ICCJ. Decizia nr. 7245/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7245
Dosar nr. 29765/3/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 5 septembrie 2006 reclamanta M.E. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul general solicitând obligarea Ministerului Finanţelor Publice la restituirea preţului imobilului dobândit în baza Legii nr. 112/1995, actualizat la data introducerii acţiunii, să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind exonerarea vânzătorului de obligaţia de a răspunde pentru evicţiune cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare nr. 40808 din 6 noiembrie 1996 încheiat cu Municipiul Bucureşti, obligarea acestui pârât la plata unei sume egale cu diferenţa dintre valoarea de piaţă a imobilului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare menţionat, calculată la 4 octombrie 2005 data acţiunii şi preţul actualizat al acestuia la data introducerii acţiunii.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 40808 din 6 noiembrie 1996 încheiat cu Municipiul Bucureşti, prin SC C. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, compus din apartamentul nr. 2 cu o suprafaţă utilă de 164,57 mp, o cotă indiviză de 11,68% din spaţiile comune, teren sub construcţie în suprafaţă de 25,70 mp.
Prin Decizia civilă nr. 242/A din 21 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7587 din 4 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta B.C.M. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi M.E. şi au fost obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei apartamentul menţionat, reţinându-se că „titlul statului în baza căruia a dobândit proprietatea asupra imobilului revendicat nu este un titlu valabil".
Reclamanta a mai arătat că în conformitate că prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 51 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 vânzătorul are obligaţia să plătească atât suma reprezentând preţul achitat, reactualizat, cât şi diferenţa până la valoarea de piaţă a imobilului, art. 50 din Legea nr. 10/2001 stabilind această obligaţie în sarcina Ministerului Finanţelor Publice.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar Municipiului Bucureşti prin Primarul General a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 1018 din 29 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au respins excepţiile invocate ca neîntemeiate.
A fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantei suma de 119.292,62 lei, reprezentând valoarea reactualizată a preţului plătit, omologându-se raportul de expertiză tehnică specialitatea contabilitate efectuată de expert A.G.I.
S-a constatat nulitatea absolută a clauzei contractuale privind exonerarea vânzătorului de obligaţia de a răspunde pentru evicţiune, cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare nr. 40808 din 6 noiembrie 1996 încheiat între reclamantă şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General.
S-a respins capătul de cerere privind obligaţia pârâtului la plata diferenţei de valoare dintre valoarea de piaţă şi preţul actualizat.
S-a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi a fost obligat Ministerul Finanţelor Publice la 1.000 lei iar Municipiul Bucureşti, prin Primarul General la 500 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, dreptul reclamantei de a solicita restituirea preţului reactualizat născându-se la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus restituirea imobilului fostului proprietar, respectiv data de 4 octombrie 2005, în raport de care s-a apreciat că acţiunea este introdusă în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor s-a reţinut că, în raport de părţile angajate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi de prevederile Legii nr. 112/1995 şi Legii nr. 10/2001, cei doi pârâţi au calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul litigiului s-a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la restituirea preţului achitat, actualizat, în baza dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, nu şi la diferenţa de valoare a imobilului raportată la valoarea de circulaţie, în raport de situaţia de fapt reţinută în Decizia civilă nr. 242 A din 21 aprilie 2003, irevocabilă, unde s-a reţinut reaua credinţă a reclamantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva sentinţei pronunţată în cauză au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâţii.
Reclamanta a criticat sentinţa în sensul că s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 şi a prevederilor art. 1344 C. civ., deoarece, în calitate de cumpărătoare, a fost evinsă prin admiterea acţiunii promovată de fostul proprietar, iar evicţiunea s-a datorat exclusiv faptei personale a Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, care i-au înstrăinat un imobil cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, în condiţiile în care Legii nr. 10/2001 nu reglementează modalitatea de reparare integrală a acestui prejudiciu.
Apelantul pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a criticat sentinţa numai în ceea ce priveşte modul în care au fost acordate cheltuielile de judecată, susţinând că nu s-a făcut nici un fel de dovadă a culpei sale procesuale.
Prin apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice s-a susţinut lipsa calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, având în vedere temeiul de drept al acţiunii şi că obligaţia de plată în acest litigiu revine exclusiv unităţii administrativ teritoriale vânzătoare, Primăria municipiului B şi nu apelantei care nu a fost parte în proces, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte că nu s-a făcut dovada culpei procesuale pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 14 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă şi s-a schimbat în parte sentinţa în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă împotriva ambilor pârâţi şi au fost obligaţi aceştia la plata sumei de 527.000 RON către reclamantă, reprezentând valoarea actualizată a preţului plătit, defalcat conform raportului de expertiză, respectiv 119.292,62 RON de către Ministerul Economiei şi Finanţelor şi 407.707,38 RON de către Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, omologându-se rapoartele de expertiză întocmite de experţii P.D.N. şi A.G.I.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că reclamanta beneficiază de prevederile art. 1337 C. civ. urmând a fi despăgubită pentru evicţiune. Ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare promovată de fostul proprietar, acest punct de vedere fiind determinat de considerentele deciziei civile nr. 242/A din 21 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a reţinut că titlul statului în baza căruia apelanta a dobândit dreptul de proprietate nu este un titlu valabil, statul fiind un non dominus.
