ICCJ. Decizia nr. 7242/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7242
Dosar nr. 1121/57/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 192 din 28 martie 2007 Tribunalul Hunedoara a admis acţiunea formulată de reclamanţii L.A.T., B.M.M. şi S.N.R. şi continuată de moştenitoarele reclamantului L.A.T., decedat la 22 martie 2005, L.M. şi L.G.E. şi a obligat pârâta Banca Naţională a României să plătească reclamanţilor contravaloarea metalului preţios conţinut în cele 118 obiecte confiscate în baza deciziei penale nr. 308/1949 a Curţii de Apel Cluj, precum şi a pietrelor preţioase montate în bijuteriile confiscate, calculată la preţul BNR de la data plăţii.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3988/2005 Judecătoria Deva a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta Banca Naţională a României să plătească contravaloarea metalului preţios conţinut în cele 118 obiecte confiscate.
Apelul declarat de reclamanţi a fost admis de Tribunalul Hunedoara, care prin Decizia nr. 144/2006 a modificat sentinţa, în sensul ca pârâta să plătească şi contravaloarea pietrelor preţioase montate în bijuteriile confiscate.
Curtea de Apel Alba lulia, prin Decizia nr. 770/2006 a casat ambele hotărâri şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la Tribunalul Hunedoara, ca instanţă competentă potrivit normelor de competenţă stabilite de codul de procedură civilă.
În rejudecare, urmare admiterii excepţiei de litispendenţă în dosarul nr. 687/2006 al Judecătoriei Deva s-a dispus conexarea ambelor dosare având aceleaşi părţi, obiect şi cauză.
Instanţa a mai reţinut că reclamanţii sunt moştenitorii legali ai defuncţilor S.E., S.B., L.I. şi S.E. de la care s-au confiscat obiectele din aur şi au calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta Banca Naţională a României susţinând că sentinţa a fost dată cu încălcarea art. 26 din OUG 190/2000 întrucât nu a stabilit conţinutul de metal preţios al obiectelor şi nici valoarea pietrelor preţioase şi semipreţioase conţinute în obiecte, astfel că hotărârea nu se poate executa.
Curtea de Apel Alba lulia, prin Decizia nr. 56 A din 14 martie 2008 a respins apelul reţinând că obiectele din aur au fost preluate abuziv de la autorii reclamanţilor. De asemenea, reclamanţii au făcut dovada cu sentinţa de condamnare şi cu procesele verbale în care au fost descrise obiectele confiscate, că acestea au aparţinut antecesorilor lor.
Faptul că pârâta a dispus de o parte din obiectele confiscate, care nu se mai regăsesc pentru a fi expertizate, nu este imputabil reclamanţilor, existând dovada certă că acestea au intrat în patrimoniul apelantei.
În apel a fost efectuat şi un raport de expertiză prin care s-a stabilit valoare a 44 de obiecte din totalul de 118.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta Banca Naţională a României, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că acţiunea trebuia admisă în parte, pornind de la concluziile raportului de expertiză care a stabilit conţinutul de metal preţios fin doar pentru 44 de obiecte. De asemenea, fără o determinare clară a conţinutului de metal preţios conţinut în bijuteriile revendicate şi fără stabilirea valorii pietrelor preţioase de către o autoritate competentă nu se poate determina valoarea despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii.
Recursul urmează a fi admis pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu.
La data formulării acţiunii introductive de instanţă, respectiv 16 martie 2005, erau în vigoare dispoziţiile art. 26 alin. (1) din OUG nr. 190/2000 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 591/2004, conform cărora persoanele fizice sau juridice ale căror obiecte din metale preţioase , aliaje ale acestora şi pietre preţioase au fost preluate abuziv pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau îşi au sediul.
Din conţinutul textului legal enunţat rezultă că legiuitorul a intenţionat să statueze o normă de competenţă materială specială, conform căreia judecătoria este abilitată să soluţioneze aceste acţiuni indiferent de valoarea obiectelor revendicate.
Cum norma specială derogă de la norma generală, potrivit principiului specialia generalibus derogant se constată că, în cauză, sentinţa pronunţată de Tribunalul Hunedoara este nulă, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor speciale privind competenţa.
Faţă de cale ce preced se va reţine că acţiunea trebuia judecată în primă instanţă de Judecătoria Deva, în raza căreia domiciliază reclamanţii şi nu de Tribunalul Hunedoara, cum greşit s-a procedat.
Ca atare, recursul se va admite, se vor casa ambele hotărâri pronunţate, iar cauza se va trimite la Judecătoria Deva pentru rejudecare pe fond.
În rejudecare, criticile inserate în motivarea recursului vor fi luate în considerare drept apărări.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Banca Naţională a României împotriva deciziei nr. 56 A din 14 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 192 din 28 martie 2007 a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă, şi trimite cauza la Judecătoria Deva pentru soluţionare pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7427/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7041/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
