ICCJ. Decizia nr. 7261/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7261
Dosar nr. 11485/1/200.
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 137 din 25martie 2003, Tribunalul Alba a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.I. şi M.R., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi cererea reconvenţională formulată de Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu M.I. şi M.R.
S-a dispus parcelarea imobilului înscris în C.F. 3098, nr. top. 3623/4, în suprafaţă de 1439 mp prin formarea a 2 loturi: lotul nr. 1 alcătuit din nr. top. nou 3623/4/1, bloc de locuinţe şi teren aferent în suprafaţă de 598,70 mp; lotul nr. 2 alcătuit din nr. top. nou 3623/4/2 teren în intravilan în suprafaţă de 840,30 mp.
S-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor a imobilului teren din intravilan, înscris în C.F. Alba Iulia, nr. top. 3623/4/2, în suprafaţă de 840,30 mp.
S-a constatat că reclamanta M.R. este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren înscris în C.F. 3098 Alba Iulia, nr. top. 3623/4/1, în suprafaţă de 598,70 mp, conform art. 11 din Legea nr. 10/2001, au fost obligaţi pârâţii-reconvenţionali M.I. şi M.R. să restituie reclamantului-reconvenţional Ministerul Finanţelor Publice suma primită cu titlu de despăgubiri cu ocazia exproprierii, la valoarea actualizată, s-au respins celelalte capete de cerere din acţiunea principală şi s-a luat act de renunţarea reclamantului M.I. la capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. 3098 Alba Iulia, nr. top. 3623/4/1 în suprafaţa de 598,70 mp.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 388/A din 2 septembrie 2003, a respins apelul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului Alba Iulia împotriva acestei sentinţe, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 3913 din 14 aprilie 2006, a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului Alba Iulia împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Instanţa de recurs a reţinut că prima instanţă a calificat acţiunea ca fiind întemeiată pe art. 1 din Legea nr. 10/2001, iar instanţa de apel, răspunzând la motivul de apel privind încălcarea principiului disponibilităţii, a apreciat că cererea de chemare în judecată, precizată de reclamanţi, are ca obiect atât revendicarea imobilului, cât şi constatarea caducităţii decretului de expropriere.
A reţinut instanţa de recurs că, în lipsa unei notificări şi a parcurgerii procedurii administrative, instanţele nu puteau determina fundamentul acţiunii ca fiind întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 acţiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 – 481 C. civ. nu mai poate fi primită.
Instanţa de recurs a reţinut că „instanţele trebuiau să constate, că aşa cum au precizat reclamanţii, atât în scris cât şi verbal, acţiunea promovată viza readucerea în proprietatea lor a unui imobil ce le fusese expropriat şi că din această perspectivă, fundamentul juridic al pretenţiilor formulate îl constituiau dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în raport de care se impunea soluţionarea pricinii".
Se impune rejudecarea pricinii în raport de temeiul juridic invocat de reclamanţi, respectiv art. 35 din Legea nr. 33/1994, iar, faţă de calificarea juridică a acţiunii, critica privind lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului local al municipiului Alba Iulia nu este întemeiată.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 256/A din 28 septembrie 2007, a admis apelul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului Alba Iulia şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 137 din 25 martie 2003 a Tribunalului Alba, în sensul că au fost respinse şi capetele de cerere vizând parcelarea imobilului înscris în C.F. 3098 Alba Iulia, nr. top. 3623/4, restituirea în natură a terenului intravilan cu nr. top. 3622/4 şi constatarea că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. 3098 Alba Iulia, nr. top. 3623/4/1.
A fost respinsă şi cererea reconvenţională formulată de Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu M.I. şi M.R., iar în rest au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate.
Instanţa de apel a reţinut că „statuările instanţei de recurs" privitoare la calificarea acţiunii şi stabilirea cadrului procesual sunt, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., obligatorii pentru judecătorii fondului.
Or, în privinţa art. 35 din Legea nr. 33/1994, prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, dată de Înalta Curte, Secţiile Unite, s-a stabilit că dispoziţiile acestui text se interpretează în sensul că nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Faţă de cele hotărâte de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia obligatorie conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., şi de faptul că acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 a fost introdusă după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea formulată de reclamanţi nu este admisibilă.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal, au declarat recurs reclamanţii care, fără să invoce vreun motiv de recurs, prin declaraţia de recurs au arătat că prin Decizia civilă nr. 3913 din 14 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, deşi acţiunea a fost formulată în baza art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a fost obligată să soluţioneze pricina în raport de prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, iar în cursul judecăţii „a intervenit Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007" dată în interesul legii, însă în mod nejustificat „instanţa a dat incidenţă" acestei decizii.
