ICCJ. Decizia nr. 7040/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7040
Dosar nr. 4234/1/2008
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Dobroteasa, anularea dispoziţiei nr. 149 din 15 iulie 2002 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus respingerea notificării sale, prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru anumite bunuri, respectiv bucătărie, patul, magazie cereale, grajd, coteţ păsări, o moară şi utilaje moară, care au aparţinut tatălui său, M.A.A. şi de care acesta a fost deposedat în mod abuziv.
Ulterior a fost introdus în cauză în calitate de pârât şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin sentinţa civilă nr. 38 din 22 ianuarie 2003, Tribunalul Olt, secţia civilă, a admis acţiunea, a anulat dispoziţia contestată şi a constatat că reclamanta are dreptul la 1.069.592.000 lei vechi, despăgubiri prin echivalent bănesc, corespunzătoare valorii bunurilor preluate de stat fără titlu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că autorul reclamantei a deţinut mai multe bunuri pe raza comunei Dobroteasa, printre care şi cele în litigiu, care au fost preluate de stat prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 111/1951 care reglementa situaţia bunurilor părăsite. Se mai reţine că imobilul casă de locuit a fost restituit reclamantei prin sentinţa civilă nr. 277/1994 a Judecătoriei Slatina, iar pentru bunurile în litigiu este îndreptăţită să primească despăgubiri băneşti în suma stabilită prin expertiză.
Apelurile declarate de pârâţii Primăria comunei Dobroteasa şi D.G.F.P. Olt, în nume propriu şi pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor, au fost respinse de Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 134 din 6 iunie 2003, care a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, întrucât conform art. 40 din Legea nr. 10/2001 putea să stabilească doar valoarea de circulaţie a bunurilor pentru care s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii.
Prin Decizia nr. 9924 din 30 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanta B.M. şi de D.G.F.P. Olt, a casat hotărârile pronunţate şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că instanţele nu au stabilit situaţia juridică a bunurilor solicitate nici la momentul preluării şi nici la momentul notificării şi, în raport de această împrejurare, dacă este posibilă restituirea în natură sau dacă se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent ori despăgubiri băneşti.
După rejudecare, Tribunalul Olt, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 808 din 12 septembrie 2006 a admis contestaţia şi a obligat pârâta să emită dispoziţie motivată conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor şi a respins contestaţia faţă de această pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că bunurile nu mai existau la data notificării fiind demolate, astfel că în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, pârâta Primăria comunei Dobroteasa urmează să emită o nouă dispoziţie prin care să propună măsurile reparatorii prevăzute de această lege.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova care, prin Decizia nr. 944 din 6 decembrie 2006 a respins apelul declarat de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.M.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia civilă nr. 3837 din 11 mai 2007, a admis recursul, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa supremă a constatat faptul că instanţa de apel nu a respectat indicaţiile deciziei de casare, încălcând astfel dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. Astfel, instanţa nu s-a pronunţat asupra măsurilor reparatorii prin echivalent ce se cuvin reclamantei, respectiv dreptul la despăgubiri, în cazul imposibilităţii restituirii în natură, întinderea acestor despăgubiri şi modalitatea de acordare.
După rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 117 din 19 martie 2008, a admis apelul reclamantei, a modificat sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea, a anulat dispoziţia contestată şi a constatat că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri în cuantum de 255.221 lei. Prin aceeaşi hotărâre s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii privind restituirea terenului aferent construcţiilor.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Olt pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică Decizia recurată arătând, pe de o parte că instanţa nu avea dreptul să stabilească cuantumul despăgubirilor în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, care sunt de imediată aplicare.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005 (titlul VII), privind regimul stabilirii plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul face distincţie între notificările deja soluţionate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin. (1) al textului, şi cele care nu au fost soluţionate până la data respectivă şi despre care se arată că vor fi predate secretariatului comisiei centrale însoţite de dispoziţiile entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin. (2) al art. 16.
Or, în speţă, notificarea reclamanţilor a fost soluţionată anterior intrării în vigoare a legii, însă dispoziţia prin care aceasta a fost soluţionată nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanţă astfel încât ceea ce urmează a se preda secretariatului comisiei centrale este dispoziţia definitivă, emisă în baza hotărârii judecătoreşti.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile alin. (1) al art. 16, în sensul că şi instanţa de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarului legii de reparaţii, reprezentând valoarea de circulaţie a bunurilor, orice altă interpretare a textului echivalând cu denegare de dreptate (sancţionată de prevederile art. 3 C. civ.) şi cu limitarea dreptului de acces la instanţă, garantat de prevederile art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
A trimite reclamanţii după parcurgerea unei proceduri judiciare să urmeze o altă etapă administrativă cu posibilitatea de a urma o nouă etapă judiciară constituie o ingerinţă în dreptul reclamanţilor de a primi despăgubirea, recunoscut de Legea nr. 10/2001 şi incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
De altfel, în acest sens s-a statuat şi prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se arată că deciziile sau dispoziţiile care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare Legii nr. 247/2005, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanţelor judecătoreşti, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24 (art. 26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.
A da o altă interpretare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar însemna să se contravină prevederilor art. 3 C. civ., potrivit cărora judecătorului nu îi este îngăduit să refuze a judeca, precum şi dreptului de acces liber la justiţie reglementat prin art. 21 din Constituţie, republicată, şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Pentru considerentele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Olt pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva deciziei nr. 117 din 19 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
6
| ← ICCJ. Decizia nr. 7041/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7037/2008. Civil - → |
|---|
