ICCJ. Decizia nr. 7427/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7427
Dosar nr. 3906/109/200.
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2008
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la 19 noiembrie 2004, astfel cum a fost precizată reclamanta G.F. a solicitat anularea dispoziţiilor nr. 7, 8 şi 9 din 21 decembrie 2006 emise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România SA, în reprezentarea expropriatorului, Statul Român şi obligarea expropriatorului la plata sumei de 43.250 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubire.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că i-au fost expropriate 3 parcele de teren, în suprafaţă totală de 1731 mp, în scopul realizării lucrărilor de construcţie a şoselei „Varianta ocolitoare a municipiului Piteşti, contra unei despăgubiri în sumă de 10.801 dolari U.S.A., sumă pe care o consideră derizorie.
Prin sentinţa civilă nr. 239/2 noiembrie 2006, după un prim ciclu procesual, Tribunalul Argeş a admis cererea şi a obligat pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească reclamantei suma de 41.973 Euro, echivalentul în lei la data plăţii, cu titlul de despăgubiri şi 750 RON, cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei tribunalul a reţinut că prejudiciul cauzat reclamantei prin exproprierea suprafeţei de 1731 mp este în sumă de 40.309 Euro (23,3 Euro/mp) iar valoarea daunelor în sumă de 1664 Euro, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut şi că reclamanta a formulat contestaţie în termenul legal, caz în care nu poate fi primită excepţia tardivităţii invocată de pârâtă.
Prin Decizia civilă nr. 81VA din 24 martie 2008, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 88.800 Euro, contravaloarea terenului expropriat şi 2587 Euro, contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român.
În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că de la momentul efectuării raportului de evaluare în primă instanţă, lucrare efectuată cu încălcarea art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, a trecut o perioadă mare de timp fapt care impune efectuarea unei noi expertize în apel, sens în care au fost desemnaţi experţii D.V., expert desemnat de instanţă, M.L., expert desemnat de reclamantă şi, respectiv, expertul D.I. desemnat de pârât.
Instanţa a constat că potrivit concluziilor exprimate de primii doi experţi valoarea terenului expropriat este de 51,30 Euro/mp, în timp ce potrivit părerii expertului D.I. de 35 Euro/mp, diferenţă fiind rezultatul faptului că primii doi experţi au avut în vedere valoarea de bază a terenului, poziţionarea acestuia faţă de utilităţi, coeficienţii referitori la aspectul urbanistic, poluare, etc. sau coeficienţii de zonă, folosind metoda comparaţiei prin bonitate conform H.C.G.M.B. nr. 218/1997 şi a recomandării C.E.T. din B.C.E. nr. 43/1998, în timp ce expertul D.I. a aplicat la valoarea stabilită prin primul raport de expertiză un coeficient de zonă de 1,5, justificat de construirea în zonă a unui Euro mall şi în raport de tendinţa de creştere a preţurilor terenurilor.
Ca atare, instanţa a admis apelul declarat de reclamantă şi a stabilit că valoarea terenului expropriat se impune a fi stabilită în raport de concluziile exprimate, în comun, de primii doi experţi.
Totodată, instanţa a reţinut că se impune obligarea pârâtului şi la valoarea daunelor produse contestatoarei, astfel cum acestea au fost evaluate prin acelaşi raport, anume la suma de 2587 Euro, cu menţiunea că pentru poluarea fonică, cei trei experţi au aplicat acelaşi coeficient.
Referitor la apelul pârâtului, instanţa a reţinut că atâta timp cât reclamanta a înregistrat contestaţia la data de 19 noiembrie 2004, anterior emiterii hotărârilor nr. 7, 8 şi 9 din 21 decembrie 2004, nu poate fi primită excepţia tardivităţii iar, referitor la critica privind cuantumul despăgubirii stabilit de prima instanţă, apreciat a fi exagerat de mare, pentru considerentele mai sus arătate, că nu poate fi primită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În motivarea recursului pârâtul invocă încălcarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, susţinând că cei 3 experţi trebuiau să lucreze în comisie şi să întocmească un singur raport tehnic de evaluare.