Au arătat recurenţii, că articolul 329 alin. (3), teza 2 C. proc. civ. prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe, fără a ignora necesitatea aplicării principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, potrivit căruia de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situaţiilor juridice „ivite după intrarea ei în vigoare".
Prin similitudine, interpretarea dată unei norme juridice este guvernată de acelaşi principiu, deoarece, în caz contrar, se ajunge la încălcarea dreptului fundamental consfinţit de art. 21 din Constituţie, privind asigurarea neîngrădirii exerciţiului drepturilor „procedural civile" şi se încalcă dreptul la un proces echitabil, nesupus „fluctuaţiilor practicii juridice".
Prin notele scrise depuse la dosar la termenul de 20 noiembrie 2008, recurenţii au invocat art. 304 pct. 9, art. 309 alin. (3) şi (5), art. 315 şi art. 329 alin. (2) C. proc. civ., făcând şi alte susţineri, însă acestea au fost formulate cu depăşirea termenului legal în care, potrivit art. 303 C. proc. civ., aveau obligaţia să motiveze recursul.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Susţinerea recurenţilor că în prezenta cauză nu sunt incidente prevederile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., deoarece prin aplicarea acestui text s-ar încălca principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, nu este întemeiată.
Neretroactivitatea, consacrată prin art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 1 C. civ., priveşte normele juridice şi nu deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, date în condiţiile art. 329 C. proc. civ., deoarece deciziile date în soluţionarea recursurilor în interesul legii au ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare şi nu elaborarea unor noi norme.
Potrivit art. 329 C. proc. civ., scopul recursului în interesul legii este realizarea interpretării şi aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul ţării, cu efecte numai pentru viitor, iar acest scop este realizat prin instituirea obligativităţii interpretării date de Înalta Curte problemelor de drept judecate.
Soluţiile interpretative date în baza art. 329 C. proc. civ. nu privesc anumite părţi şi nu au efect asupra soluţiilor anterior pronunţate, care au intrat în puterea lucrului judecat, dar sunt obligatorii pentru toate instanţele care se confruntă cu astfel de probleme după dezlegarea lor printr-o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii, inclusiv pentru judecătorii Înaltei Curţi.
În prezenta cauză, dreptul recurenţilor-reclamanţi la retrocedarea imobilului în baza prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu a fost recunoscut de nici o instanţă anterior datei când s-a pronunţat Decizia nr. L III din 4 iunie 2007 dată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, iar pronunţarea acestei decizii a fost determinată de faptul că problema de drept privind aplicabilitatea art. 35 din Legea nr. 33/1994, în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost diferit soluţionată de instanţele judecătoreşti.
De aceea, instanţa de apel corect şi-a însuşit interpretarea dată articolului 35 din Legea nr. 33/1994 prin Decizia nr. LIII din 4 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte, Secţiile Unite, iar susţinerea recurenţilor că prin soluţionarea pricinii în raport de această interpretare se ajunge la încălcarea dreptului consfinţit de art. 21 din Constituţie şi a dreptului la un proces echitabil, nesupus „fluctuaţiilor practicii judiciare", nu este întemeiată, deoarece în privinţa aplicabilităţii acestui text, practica judiciară a fost fluctuantă anterior deciziei civile nr. LIII din 4 iunie 2007.
Instanţa de apel a soluţionat pricina în raport de fundamentul juridic al pretenţiilor formulate, stabilit prin Decizia de casare nr. 3913 din 14 aprilie 2006 a Înaltei Curţii, iar prin Decizia atacată articolul 35 din Legea nr. 33/1994 a fost aplicat în sensul interpretării date prin Decizia pronunţată în recursul în interesul legii, decizie prin care s-au unificat diferenţele de interpretare şi aplicare a textului.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamanţi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii M.I. şi M.R. împotriva deciziei nr. 256 A din 28 septembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7369/2008. Civil - | ICCJ. Decizia nr. 7245/2008. Civil → |
|---|
