea că reclamantul nu a probat nicio împrejurare de genul celor menţionate în cuprinsul acţiunii şi pentru care a solicitat daunele morale, cum ar fi măsura în care deţinerea i-a afectat pregătirea profesională, posibilitatea de a desfăşura o viaţă socială normală şi de a se manifesta liber fără constrângeri create de deţinerea „ilegală" la care a fost supus. De asemenea obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor la plata cheltuielilor de judecată în suma de 300 de lei nu se justifică de vreme ce culpa instituţiei intimate în declanşarea litigiului nu a fost probată, pentru a fi sancţionată procedural prin obligarea la cheltuielile de judecată.
Recursurile sunt nefondate.
În mod corect, prin hotărârile pronunţate s-a statuat că privarea de libertate a reclamantului după expirarea duratei pedepsei aplicate şi în lipsa unui mandat de reţinere pentru o altă faptă echivalează cu o privare nelegală îndeplinind premizele art. 504 C. proc. pen.
Instanţa de judecată apreciază suveran cuantumul despăgubirii, prin raportare, la circumstanţele concrete ale cauzei în lipsa unor criterii obiective de cuantificare, ţinând seama în stabilirea reparaţiei de durata privării sau restrângerii de libertate a persoanei precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei, iar consecinţele negative se raportează la importanţa valorilor lezate, la măsura în care aceste valori au fost afectate şi la intensitatea receptării consecinţelor negative.
În speţă, intensitatea receptării privării reclamantului de libertate pe durata celor şase zile, fără existenţa unui suport legal, trebuie analizată, aşa cum s-a reţinut şi prin hotărârile precedente, în contextul privării legale de libertate a acestuia, în executarea pedepsei de un an şi şase luni, pentru infracţiuni ce implică sechestrarea de persoane şi tentativă de viol şi care ele însele prin gravitatea lor sunt de natură să afecteze situaţia familială şi socială a reclamantului. Autoevaluarea prejudiciului moral suferit de reclamant ca urmare a privării nelegale de libertate, la suma de 100.000 RON, prin invocarea dreptului la existenţă şi integritate fizică, cinste, onoare, demnitate, reputaţie, a fost raportată la suferinţa psihică generată nu numai de perioada privării de libertate în mod nelegal dar şi de pedeapsa închisorii, apreciată ca fiind nelegală, în contextul susţinerii cu cerbicie a propriei nevinovăţii, motiv pentru care reclamantul s-a adresat cu plângere şi Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Instanţele de fond şi apel au analizat amploarea suferinţelor psihice ale reclamantului şi în raport de conduita culpabilă a acestuia, care s-a transpus într-un factor favorizant, de vreme ce s-a sustras executării pedepsei, a fost dat în urmărire generală pe teritoriul României; după care a fost declanşată procedura de urmărire internaţională prin Interpol şi apoi extrădat în baza cererii guvernului român, în vederea executării pedepsei. Toată succesiunea faptelor care au precedat punerea în executare a pedepsei de un an şi şase luni sunt atestate de actele întocmite, pentru fiecare din acestea, astfel că afirmaţia recurentului care contestă sustragerea de la urmărire rămâne fără suport. Trauma psihică a recurentului C.N. produsă prin privarea nelegală de libertate se alătură şi amplifică trauma generată de pedeapsa aplicată – pe care o consideră nelegală, ceea ce a implicat o procedură de urmărire generală, internaţională şi aceea a extrădării.
În acest context, instanţele au cuantificat prejudiciul moral al reclamantului prin privarea nelegală de libertate. Durata privării nelegale de libertate a recurentului a fost de şase zile deoarece până la soluţionarea contestaţiei la executare, intervenită prin sentinţa nr. 84 din la 11 martie 2005, a Tribunalului Târnăveni, în temeiul căreia a fost dedusă din pedeapsă durata arestării din Italia, şi s-a dispus punerea de îndată a reclamantului în libertate, pedeapsa nu putea fi considerată ca executată. Reţinerea nelegală a reclamantului a început să opereze din ziua pronunţării hotărârii în contestaţia în anulare, respectiv din 11 martie 2005 când s-a dispus punerea de îndată în libertate a reclamantului (deoarece prin hotărâre să se constate că durata pedepsei de un an şi şase luni expirase la 10 martie 2005) şi până în ziua de 17 martie 2005, când efectiv s-a procedat la executarea dispoziţiunilor sentinţei nr. 84 din 11 martie 2005 prin eliberarea reclamantului.
Aşa fiind, susţinerile recurentului sub acest aspect al duratei privării nelegale de libertate de şapte zile în loc de şase zile sunt nefondate.
Din perspectiva aprecierii daunelor morale cauzate reclamantului de privarea nelegală de libertate, şi criticile D.G.F.P. Mureş pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor sunt nefondate.
Corect nu i-au fost acordate reclamantului despăgubiri materiale deoarece existenţa acestora nu putea fi probată cu actele deţinute din perioada sustragerii de la executarea pedepsei, iar existenţa speranţei legitime de a pleca în Italia şi de a se angaja în perioada ce a coincis cu aceea a privării nelegale de libertate nu a fost susţinută de probele dosarului. Ca urmare şi această critică este nefondată.
Cheltuielile de judecată la care Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat au fost probate cu actele depuse de reclamant la dosar.
În speţă nu se poate pune în discuţie culpa procesuală a Ministerului Economiei şi Finanţelor deoarece această instituţie nu a apărut în proces în nume propriu ci pentru Statul Român chemat să răspundă în temeiul art. 504 C. proc. pen.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. ambele recursuri vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.N. şi de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor D.G.F.P. Mureş împotriva deciziei nr. 98 din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7218/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7208/2008. Civil → |
|---|