Totodată, pârâtul susţine că atâta timp cât raportul de expertiză nu i-a fost comunicat, nu putea formula obiecţiuni, cu menţiunea că preţul pe metru pătrat stabilit prin expertiză este vădit disproporţionat faţă de valoarea de piaţă. Pârâtul critică hotărârea şi sub aspectul reţinerii unui prejudiciu care ar fi fost cauzat persoanei expropriate cu menţiunea că, eronat, s-a aplicat şi un coeficient de poluare fonică.
Se invocă şi faptul că instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, recurentul rezumându-se să-şi argumenteze această critică doar prin enunţarea dispoziţiei art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum şi prematuritatea cererii deduse judecăţii, motivat de faptul că reclamanta a formulat contestaţie mai înainte de a se fi emis dispoziţia de despăgubire.
Totodată, pârâtul susţine fără a argumenta că nu a fost în culpă procesuală, caz în care, în mod eronat, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, precum şi faptul că se impunea reducerea cuantumului acestora de către instanţele de fond.
Analizând criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Expertiza este un mijloc de probă a cărui particularitate rezidă în caracterul tehnic al constatărilor făcute de expert.
Acest mijloc de probă de administrează în condiţiile prevăzute de art. 201 şi urm. C. proc. civ. iar în scopul garantării dreptului la apărare al părţilor s-au prevăzut obligaţia expertului de a depune lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată (art. 209), îndatorirea experţilor de se înfăţişa înaintea instanţei spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere (art. 211) şi, în cazul în care pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, îndatorirea experţilor de a cita părţile prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea (art. 208).
Ca regulă, mijloacele de probă administrate în cursul judecăţii nu se comunică părţilor, din oficiu, de către instanţele de judecată şi nici dispoziţiile procedurale menţionate nu prevăd obligativitatea comunicării lucrărilor întocmite de experţi, caz în care, critica formulată în acest sens de către recurent nu poate fi primită.
Referitor la acest mijloc de probă, prin dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 se arată care este compunerea comisiei de experţi (un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii) iar prin dispoziţiile art. 26 se arată care este conţinutul despăgubirii (anume, că se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite) şi, respectiv, se instituie anumite criterii ce urmează a fi avute în vedere la calcularea cuantumului despăgubirilor (de ex. preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză).
Prin dispoziţiile legale menţionate nu s-a instituit obligativitatea ca toţi cei trei experţi desemnaţi să lucreze împreună şi/sau să-şi expună părerea într-o lucrare comună, astfel cum eronat susţine pârâtul, caz în care nu poate fi primită nici critica formulată în acest sens.
În acest context al analizei este de menţionat că în speţă nu s-a constat a fi aplicate greşit nici dispoziţiile art. 27 alin. (2) din lege, potrivit cărora despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, încălcare invocată de către pârât fără însă a fi dezvoltată.
Totodată, cât timp toţi cei trei experţi au conchis în sensul că reclamanta este îndreptăţită şi la acoperirea prejudiciului rezultat ca urmare a exproprierii, fiind diferit doar cuantumul acestuia, funcţie de metodele de calcul folosite de experţi, critica în acest sens formulată de pârât, fără a fi în vreun mod argumentată, nu poate fi primită.
De asemenea, împrejurarea că reclamanta a formulat acţiune în justiţie imediat după momentul luării la cunoştinţă de expropriere şi de cuantumul despăgubirii, aspecte care i-au fost notificate de către pârât la data de 3 noiembrie 2004, mai înainte de emiterea dispoziţiilor prin care s-a confirmat această măsură, nu pune discuţie excepţia prematurităţii cererii dedusă judecăţii, cum greşit invocă pârâtul, excepţia care presupune ca dreptul să nu se fi născut sau exerciţiul său să fi fost supus unui termen care încă nu s-a împlinit, ceea ce nu mai este cazul în speţa dedusă judecăţii.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut şi că pârâtul nu şi-a argumentat criticile referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., în aplicarea cărora instanţele de fond l-au obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, cheltuieli al căror cuantum este rezonabil şi care, de altminteri, nu a fost contestat în cursul judecăţii desfăşurate în faţa acestor instanţe, cheltuieli pe care le datorează şi pentru judecata în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Statul Român, prin Compania Naţională de autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva deciziei nr. 81/A din 24 martie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie
Obligă pe recurent la plata către reclamanta G.F. a sume de 1500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7439/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7242/2008. Civil → |
|---|