S-a mai reţinut că instanţa de fond nu a făcut în cauză o aplicare a prevederilor art. 1344 C. civ., potrivit cu care vânzătorul are obligaţia să plătească sumele reprezentând preţul achitat reactualizat, cât şi diferenţa până la valoarea de piaţă a imobilului, această din urmă sumă cu titlu de despăgubiri reprezentând excedentul de valoare dobândit ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, această măsură impunându-se faţă de omisiunea de reglementare a Legii nr. 10/2001 şi nelimitarea dreptului conferit de Codul civil cumpărătorului.
Instanţa de apel a apreciat că prin modul de soluţionare a cererii reclamantei şi de detaliere a punctului de vedere exprimat de Curte, s-a răspuns parţial şi la criticile făcute de Ministerul Economiei şi Finanţelor în cererea sa de apel, care, deşi nu a fost parte contractantă în raportul contractual dedus judecăţii, acesta urmează să răspundă în raport de prevederile Codului civil, care au fost invocate cu titlu de temei juridic de către reclamantă în cererea de chemare în judecată.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Recurentul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general, a invocat nelegalitatea deciziei recurate, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs acest recurent invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de obligarea sa la plata sumei de 527.000 RON reprezentând valoarea actualizată a preţului plătit, având în vedere că prin dispoziţiile art. 6 pct. A din Legea nr. 112/1995 şi art. 39 pct. I lit. a) din HG nr. 20/1996 s-a prevăzut că beneficiarul sumelor încasate de municipalitate în temeiul Legii nr. 112/1995 este Ministerul de Finanţe.
Referitor la fondul litigiului, recurentul susţine că reclamanta este îndreptăţită numai la restituirea preţului reactualizat, având în vedere dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, nu şi la diferenţa de valoare a imobilului, raportată la valoarea de circulaţie pentru că prin Decizia civilă nr. 242/2003 s-a reţinut reaua credinţă a acesteia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, făcându-se referire şi la dispoziţia art. 1341 şi art. 1357 C. civ.
Recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat drept temei legal al recursului prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de apel s-a pronunţat doar asupra apelului reclamantei, apelul său nefiind analizat şi că Decizia recurată cuprinde motive contradictorii în ce priveşte răspunderea pentru evicţiune.
Printr-un alt motiv de recurs se susţine că în mod greşit pârâtul a fost obligat la plata contravalorii preţului reactualizat, invocând lipsa calităţii procesuale pasive în raport de dispoziţiile art. 1337 C. civ. invocat ca temei al acţiunii, Ministerul Economiei şi Finanţelor nefiind parte în raportul juridic dedus judecăţii.
Printr-o altă critică se susţine că în cauză nu sunt întrunite condiţiile speciale prevăzute de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost desfiinţat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, că suma stabilită prin raportul de expertiză contabilă nu este corectă.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primar General, este fondat, iar recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor se priveşte ca nefondat, în sensul şi pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, „restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
Prin urmare, însăşi legea stabileşte această obligaţie în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acestea este neîntemeiată.
Aceleaşi dispoziţii legale îndreptăţesc reclamanta numai la restituirea preţului achitat, la valoare actualizată.
Este adevărat că prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat şi diferenţa dintre valoarea de piaţă a imobilului şi preţul actualizat al acestuia, ca urmare a evicţiunii totale produsă prin retrocedarea către adevăratul proprietar, a imobilului achiziţionat de la pârâtul Municipiul Bucureşti, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 1337 şi urm. C. civ.
Această cerere însă nu este întemeiată, deoarece prin Decizia civilă nr. 242/A din 21 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, irevocabilă, s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că titlul statului în baza căruia a dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu nu este un titlu valabil, ceea ce atrage incidenţa art. 46 din Legea nr. 10/2001 ce instituie regula potrivit căreia actele de vânzare-cumpărare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută. Excepţia bunei-credinţe instituită de text, s-a apreciat că nu poate fi reţinută în persoana pârâtei M.E., care nici nu a invocat expres această excepţiei, sarcina probei revenind celui ce o invocă.
Prin urmare, dezdăunarea dorită de reclamantă este condiţionată de existenţa bunei credinţe a acesteia la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, bună credinţă ce nu a fost reţinută prin hotărârea sus-menţionată.
Având în vedere toate petitele acţiunii introductive de instanţă, nu se poate reţine lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, obligarea pârâţilor la plata sumelor datorate fiind generată de modul de soluţionare a cauzei pe fond.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a casa Decizia atacată şi a menţine sentinţa instanţei de fond şi a respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 314 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 119 din 14 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa civilă nr. 1018 din 29 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P. Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7261/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7218/2008. Civil → |
|---|
